Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 372/2015. Judecătoria FOCŞANI

Judecătoria FOCŞANI - Sentințe și decizii penale / 2015

Sentința nr. 372/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 25-02-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 372

Ședința publică din data de 25.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:P. I.-I.

GREFIER: C. F.-R.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost reprezentat de procuror A. D. Rîșca

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul P. N. I., fiul lui G. și L., născut la data de 06.04.1983, în Focșani, jud. V., trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 6423/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru infracțiunea de furt, prev. de art. 208 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen...

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 6423/P/2013 din data de 17.01.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 20.01.2014cu nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate,a inculpatului P. N.-I., fiul lui G. și L., născut la data de 06.04.1983 în mun. Focșani, jud. V., domiciliat în mun. Focșani, ., nr. 10, ., județul V., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 208 alin. 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în fapt, în perioada februarie – noiembrie2013, inculpatul a sustras în mod repetat produse alimentare din incinta depozitului ., cu sediul în mun. Focșani, ., jud. V., în valoare de 15.752 lei, prejudiciul fiind nerecuperat.

Situația de fapt astfel prezentată în rechizitoriu a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă :proces-verbal de depistare, plângere și declarații parte vătămată, declarații inculpat, declarații martori, proces-verbal de inventariere, adrese și fișa de cazier judiciar.

Prin încheierea de ședință din data de 12.03.2014, având în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Noului Cod de procedură penală, instanța a dispus trimiterea cauzei judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342-348 C.p.p.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 28.04.2014, definitivăm, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății, fixând termen de judecată la data de 04.06.2014.

La termenul de judecată din data de 24.09.2014, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras, în baza art. 374 C. proc. pen., a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța i-a adus la cunoștință inculpatului fapta pentru care a fost trimis în judecată și încadrarea juridică a acesteia, precum și împrejurarea că are dreptul să nu dea nicio declarație, atrăgându-i, totodată, atenția că, dacă va da o declarație, tot ceea ce va spune va putea fi folosit și împotriva sa. De asemenea, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Acesta și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale și a precizat că recunoaște săvârșirea faptei, dar nu este de acord să beneficieze de aceste dispoziții, solicitând administrarea de probatorii pentru stabilirea circumstanțelor exacte, cu mențiunea că a sustras bunuri de o valoare mult mai mică decât cea pentru care a fost trimis în judecată.

Instanța a constatat că nu se impune aplicarea procedurii simplificate de judecată, întrucât, pe de o parte inculpatul nu recunoaște integral fapta pentru care a fost trimis în judecată, iar pe de altă parte a solicitat administrarea altor probe decât cea cu înscrisuri în circumstanțiere. Totodată, inculpatul a consimțit să dea declarație și în fața instanței, sens în care s-a procedat la audierea acestuia, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarele:

În fapt, ., are sediul în mun. Focșani, ., jud. V., având CUI – RO_ și fiind reprezentată de administrator R. E.. Societatea are un număr de circa 26-28 angajați cu contracte individuale de muncă în calitate de operatori calculator, agenți vânzări, conducători auto, manipulanți și gestionari.

Inculpatul P. N.-I. fost angajat la această societate, lucrând în calitate de manipulant la depozitul societății situat la aceeași adresă ca și sediul acesteia. Începând cu luna februarie 2013, inculpatul a început să sustragă bunuri alimentare de valoare mică din incinta depozitului, respectiv plicuri de gelatină și piper pe care le ascundea sub haine la nivelul abdomenului și pe care ulterior le vindea la diverse pesoane în schimbul unor sume de bani infime.

După efectuarea unui inventar privind gestiunea depozitului, în toamna anului 2013, reprezentanții societății au constatat unele lipsuri în gestiune pe care inițial i le-au imputat martorului G. R. – șef de depozit și gestionar. Întrucât nu se considera vinovat de lipsurile constatate în gestiunea depozitului, G. R. a procedat la efectuarea unei supravegheri mai atente a angajaților societății, în special a manipulanților, ocazie cu care, la data de 05.11.2013, l-a surprins pe inculpat imediat după ce sustrăsese bunuri din depozit (plicuri de gelatină și piper), pe care le avea asupra sa, în valoare de 101,31 lei.

