Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1628/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1628/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 04-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 1628

Ședința publică din 04.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. C. C.

GREFIER: C. S.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Focșani - reprezentat de procuror A. D. Dragovici

Pe rol se află judecarea cauzei penale, având ca obiect propunere liberare condiționată a condamnatului DANGALAS I., fiul lui G. și M., născut la data de 15.06.1962, CNP_, în prezent aflat în stare de detenție în Penitenciarul Focșani, formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani.

La apelul nominal făcut cauzei în ședința publică au răspuns: condamnatul, asistat de av. of. P. A. V., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2155/04.09.2015 și a delegației de substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu av. S. R., pe care le depune la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare și că pricina este la primul termen de judecată, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a propunerii formulate, întrucât sunt întrunite cumulativ atât condițiile privind fracția de pedeapsă, cât și cele privitoare la comportamentul condamnatului pe perioada detenției.

Apărătorul petentului-condamnat, având cuvântul, pune concluzii de admitere a propunerii de liberare condiționată, fiind întrunite toate condițiile prevăzute de lege.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, susține că urmează să fie operat și solicită admiterea cererii de liberare condiționată.

Instanța rămâne în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani a propus liberarea condiționată a condamnatului DANGALAS I., fiul lui G. și M., născut la data de 15.06.1962, CNP_, în prezent deținut in Penitenciarul Focșani, din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 638/2012, pronunțată de Judecătoria Focșani.

Potrivit art. 59 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 15 al.2 din Constituția României, cel condamnat la o pedeapsă privativă de libertate poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei dacă a executat cel puțin 2/3 (două treimi) din pedeapsă în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, potrivit procesului verbal nr. 435/01.09.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani, deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 638/2012, pronunțată de Judecătoria Focșani, pedeapsă a cărei executare a început la data de 24.02.2012, urmând să expire la data de 23.02.2017.

De la data încarcerării și până la data de 01.09.2015, condamnatul a executat în total 1286 zile de închisoare, în stare de arest preventiv 0 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, acesta trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1218 zile închisoare. I se consideră executate ca urmare a muncii prestate 0 zile, iar totalul zilelor câștigate și executate fiind de 1286 zile închisoare.

În consecință, instanța constată că este îndeplinită condiția prev. de art. 59 Cod penal privind liberarea condiționată, respectiv fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Rezultă, de asemenea, din caracterizarea condamnatului emisă de Administrația locului de deținere că acesta, în timpul executării pedepsei, a manifestat un comportament în general corespunzător față de normele instituționale. Nu a participat la activități lucrative. A participat la activități și programe socio-educative. A fost sancționat disciplinar o dată și recompensat de 3 ori ( dintre care 1 RMD). Se află la a doua analiză în fața comisiei de propuneri de liberare condiționată. Pe perioada amânării a manifestat un comportament corespunzător față de normele instituționale. A participat la activități socio-educative. Nu a fost sancționat disciplinar și nici recompensat. Beneficiază de suport moral și material din partea mediului familial.

Comisia a considerat că deținutul poate fi liberat condiționat, acesta aflându-se la a doua analiză în fața comisiei de propuneri de liberare condiționată.

Instanța reține că în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cod penal din 1968, există suficiente premise că perioada executată din pedeapsă este suficientă pentru reeducarea petentului care și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, scopul educativ și preventiv al pedepsei fiind astfel atins, iar funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei sunt îndeplinite astfel încât acesta să se încadreze în viitor într-o viață normală în afara câmpului infracțional.

Astfel, prin comportamentul avut pe timpul executării pedepsei, condamnatul a demonstrat că își însușește scopul preventiv și educativ al acesteia așa încât să poată fi reintegrat în societate, gravitatea faptei comise neconstituind un impediment la acordarea beneficiului liberării condiționate deoarece aceasta a fost avută deja în vedere la individualizarea pedepsei pe care o execută.

Având în vedere cele reținute în procesul verbal și în referatul privind caracterizarea deținutului, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 C.p. din 1968, instanța, în temeiul art. 587 alin.1 C.p.p, urmează a admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani și a dispune liberarea condiționată a condamnatului, atrăgându-i atenția asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 61 C.p. din 1968.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu (avocat S. R. - cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2155/04.09.2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani.

În temeiul art. 59 si art. 60 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 15 al.2 din Constituția României, dispune liberarea condiționată a condamnatului DANGALAS I., fiul lui G. și M., născut la data de 15.06.1962, CNP_, în prezent deținut in Penitenciarul Focșani, din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 638/2012, pronunțată de Judecătoria Focșani.

Atrage atenția condamnatului asupra posibilității revocării liberării condiționate în situația în care săvârșește o altă infracțiune înăuntrul restului de pedeapsa rămas neexecutat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu (avocat S. R. - cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2155/04.09.2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2015.

Președinte,Grefier,

C. C. C. C. S.

Red. CCC/17.09.2015

Tehnored. CS/17.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1628/2015. Judecătoria FOCŞANI