Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2538/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2538/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 09-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 2538
Ședința publică din data de 09 decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. L.
Grefier D. T.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani
a fost reprezentat de Procuror B. I.
La ordine pe rol fiind solutionarea cererii avand ca obiect liberare conditionata formulată de condamnatul P. I. (fiul lui C. și al lui M., născut la 28 Ianuarie 1983) - în prezent deținut în P. F.
La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică a răspuns petentul condamnat P. I., personal aflat in stare de detinere si asistat din oficiu de avocat C. C. cu delegatie pentru asistenta judiciară obligatorie nr._/03.11.2015 emisă de Baroul V..
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedintă care invederează că procedura este legal indeplinită, că la data de 19.11.2015 au fost inaintate la dosar relatiile solicitate de la P. –Spital Bucuresti-Jilava, cauza se află la al treilea termen de judecată, după care:
Av. C. C. a luat legatura cu petentul condamnat P. I. cu incuviintarea instantei, acesta precizand că isi mentine cererea formulată. Depune la dosar un set de acte medicale si arata ca nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu are cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvântul, precizează că prin sentinta penală a Judecătoriei Sector 4 Bucuresti, s-a respins cererea ca nefondată in data 13.05.201 5 si s-a fixat un termen de reiterare a cererii in data de 01.02.2016, motiv pentru care solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.
Av. C. C. pentru petentul condamnat P. I. având cuvântul, arata ca este adevărat, prin decizia 376/ 09.07.2015 a Tribunalului Ilfov a fost respinsă contestatia si de asemenea s-a fixat termen pentru reiterarea cererii de liberare conditionata pentru 01.02.2016. Noua cererea vizeaza aceeasi situatie si aceleasi conditii, prima este formulată in cadrul penitenciarului in care se afla, la Bucuresti, cea de a doua in cadrul acestui penitenciar. Din punctul său de vedere cererea nu ar fi inadmisibilă dat fiind faptul că o nouă cerere nu trebuie să fie ingrădită de situatia stabilită de catre Tribunalul Ilfov. Câtă vreme conditiile de admisibilitate a cererii de liberare conditionata subzistă si astazi, urmează a se aprecia. Din punctul său de vedere nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, poate fi respinsă in cel mai rău caz ca nefondata. A raspuns din oficiu. Depune la dosarul cauzei referat privind plata onorariului cuvenit pentru asistenta judiciară din oficiu.
Petentul condamnat P. I. avand ultimul cuvânt, precizează că i s-a făcut rău si a fost internat la Jilava. A executat pana acum 9 luni. Solicită admiterea cererii.
Instanța constată încheiate dezbaterile și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei penale de fata;
Prin cererea inregistrată la nr._, petentul condamnat P. I. a formulat cerere de liberare conditionată, sustinând că indeplineste conditiile liberării.
Din actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarea situatie de fapt:
Petentul condamnat se află in executarea unei pedepse de 5 ani inchisoare aplicata prin sentinta penală nr. 1019/2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Potrivit art. 59 C.p.p. cel condamnat la o pedeapsă privativă de libertate poate fi liberat conditionat daca a executat cel putin 2/3 din pedeapsă, a fost disciplinat, stăruitor in muncă si a dat dovezi temeinice de indreptare, tinându-se seama si de antecedentele penale.
Din relatiile depuse la dosar, instanta retine că prin decizia penală nr.376/9.07.2015 a Tribunalului Ilfov, Sectia Penală in dosarul nr._/4/2015 prin care s-a solutionat contestatia declarată de petentul P. I., ( fiul lui C. si M., născut la data de 28.01.2983 in orasul B., judetul B., cu domiciliul in localitatea S., . B., CNP_, cetătean român, aflat in executarea MEPÎ nr.1331/2013 emis in baza sentintei penale nr.1019/2012 de Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti) impotriva sentintei penale nr.1103 din data de 13.01.2015 pronuntate de Judecătoria Sectorului 4 Bucuresti, sectia penală, in dosarul nr._/4/2015, instanta a decis, in baza art. 425 ind 1 C.p.p. rap. la art.587 alin 3 C.p.p., respingerea ca nefondată a contestatiei declarată de petentul P. I..
Cum petentul condamnat a formulat o nouă cerere de liberare conditionata inainte de expirarea termenului de 1.02.2016, instanta constată inadmisibilă cererea, urmând a fi respinsă ca atare.
Văzând si dispozitiile art. 275 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca inadmisibilă cererea de liberare conditionată formulată de persoana condamnată P. I., fiul lui C. si M., născut la data de 28.01.1983 im B., judetul B., CNP_, in prezent aflat in stare de detentie in P. F..
In baza art.275 alin 2 C.pr.pen. obligă condamnatul să plătească suma de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei onorariul de avocat din oficiu (avocat C. C. cu delegatia pentru asistenta judiciară obligatorie nr. 2852/03.11.2015 emisă de Baroul V.) va fi avansată din fondurile Ministerului de Justitie.
Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare.
Pronuntată în sedintă publică, azi 09 decembrie 2015.
Președinte,Grefier,
D. L. D. T.
Red.L.D./ 18.12.2015
Tehnodact.T.D./ 21.12.2015
Ex.nr. 5
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|