A doua zi, o comisie din cadrul societății, din care a făcut parte și inculpatul, a efectuat un nou inventar privind gestiunea depozitului, ocazie cu care s-au constatat lipsuri în gestiune în sumă de 15.752 lei, reprezentând diferența dintre stocul scriptic și cel faptic, fiind întocmit un proces verbal de inventariere semnat și de către inculpat .

În seara aceleași zile, inculpatul a dat o declarație în care admitea că a sustras bunuri din depozit în mai multe rânduri, începând cu luna februarie 2013până la momentul în care a fost prins în flagrant delict de șeful depozitului.

Partea vătămată . –prin administratorul R. E. dar și prin asociatul și directorul comercial R. Tudorița, a declarat faptul că inculpatul a fost angajat al societății în perioada arătată,lucrând în calitate de manipulant la depozitul societății situat la aceeași adresă ca și sediul acesteia.

Societatea are un număr de circa 26-28 angajați cu contracte individuale de muncă în calitate de operatori calculator, agenți vânzări, conducători auto, manipulanți și gestionari, șeful depozitului fiind gestionarul G. R..

Depozitul este reprezentat de o cladire compartimentată în interior de pereți dar fără a exista camere separate, accesul personalului fiind posibil în tot perimetrul depozitului. Depozitul este deschis dimineața și închis seara de către directorul comercial R. Tudorița, doar aceasta și administratorul deținând chei de acces în interior. În timpul programului de lucru în incinta depozitului are acces tot personalul unității, gestiunea mărfurilor fiind doar în sarcina lui G. R..

În toamna anului 2013, reprezentanții societății au efectuat un inventar privind gestiunea depozitului, ocazie cu care au constatat unele lipsuri în gestiune pe care inițial i le-au imputat martorului G. R. – șef de depozit și gestionar. Întrucât nu se considera vinovat de lipsurile constatate în gestiunea depozitului, acesta din urmă a procedat la efectuarea unei supravegheri mai atente a angajaților societății, în special a manipulanților, ocazie cu care, la data de 05.11.2013, l-a surprins pe inculpat imediat după ce sustrăsese bunuri din depozit (plicuri de gelatină și piper), pe care le avea asupra sa, în valoare de 101,31 lei.

În seara aceleași zile, inculpatul a dat o declarație în care admitea că a sustras bunuri din depozit în mai multe rânduri, începând cu luna februarie 2013 până la momentul în care a fost prins în flagrant delict de șeful depozitului.

Neavând dovada că ceilalți manipulanți sau alți angajați ar mai fi sustras bunuri din incinta depozitului, reprezentanții societății au considerat că inculpatul P. N.-I. este singurul care ar fi sustras acele bunuri, sens în care au formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt de către acesta, în care au învederat că, începând cu luna februarie 2013, inculpatul a început să sustragă bunuri alimentare de valoare mică din incinta depozitului, respectiv plicuri de gelatină și piper pe care le ascundea sub haine la nivelul abdomenului și pe care ulterior le vindea la diverse pesoane în schimbul unor sume de bani infime.

Instanța reține că aceste aspecte de fapt se coroborează în parte cu înscrisurile de la dosar și cu depozițiile martorului G. R., care, fiind audiat atât în timpul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, a relatat faptul că este angajat în cadrul societății în calitate de gestionar și că la data de 05.11.2013 l-a surprins pe inculpat imediat după ce sustrăsese bunuri din depozit (plicuri de gelatină și piper), pe care le avea asupra sa, în valoare de 101,31 lei. Acesta mai apreciază că mărfurile găsite lipsă la inventarul efectuat, în sumă de 15.752 lei, ar fi fost sustrase doar de inculpat deoarece este singurul care a fost prins în flagrant în timp ce sustrăgea bunuri și a declarat că a sustras bunuri de mai multe ori.

Totuși, martorul arată că exista posibilitatea ca fiecare dintre angajații societății să sustragă astfel de bunuri, aceștia având acces liber în incinta depozitului. Deși în incinta depozitului își desfășurau efectiv activitatea doar cei 6 (șase) manipulanți, ceilalți angajați puteau intra nestingheriți și nesupravegheați în depozit când aveau anumite probleme, el singur neavând posibilitatea supravegherii întregului depozit.

