Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1243/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1243/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 05-06-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 1243
Ședința publică din data de 05.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
Președinte: C. C. C.
Grefier: C. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani – a fost reprezentat de procuror A. G.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul T. G., fiul lui I. și Nuța, născut la 23.03.1966 în Mun. Focșani, jud. V., cetățenie română, necăsătorit, studii medii, muncitor, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, cu domiciliul în comuna T., .. V., CNP_, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 2 C.p.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2015, note consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru astăzi, 05.06.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 2845/p/2014 din data de 26.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 28.11.2014 cu nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului T. G., fiul lui I. și Nuța, născut la data de 23.03.1966 în Focșani, jud. V., cu domiciliul în com. T. .. V., CNP_, stagiu militar nesatisfăcut, studii medii, muncitor, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în fapt în data de 27.04.2014 a condus pe drumurile publice un autovehicul, având suspendată exercitarea dreptului de conducere
Situația de fapt astfel prezentată în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă:
- proces verbal de sesizare din oficiu
- declarație suspect
- declarații martor
- adresă SPCRPCÎV V.
- rechizitoriul nr. 34/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Deși a fost legal citat fiind emis și mandat de aducere pe numele său, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței, judecata desfășurându-se în lipsa acestuia.
La propunerea reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani a fost admisă administrarea probei cu martorul H. D..
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 27.04.2014 inculpatul T. G. a fost observat în timp ce conducea o autoutilitară de culoare albă, pe DJ205M, în interiorul . un lucrător de poliție din cadrul Postului de Poliție Jariștea aflat în timpul serviciului. Șoferul a fost oprit și, cunoscând că are permisul de conducere suspendat, polițistul i-a solicitat să-l prezinte. Inculpatul a declarat că a trimis avocatul să ia dovada de circulație. Când i s-a atras atenția că nu are dreptul să conducă autovehicule și că i se va întocmi dosar penal, acesta s-a urcat în mașină și a plecat spre domiciliul său. Polițistul a plecat în urmărirea acestuia fără să-l prindă.
Inculpatului T. G. i-a fost suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice la data de 26.12.2013 când i s-a întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
În fața organelor de urmărire penală inculpatul a beneficiat de dreptul de a nu da declarație, iar în fața instanței de judecată nu s-a prezentat deși a fost legal citat.
Instanța reține că situația de fapt se probează cu procesul verbal întocmit la data de 27.04.2014 de către organul de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție Jariștea, din care rezultă că în jurul orelor 18.00 inculpatul a fost depistat în timp ce conducea o autoutilitară de culoare albă, pe DJ205M, în interiorul .-a fost solicitat permisul de conducere inculpatul a declarat că a trimis avocatul să ia dovada de circulație. Când i s-a atras atenția că nu are dreptul să conducă autovehicule și că i se va întocmi dosar penal, acesta s-a urcat în mașină și a plecat spre domiciliul său. Din declarația martorului H. D. rezultă că în ziua de 27.04.2014 un lucrător de poliție a oprit în dreptul imobilului său o autoutilitară de culoare albă, care era condusă de inculpat, pe care îl cunoaște din vedere. Inculpatul a coborât din autoturism, a discutat ceva cu polițistul apoi s-a urcat brusc în autoturism și a plecat în viteză. Lucrătorul de poliție a plecat în urmărirea acestuia cu sistemele acustice și luminoase pornite. Din adresa cu numărul_/18.07.2014 a SPCRCÎV V. rezultă că numitul T. G. figura cu permisul de conducere suspendat pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice din data de 26.12.2013.
În drept, fapta inculpatului care în data de 27.04.2014 a condus pe drumurile publice un autovehicul, având suspendată exercitarea dreptului de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul penal, instanța reține că elementul material al acesteia constă în conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat. Sub acest aspect, din probele administrate, instanța a constatat că în data de 27.04.2014 inculpatul a condus pe drumurile publice un autovehicul, având suspendată exercitarea dreptului de conducere din data de 26.12.2013.
Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni constă în starea de pericol la adresa autorității organelor care dispun sancțiuni pentru încălcarea legislației rutiere, iar în cazul de față inculpatul a adus atingere autorității organului de poliție, care a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice ca urmare a constatării unei infracțiuni.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei și este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, starea de pericol la adresa autorității organului de poliție datorându-se săvârșirii de către inculpat a infracțiunii, având deci drept cauză conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat.
Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, aceasta prevăzând rezultatul faptei pe care l-a urmărit. Așadar, vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Astfel, pe de o parte, instanța va avea în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiune care face obiectul prezentei cauze deși era cercetat și în alt dosar penal, faptul că în momentul în care a fost depistat în trafic a refuzat să coopereze cu organul de poliție, fugind de la locul depistării precum și faptul că nu a recunoscut comiterea faptei și nu s-a prezentat la judecată.
