Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1585/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1585/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 19-08-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 1585

Ședința publica din data de 19.08.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: M. D., judecător

Grefier: I. M. B.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani

Pe rol soluționarea cererii de liberare condiționată a Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani privind pe petentul-condamnat Z. R. M., fiul lui C. si L., nascut la data de 06.10.1993, in ., in prezent detinut in P. Focsani.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul condamnat personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, av. C. C., cu delegație la fila nr. 8 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței de judecată faptul că procedura este legal îndeplinită și că prezenta cauză se află la al treilea termen de judecată, după care,

Petentul condamnat, intrebat fiind, precizează că menține cererea formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public arată că din procesul verbal intocmit de Comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Focșani rezultă că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, și că s-a fixat un termen la data de 6.10.2015 pentru rediscutarea acestuia in Comisie, termen care solicită să fie avut in vedere de instanța de judecată. In concluzie, se solicită respingerea cererii formulate de petent.

Apărătorul petentului-condamnat solicită admiterea cererii de liberare condiționată precizând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privitoare la fracția de pedeapsă. Apreciază că petentul a avut un comportament adecvat, a participat la cursuri educative, deși a fost de trei ori sancționat. Față de considerentele expuse, solicită admiterea cererii, iar in subsidiar reducerea termenului de amânare fixat de Comisia.

Depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariului cuvenit pentru asistența juridică din oficiu.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare după terminarea ședinței de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul aceste instante sub nr._ formulata de petentul condamnat Z. R. M., fiul lui C. si L., nascut la data de 06.10.1982, in loc.Dumbraveni, judetul Buzau, in prezent detinut in P. Focsani, a solicitat liberarea sa conditionata din executarea restului din pedeapsa de 4 ani si 8 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 457/2013 a Judecatoriei Focsani.

In motivarea cererii petentul arata ca intruneste conditiile prevazute de art. 59 C.p., pentru a fi liberat conditionat si ca in mod nejustificat a fost amanat pentru discutarea acestui drept la ultima intrunire a Comisiei de liberari conditionate din cadrul Penitenciarului Focsani.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Din procesul verbal incheiat sub nr.349/07.07.2015 intocmit de Comisia pentru liberari conditionate din cadrul Penitenciarului Focsani se retine ca petentul condamnat Z. R. M. are de executat o pedeapsa de 4 ani si 8 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 457/2013 a Judecatoriei Focsani. Acesta a inceput executarea pedepsei la data de 27.05.2012 si a executat pana la data de 07.07.2015 un numar de 1143 de zile.

S-a inserat ca pentru a deveni propozabil in vederea liberarii conditionate conform art. 59 C.p., trebuie sa execute doua treimi din pedeapsa, respectiv 1137 zile iar in cazul in care munceste, 284 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate si 853 zile efectiv executate. Comisia a apreciat ca petentul nu intruneste conditiile liberarii conditionate, deoarece sub aspect comportamental nu a dat dovezi temeinice de indreptare, fiind recidivist, faptele le-a savarsit pe timpul liberarii conditionate, a participat la activitati educative, a fost sanctionat disciplinar de 3 ori si recompensat de 5 ori.

Potrivit caracterizarii intocmite de P. Focsani, condamnatul a manifestat comportament oscilant fata de normele institutionale, participat la activitati si programe educative, dar si lucrative, a fost sanctionat disciplinar si recompensat de 5 ori, a beneficiat de suport material si moral din partea familiei, si asistenta de specialitate.

Nefiind intrunite conditiile prev. de art. 59 C.p. pentru liberarea conditionata a petentului, Comisia a opinat pentru amanarea discutarii liberarii conditionate la un alt termen, respectiv dupa 3 luni, pana la data de 06.10.2015.

Potrivit alin.1 din art.59 C.p. dupa ce a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani sau cel putin trei patrimi in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale, poate fi liberta conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei.

Instanta, verificand conditiile liberarii conditionate ale petentului in conformitate cu dispozitiile art. 59 C.p. apreciaza ca acesta intruneste doar prima conditie prevazuta in textul normativ mentionat si anume aceea a executarii fractiei de doua treimi din pedeapsa. In ce priveste cea de-a doua conditie, a dovezilor temeinice de indreptare a conduitei sale se constata ca pana in prezent condamnatul nu a fost evidentiat in munca si disciplina, astfel incat sa poata forma convingerea ca restul de pedeapsa poate fi executat in regim de libertate. La aceasta concluzie a contribuit si starea de recidiva a condamnatului in savarsirea de fapte penale, acesta avand nevoie de un proces de reeducare pe o durata mai mare pentru ca ulterior sa se poata adapta in conditii normale cerintelor societatii.

Retinandu-se astfel se apreciaza ca prezenta cerere este neintemeiata, urmand ca in baza art. 450 alin. 2 C.p.p., sa fie respinsa, si se va fixa termen pentru reinnoirea cererii, dupa 2 luni, de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.

Petentul condamnat va fi obligat in baza art. 275 alin. 2 C.p.p., la plata sumei de 175 lei, reprezentand cheltuieli judiciare catre stat, din care, 130 lei constituie onorariu pentru avocat oficiu Cocioaba carmina, cu delegatia nr.1726/2015 eliberata de Baroul de Avocati V., cheltuieli ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justitiei.

Vazand si dispozitiile art. 450 alin. 4 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In baza art.59 C.p. 1969 respinge ca neintemeiata cererea formulata de petentul condamnat Z. R. M., fiul lui C. si L., nascut la data de 06.10.1993, in ., in prezent detinut in P. Focsani, avand ca obiect liberare conditionata.

Fixeaza termen pentru reinnoirea cererii, dupa 2 luni de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari.

In baza art.275 alin.2 C.p.p. obliga petentul condamnat la plata sumei de 175 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat, din care, 130 lei constituie onorariu pentru avocat oficiu Cocioaba C., cu delegatia nr.1726/2015, eliberata de Baroul de Avocati V., ce va fi avansat acestuia din fondurile Ministerului Justitiei.

Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror si petent.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 19 august 2015.

Președinte Grefier

M. D. I. M. B.

Red M.D. / Dact. IMB

26.08.2015 / 5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1585/2015. Judecătoria FOCŞANI