Fiind audiat în cursul cercetării judecătorești, martorul O. I. a relatat faptul că lucrează în calitate de manipulant la depozitul aparținând ., situat în mun. Focșani, ., jud. V., de la sfârșitul anului 2013, cu câteva zile înainte ca inculpatul să fie surprins în timp ce sustrăgea bunuri din incinta unității. Martorul susține că a fost present când inculpatul a declarat verbal și apoi în scris, în fața organelor de poliție, că a sustras bunuri din incinta depozitului în mai multe rânduri.

Fiind audiat cu privire la fapta imputată, în timpul urmăririi penale, inculpatul P. N.-I. a recunoscut că a sustras bunurile alimentare în valoare de 101,31 lei cu care a fost de altfel și surprins avându-le asupra sa la data de 05.11.2013. Acesta a mai arătat că a sustras bunuri din depozit în mai multe rânduri, o dată sau de două ori pe săptămână, începând cu luna februarie 2013 dar fără a mai fi prins în flagrant.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul recunoaște că a sustras din depozit unele bunuri alimentare (plicuri de gelatină și piper)la data de 05.11.2013, pe care le apreciază la valoarea de cca. 30 – 40 lei. De asemenea, acesta mai arată că a mai procedat la sustragerea din depozit de bunuri alimentare de valoarea mică, tot de cca. 30-40 lei, în 3, 4 rânduri, dar a solicitat administrarea de probatorii pentru stabilirea circumstanțelor exacte, întrucât nu se consideră vinovat de sustragerea de bunuri la concurența sumei de 15.752 lei, reprezentând diferența dintre stocul scriptic și cel faptic, conform procesului verbal de inventariere pe care l-a semnat fără a-l citi.

Astfel, neexistând niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului, instanța poate săconsidere că numai una dintre ele sau numai unele aspecte reprezintă expresia adevărului, având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte.

În speță, instanța reține că sunt expresia adevărului acele aspecte din declarații care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv aspecte atât din declarațiile din timpul urmăririi penale câtși cea din cursul cercetării judecătorești.

În consecință, se reține că depozițiile inculpatului de recunoaștere parțialăa comiterii faptei se coroborează doar în parte cu celelalte mijloace de probă anterior analizate, motiv pentru care, având în vedere și faptul că, potrivit teoriei și practicii judiciare, depozițiile inculpatului sunt divizibile, instanța va acorda valență probatorie doar acelor aspecte din depozițiile inculpatului care se coroborează și sunt susținute de ansamblul probatoriu din cauză. Astfel, instanța constată că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Astfel, din coroborarea materialului probator administrat în cauză, asa cum este detaliat mai sus, instanța reține fără dubiu de tăgadă că, la data de 05.11.2013, inculpatul a sustras bunuri alimentare (plicuri de gelatină și piper) din depozitul societății, în valoare de 101,31 le, cu care a fost surprins asupra sa. De asemenea, în perioada februarie – noiembrie 2013, inculpatul a sustras în mod repetat (fără a se putea stabili de câte ori) produse alimentare din incinta depozitului .>, situat în mun. Focșani, ., jud. V., bunuri a căror valoare nu a putut fi însă stabilită din lipsă de probe directe sau indirecte, în sensul celor reținute în actul de sesizare a instanței.

Faptul că la inventarul efectuat de reprezentanții . s-au constatat lipsuri în gestiune în sumă de 15.752 lei, reprezentând diferența dintre stocul scriptic și cel faptic al mărfurilor alimentare (fiind întocmit un proces verbal de inventariere semnat și însușit și de către inculpat), precum și faptul că inculpatul recunoaște că a mai sustras de circa 3-4 ori produse alimentare din incinta depozitului, nu înseamnă că întreaga valoare a lipsurilor din gestiunea depozitului îi poate fi imputată acestuia.