În același timp se va ține seama și de circumstanțele personale ale făptuitorului care a avut o conduită bună anterior săvârșirii faptei, reieșită din lipsa antecedentelor penale.
În acest context, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege – care este de 6 luni închisoare.
Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și au fost săvârșită de inculpat, instanța, potrivit art. 396 alin. (2) C. pr. pen. va condamna pe inculpatul T. G. pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul penal, la o pedeapsă de 9 luni închisoare, apreciind că pedeapsa astfel cum va fi stabilită și aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei.
Întrucât infracțiunea dedusă judecății a fost comisă înainte de rămânerea definitivă a s.p. nr. 2753 din. 19.12.2014, pronunțată de Judecătoria Focșani prin care i-a fost stabilită o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru infracțiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice prevăzut de art. 337 din Codul penal pentru care inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu amânarea executării pedepsei în baza art. 38 alin. (1) din Codul penal constată că cele două infracțiuni sunt concurente.
În baza art. 89 alin. 1 din Codul penal va anula amânarea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare dispusă prin s.p. nr. 2753 din. 19.12.2014 a Judecătoriei Focșani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.01.2015 și în baza art. 39 alin. (1) lit. b din Codul penal va dispune aplicarea pedepsei mai grele de 1 an și 6 luni care va fi sporită cu o treime din pedeapsa stabilită în prezenta cauză, urmând să execute o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 91 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s‐a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul și‐a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Deși inculpatul nu s-a prezentat la judecarea cauzei, în fața completului care a judecat dosarul_ în care a fost pronunțată s.p. nr. 2753 din. 19.12.2014 acesta și-a manifestat acordul în a presta muncă neremunerată în folosul comunității. Apreciem că manifestarea sa de voință este valabilă și pentru prezenta cauză în condițiile în care cele două infracțiuni sunt concurente.
Considerând că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 91 C. pen, respectiv pedeapsa concurentă aplicată este de 1 an și 9 luni închisoare, inculpatul nu are antecedente penale, și-a manifestat acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, iar instanța apreciază că executarea pedepsei nu este necesară pentru că inculpatul să conștientizeze că trebuie să adopte o conduită de respectare a valorilor sociale. Totuși instanța apreciază că inculpatul trebuie supravegheat de personal de specialitate care pentru o perioadă determinată să vegheze și să îndrume persoana condamnată pentru adoptarea unei conduite adecvate.
În baza art. 91 C. pen., se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. pen..
Conform art. 93 C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul V. la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul T. G. va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 60 zile la una dintre următoarele entități din comunitate - Cămin Cultural Bordeasca V. sau Biserica Nașterea Maicii Domnului Bordeasca V. . tipul de activitate va fi decis de către consilierul de probațiune).
Supravegherea executării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse inculpatului se va realiza de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul V.. În baza art. 404 alin 2 C.pr.pen, atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei prev de art. 96 C. pen – nerespectarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, săvârșirea unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În baza 274 alin. (3) C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
În baza art. 396 alin. (2) C. pr. pen. condamnă pe inculpatul T. G. fiul lui I. și Nuța, născut la data de 23.03.1966 în Focșani, jud. V., cu domiciliul în com. T. .. V., CNP_, stagiu militar nesatisfăcut, studii medii, muncitor, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul penal, la o pedeapsă de 9 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) din Codul penal constată că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice prevăzut de art. 337 din Codul penal pentru care inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu amânarea executării pedepsei prin s.p. nr. 2753 din. 19.12.2014, pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.01.2015.
În baza art. 89 alin. 1 din Codul penal anulează amânarea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare dispusă prin s.p. nr. 2753 din. 19.12.2014 a Judecătoriei Focșani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.01.2015 și în baza art. 39 alin. (1) lit. b din Codul penal dispune aplicarea pedepsei mai grele de 1 an și 6 luni care va fi sporită cu o treime din pedeapsa stabilită în prezenta cauză, urmând să execute o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare.
În baza art. 91 C. pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei cu închisoarea, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. pen..
Conform art. 93 C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune V. la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul T. G. va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 60 zile la una dintre următoarele entități din comunitate - Cămin Cultural Bordeasca V. sau Biserica Nașterea Maicii Domnului Bordeasca V. . tipul de activitate va fi decis de către consilierul de probațiune).
Supravegherea executării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse inculpatului se va realiza de către Serviciul de Probațiune V.. În baza art. 404 alin (2) C.pr.pen, atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei prev de art. 96 C. pen – nerespectarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, săvârșirea unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În baza 274 alin. (3) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.06..2015.
Președinte, Grefier
C. C. CrăciunCrina S.
Red. CCC/12.06.2015
Tehnored. CS/12.06.2015/6 ex.
← Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|