Astfel, instanța constată că nu se poate stabili existența unui prejudiciu cert ca urmare a faptei săvârșite de către inculpat, ceea ce ar putea fi imputat inculpatului fiind strict prejudiciul în cuantum de 101,39 lei -reprezentând contravaloarea bunurilor găsite asupra sa la data de 05.11.2013, considerentele acestei aprecieri urmând a fi expuse în concret și detaliat la capilotul privind ,,latura civilă a cauzei’’.

Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că situația de fapt se probează și cu unele aspecte din declarațiile inculpatului de recunoaștere parțială a faptei comise și a modalității sale de săvârșire, depoziții date atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești.

În drept, fapta inculpatului care, în perioada februarie – noiembrie 2013, inculpatul a sustras în mod repetat produse alimentare din incinta depozitului ., cu sediul în mun. Focșani, ., jud. V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prev. de art. 208 alin. 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969.

Prezenta infracțiune a fost comisă în formă continuată, aplicarea disp. art. 41 alin. 2 C.p. din 1969 impunându-se în prezenta cauză, având în vedere că modalitatea în care au fost săvârșite faptele (respectiv același mod de operare, scopul identic urmărit, repetarea lor la intervale relativ reduse de timp, actele materiale analizate separat întrunind elementele unei singure infracțiuni), pledează în favoarea ideii că acestea au fost comise în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii sus menționate, instanța reține că elementul material al acesteia constă în acțiunea de luare pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenția unei persoane fără consimțământul acesteia. Sub acest aspect, din probele administrate, instanța a constatat că inculpatul a deposedat partea vătămată de bunurile alimentare pe care le-a trecut efectiv sub puterea sa prin împosedare.

Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni constă în deposedarea posesorului și împosedarea inculpatului, producându-se astfel un prejudiciu, constând în valoarea bunurilor sustrase, în speță fiind dovedită în concret doar suma de101,39 lei. Restituirea bunurilor sau a contravalorii acestora după săvârșirea faptei nu înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea penală.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei și este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, sustragerea bunurilor datorându-se în exclusivitate săvârșirii de către inculpat a infracțiunii. Ca atare, bunurile au ieșit din sfera de dispoziție a părții vătămate, furtul fiind, astfel, consumat.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, prev. de art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei și urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Așadar, vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cursul urmăriirii penale așa cum au fost inserate mai sus și depozițiile părților vătămate coroborate cu cele ale inculpatului, prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptei și modalitatea sa de comitere.

Având în vedere faptul că de la săvârșirea infracțiunii sus menționate până la judecarea definitivă a prezentei cauze, la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare atât Noul C.pen. cât și Noul C.pr.pen., intervenind astfel o lege penală nouă, instanța apreciază ca fiind necesare următoarele precizări:

Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. ,, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă’’.

Or, o atare reglementare impune ca, în cazul situațiilor tranzitorii, faptelor penale savârsite sub imperiul vechii legi, mai favorabile, să le fie aplicabile dispozițiile acelei legi, care ultraactivează într-o asemenea situație, după cum, dimpotrivă, atunci când sunt mai favorabile dispozițiile legii noi, acestea să retroactiveze, aplicându-se și faptelor penale săvârsite sub imperiul legii anterioare.

În cauza de față, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969.

Infracțiunea de furt, prev. de art. 208 alin. 1 C. pen. din 1969, a fost reglementată de dispozițiile228 alin. 1 C.pen., sub aceeași denumire marginală, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii - limitele pedepsei fiind prevăzute de la 1 la 12 ani – în legea veche și de la 6 luni la 3 ani sau amendă - în actuala reglementare.

Deși Înalta Curte de Casație și Justiție statuase că în aplicarea prevederilor art. 5 din Codul penal se stabilesc și se aplică dispozițiile mai favorabile din legile succesive, prin Decizia nr. 265/6.05.2014referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Așadar, la evaluarea globală a dispozițiilor legale, în raport de Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la aplicarea art. 5 din noul Cod penal, ținând cont și de situația concretă a inculpatului, realizând o analiză de ansamblu, prin compararea dispozițiilor din legea veche (norma de incriminare, forma continuată, circumstanțe atenuante și efectele acestora, precum și modalitatea de executare și consecințele acesteia) cu dispozițiile din actuala reglementare, instanța constată că prin, vechea reglementare se,,anihilează’’ aparența de lege mai favorabilă a NCP. în privința limitelor de pedeapsă mai mici.

În acest sens, chiar dacă limitele de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care acesta a fost trimis în judecată sunt mai mici pe legea nouă, prin reținerea circumstanțelor atenuante și a efectelor acestora, precum șisub aspectul condițiilor în care se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și al măsurilor și obligațiilor pe care trebuie să le respecte persoana condamnată, dar mai ales al faptului că, potrivit vechii reglementări,la împlinirea termenului de încercare intervine reabilitarea de drept, instanța apreciază căîn prezenta cauzălegea mai favorabilă este cea veche.

Concluzionând, față de toate precizările mai sus descrise, instanța apreciază că în prezenta cauză legea mai favorabilă este cea veche, care în ansamblu conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat, astfel că,potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., va aplica această lege.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel, instanța va avea în vedere gradul de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate – patrimoniul persoanei și relațiile sociale care se formează în jurul acestor valori, dar și obiectul material al infracțiunii – bunuri alimentare – și valoarea prejudiciului cauzat carte a putut fi stabilit în concret de 101,39 lei.

Pe de altă parte, se va reține și conduita inculpatului în societate atât anterior săvârșirii faptei, reieșită din lipsa antecedentelor penale, cât și ulterior, reliefată prin atitudinea sa procesuală concretizată în prezentarea în fața organelor de urmărire penală, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din C.E.D.O., aspecte de natură a genera aplicarea unei pedepse al cărei cuantum va fi orientat spre minimul special prevăzut de lege, în măsură să asigure scopul educativ al pedepselor. Mai mult decât atât, instanța va reține că inculpatul este o persoană integrată în societate, creând convingerea asupra faptului că a conștientizat pe deplin gravitatea faptei comise.

Prin urmare, având în vedere împrejurările mai sus-expuse și dispozițiile art.74 alin. 1 lit. a C.pen., care se referă la conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, instanța reține că acest aspect constituie circumstanță atenuantă judiciară.

Având în vedere prevederile art. 41 alin. 2 și art 42 C. pen.din 1969 privind infracțiunea continuată în cazul căreia se poate ( și nu trebuie, fiind astfel o facultate iar nu o obligație) adăuga un spor la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, precum și aprecierea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege – care este de 1 an închisoare - în conformitate cu prevederile art. 76 alin. 1 lit. d C. pen. – „când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general”, pedeapsa inculpatului trebuie să se situeze între minimul general de 15 zile până sub minimul special de 1 an.

Astfel, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, potrivit art. 396 alin. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen. și art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969 rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. din 1969, va condamna pe inculpatul P. N.-I. la o pedeapsă de7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 208 alin. 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 alin. 2 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani sau amendă;

- infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsă închisorii mai mare de 6 luni;

- se apreciază de instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Considerând că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 81 C.pen., respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind o pedeapsă de 7 luni închisoare, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în integrarea lui pe deplin în societate - instanța, în baza art. 81 C.pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 7 luni, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359 alin. 1 C. pr. pen., instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea în întregime a pedepsei. Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le vor suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context, instanța apreciază că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.

Privind aplicarea pedepselor accesorii, raportat la cauzele C. c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I C.pen., ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Apreciind ca natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civica pe care îl implica exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., instanța urmează sa dispună interzicerea exercitării acestora pe durata executării pedepsei, o persoană condamnată neputând să-și exercite drepturile menționate pe durata executării pedepsei.

Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 C.pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la C:E.D.O., instanța va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Sub aspectul laturii civile, instanța reține că potrivit art. art. 19, 20, 25 alin.1, 84 alin. 1 C.pr.pen., prin declarațiile date și prin cererea depusă la dosar, partea vătămată . R. E. dar și prin asociatul și directorul comercial R. Tudorița, a precizat că se constituie parte civilă cu suma totală de 15.752 lei, reprezentând reprezentând contravaloarea bunurilor găsite lipsă la inventarul efectuat la data de 06.11.2013, respectiv diferența dintre stocul scriptic și cel faptic, conform procesului verbal de inventariere semnat și de către inculpat .

Potrivit literaturii și practicii judiciare în materie, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții: fapta ilicită, prejudiciul produs ca urmare a faptei ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Cu privire la fapta ilicită, așa cum s-a arătat pe parcursul considerentelor, aceasta a constat în sustragerea de către inculpat a unor bunuri alimentare (plicuri de gelatină și piper) din depozitul societății, în valoare de 101,31 lei, cu care a fost surprins asupra sa la data de 05.11.2013. Deasemenea, în perioada februarie – noiembrie 2013, inculpatul a sustras în mod repetat (fără a se putea dovedi de câte ori) produse alimentare din incinta depozitului .>, situat în mun. Focșani, ., jud. V., bunuri a căror valoare nu a putut fi însă stabilită din lipsă de probe directe sau indirecte, în sensul celor reținute în actul de sesizare a instanței.

Consecința faptei inculpatului a constat în cauzarea unui prejudiciu material societății parte vătămată-civilă, raportul de cauzalitate fiind dovedit în concret doar pentru suma de 101,31 lei.

Potrivit dispozițiilor C.pr.pen., latura civilă formulată în cursul procesului penal se soluționează potrivit dispozițiilor legii civile. Or, în baza dispozițiilor C.civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Totodată, părțile au îndatorirea, printre altele, de a-și proba pretențiile și apărările. Mai mult decât atât, instanța constată că nu poate proceda la o valorizare, in abstracto sau în baza unor eventuale prezumții, a existenței sau a cuantumului prejudiciului de natură patrimonială reclamat de partea civilă.

Astfel, se constată că partea civilă nu a făcut decât dovada sumei de 101,31 lei - contravaloarea bunurilor alimentare (plicuri de gelatină și piper) sustrase din depozitul societății la data de 05.11.2013, fără a aduce dovezi directe și indubitabile privind vreo altă sumă de bani concretă reprezentând contravaloarea altor bunuri alimentare sustrase.

Faptul că la inventarul efectuat de reprezentanții . la data de 06.11.2013 s-au constatat lipsuri în gestiune în sumă de 15.752 lei, reprezentând diferența dintre stocul scriptic și cel faptic al mărfurilor alimentare (fiind întocmit un proces verbal de inventariere semnat și însușit și de către inculpat), precum și faptul că inculpatul recunoaște că a mai sustras de câteva ori produse alimentare din incinta depozitului, nu înseamnă că întreaga valoare a lipsurilor din gestiunea depozitului îi poate fi imputată acestuia.

Având în vedere declarațiile contradictorii ale părților din dosar, instanța apreciază că nu se pot constitui probe certe în ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului, întrucât a fost dovedită în concret doar contravaloarea bunurilor sustrase de inculpat la data de 05.11.2013, respectiv suma de 101,31 lei. Chiar dacă inculpatul a mai sustras bunuri alimentare din depozit, nu s-a putut face dovada contravalorii acestora, cu atât mai mult cu cât gestiunea este colectivă (așa cum reiese din plângerea și declarațiile reprezentanților părții vătămate și ale martorilor care atestă faptul că în perioada 2009-2012 au mai fost constatate unele lipsuri în gestiune pe care și le-a însuțit societatea întrucât nu a reușit să identifice motivul acestor lipsuri iar gestiunea era colectivă) și exista posibilitatea teoretică dar și faptică ca fiecare dintre angajații societății să sustragă astfel de bunuri, aceștia având acces liber în incinta depozitului. Deși în incinta depozitului își desfășurau efectiv activitatea doar cei 6 (șase) manipulanți, ceilalți angajați puteau intra nestingheriți și nesupravegheați în depozit când aveau anumite probleme, gestionarul G. R. singur neavând posibilitatea supravegherii întregului depozit.

Astfel, conform dispozițiilor art. 6 din CEDO dar și dispozițiilor C.pr.pen. și ale Constutuției României, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Astfel, inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția iar sarcina administrării probelor revine, în cursul procesului penal, organului de urmărire penală și instanței de judecată, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului.

Orice soluție pronunțată de către instanță nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate și convingătoare, așa cum a statuat și CEDO în cauza Telfner c. Austriei, scopul procesului penal fiind că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită conform vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Mai mult, condamnarea unei persoane în lipsa unor probe temeinice și legal administrate, convingătoare și ferme, care să fie de natură a înlătura cea mai mică îndoială reprezintă totodată și o nerespectare a dreptului unui inculpat la un proces echitabil. Curtea Europeană a stabilit că îndoiala profită persoanei acuzate (Comisia EDO, raport din 30 martie 1963, cauza Austria c. Italia, Annuarie de la Convențion, vol. VI, p. 783).

În acest sens, regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în Codul de procedura penală, se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția în legătură cu fapta imputată sau la întinderea prejudiciului cauzat, instanța nu-și poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției inculpatului.

Înainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problema de fapt . Înfăptuirea justitiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandită pe baza de probe decisive, complete, sigure, în măsura să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorată din dovezile administrate în cauza, ca realitatea obiectivă (fapta supusa judecatii) este, fără echivoc, cea pe care o înfățisează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Răsturnarea prezumției de nevinovăție poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăție. Când, urmare a administrării tuturor probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăției, prezumția de nevinovăție, nu este înlăturată, căci orice îndoială este în favoarea inculpatului.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovația, atunci îndoiala este „echivalentă cu o proba pozitivă de nevinovăție”.

Raportând și coroborând dispozițiile legale sus-menționate în prezenta cauză, instanța reține că existența prejudiciului nu este certă și constată că nu se poate stabili existența unui prejudiciu cert ca urmare a faptei săvârșite de către inculpat, ceea ce ar putea fi imputat inculpatului fiind strict prejudiciul în cuantum de 101,39 lei - reprezentând contravaloarea bunurilor găsite asupra sa la data de 05.11.2013.

Astfel, în temeiul art. 19, 20, 25 alin.1, 84 alin.1 C.pr.pen., rap. la art. 397 alin.1 C.pr.pen., coroborate cu art. 1357 Cod civil, va admite în parte acțiunea civilă intentată de partea vătămată-civilă .,cu sediul în mun. Focșani, ., CUI – RO_, reprezentată de administrator R. E., CNP_ și va obliga pe inculpat la plata sumei de 101,39 lei către partea civilă, reprezentând despăgubiri materiale.

Va respinge ca neîntemeiate restul pretențiilor civile ale părții vătămate-civile . Focșani, reprezentată de administrator R. E..

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen.., instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza art. 276 alin. 1 C.pr.pen. - ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969 rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. din 1969, condamnă pe inculpatulP. N.-I., fiul lui G. și L., născut la data de 06.04.1983 în mun. Focșani, jud. V., domiciliat în mun. Focșani, ., nr. 10, ., județul V., CNP_, cetățenie română, studii 7 clase, muncitor necalificat, fără antecedente penale (reabilitat), la o pedeapsă de7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 208 alin. 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 C.pen. din 1969 rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. din 1969, pe durata executării pedepsei, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 15 din Legea nr. 187/2013, suspendă condiționat executarea pedepsei principale cu închisoarea și a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 7 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 359 din vechiul C.pr.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de către inculpat a unei alte infracțiuni pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 19, 20, 25 alin.1, 84 alin. 1 C.pr.pen., rap. la art. 397 alin.1 C.pr.pen., coroborate cu art. 1357 Cod civil, admite în parte acțiunea civilă intentată de partea vătămată-civilă ., cu sediul în mun. Focșani, ., CUI – RO_, reprezentată de administrator R. E., CNP_ și obligă pe inculpatul P. N.-I. la plata sumei de 101,39 lei către partea civilă, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale.

Respinge restul pretențiilor civile ca neîntemeiate.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza art. 276 alin. 1 C.pr.pen., ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2015.

Președinte,Grefier,

P. I.-IulianCojocaru F. R.

Red, Tehnored.- P.I.I.

13.03.2014 - Ex. 2

← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr....		Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... →

Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 372/2015. Judecătoria FOCŞANI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 372/2015. Judecătoria FOCŞANI