Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Legea nr.8/1996. Sentința nr. 43/2015. Judecătoria MARGHITA

Sentința nr. 43/2015 pronunțată de Judecătoria MARGHITA la data de 14-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MARGHITA

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 43/2015

Ședința publică de la 14 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. G.

Grefier M. Z.

Pe rol fiind pentru astăzi judecarea cauzei penale privind pe inculpații V. Z. N. și G. A. I. trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare .

La apelul nominal făcut în cauză în ședință publică nu se prezintă părțile.

Ministerul Public este reprezentat prin domnul prim procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

Procedura nu este îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, fondul cauzei a fost dezbătut la data de 8 aprilie 2015, când părțile prezente au pus concluzii ce sunt consemnate în încheierea de ședință din aceea dată și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14 aprilie 2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin rechizitoriul nr. 1749/P/2012 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Marghita și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 03.12.2014, au fost trimiși în judecată inculpații V. Z. N. și G. A. I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare.

În sarcina inculpaților s-a reținut faptul că în data de 27.10.2012, numita Aszalos T., administrator al ., cu sediul în loc. Șimian, nr. 750, a organizat între orele 22.00-04.00 o petrecere cu tematica „Halloween Party”, în incinta ștrandului termal din orașul Săcueni, solicitând sprijinul Poliției orașului Săcueni pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, întrucât la eveniment au participat mai mulți tineri din localitate.

Cu ocazia controlului efectuat de către organele de poliție din cadrul I.P.J. Bihor - S. de Investigare a Fraudelor pe linia respectării Legii nr. 8/1996, rep. privind drepturile de autor și drepturile conexe, în localul ., în sala de dans destinată desfășurării activităților de discotecă, în care se desfășura petrecerea, se găseau cca. 50 de consumatori, cărora le erau comunicate opere muzicale de la două sisteme de calcul conectate la un mixer și un sistem de boxe, aflate pe o masă din partea din față a sălii, fondul muzical fiind asigurat de inculpații V. Z. N. și G. A. I. care utilizau cele două sisteme de calcul, la solicitarea numitei Aszalos T..

Ascultați de către instanță inculpații au recunoscut comiterea faptelor și au cerut aplicarea procedurii simplificate pentru judecarea cauzei.

V. Z. N., care utilizează pseudonimul de „ZOZO WILD”și G. A. I. care utilizează pseudonimul de „DJ ACCA”, au declarat că sunt prieteni și împreună s-au ocupat de divertismentul persoanelor care au participat la o petrecere cu tema „Halloween Party" în data de 27.10.2012, în incinta ștrandului Săcueni. Pe întreaga durată a petrecerii, inculpații au desfășurat activități de disc jockey și au utilizat sisteme de calcul, respectiv laptop - urile personale de pe care au comunicat public opere muzicale în scop ambiental, precizând că toate operele muzicale precum și programele de calculator stocate pe hard diskurile sistemelor de calcul au fost descărcate personal de pe rețeaua de internet și nici unul nu deține autorizații pentru comunicare publică și pentru reproducerea operelor muzicale din partea organismelor de gestiune colectivă.

Inculpatul V. Z. N., a declarat că în cadrul evenimentului, inculpatul G. A. I., oferea fără a solicita sume de bani, discuri optice inscripționate „PROMO CD - HALLOWEEN - DJ ACCA" pe care erau stocate un mixaj (colaj de opere muzicale) realizate de către inculpatul G.. Totodată, împreună cu acesta, a mai participat la două evenimente în calitate de disc jockey, din care unul în anul 2012, în incinta ștrandului din loc. Săcueni conform fotografiilor identificate pe laptopul personal cu ocazia efectuării percheziției în sistem informatic și încă un eveniment privat desfășurat la Sorkert Diszko din loc. Săcueni.

Inculpatul V. Z. N. a recunoscut faptul că a participat la diferite evenimente unde a încercat să desfășoare activități de disc jockey pentru a-și testa capacitățile în acest domeniu, cu scopul ulterior de a profesa în acest domeniu și de a intra în legalitate prin obținerea autorizațiilor din partea organismelor de gestiune colectivă, precizând că nu a avut intenția niciodată de a crea vreun prejudiciu titularilor drepturilor de autor.

Prin adresele nr. 402/18.06.2013 și_/21.10.2013, Asociația I. Muzicale din România (AIMR), care reprezintă drepturile și interesele profesionale ale producătorilor de fonograme și videograme a precizat că se constituie parte civilă în cauză, față de inculpații V. Z. N. și G. A. I. cu suma de 9461 Euro, prejudiciu care nu a fost recuperat.

Cabinetul Individual de Avocat P. M. D., a menționat că M. C. se constituie parte civilă în cauză față de inculpatul V. N. cu suma de 859 Euro, pentru reproducerea neautorizată a programelor M. Windows XP HE și Office Pro 2003 și față de inculpatul G. A. I. cu suma de 760 Euro, pentru reproducerea neautorizată a programelor M. Windows 7 Ultimate și Office Pro Plus 2010.

Prejudiciul total cauzat de către inculpații V. Z. N. și G. A. I. este de 11.080 euro, nerecuperat.

Fiind audiată, numita ASZALOS TIMEEA a declarat că nu a avut cunoștință de necesitatea obținerii unei autorizații neexclusive pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, pentru evenimentul organizat.

La data sesizării organului de urmărire penală, fapta era prevăzută ca infracțiune la art. 140 al. 1 lit. c din Legea nr. 8/1996 de „comunicare publică a operelor muzicale fără autorizarea sau consimțământul titularilor drepturilor de autor”.

Art. 140 din Legea nr. 8/1996 a fost modificat prin art. 54 pct. 7 din Legea nr. 187/2012, în sensul incriminării „radiodifuzării operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe”, fapta fiind dezincriminată, fiind contravenția de la art. 139 ind. 2 lit. f fin Legea nr. 8/1996astfel că sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni în cauză urmează a se dispune clasarea în baza art. 16 lit. b C.p.p.

În cursul urmăririi penale, numita Aszalos T., reprezentant al . a achitat suma de 62 lei, reprezentând remunerația datorată pentru evenimentul organizat la data de 27.10.2012, astfel că UCMR – A. nu se constituie parte civilă în cauză.

În dovedirea situației de fapt s-au reținut de procuror următoarele mijloace de probă:

Examinând dosarul cauzei privind pe inculpați instanța reține următoarele:

La data de 27.10.2012, numita Aszalos T., administrator al ., cu sediul în loc. Șimian, nr. 750, a organizat între orele 22.00-04.00 o petrecere cu tematica „Halloween Party”, în incinta ștrandului termal din orașul Săcueni.

Cu această ocazie în localul ., în sala de dans destinată desfășurării activităților de discotecă, în care se desfășura petrecerea, se găseau cca. 50 de consumatori, cărora le erau comunicate opere muzicale de la două sisteme de calcul conectate la un mixer și un sistem de boxe, aflate pe o masă din partea din față a sălii, fondul muzical fiind asigurat de inculpații V. Z. N. și G. A. I. care utilizau cele două sisteme de calcul, la solicitarea numitei Aszalos T..

Pe întreaga durată a petrecerii, inculpații au desfășurat activități de disc jockey și au utilizat sisteme de calcul, respectiv laptop - urile personale de pe care au comunicat public opere muzicale în scop ambiental, toate operele muzicale precum și programele de calculator stocate pe hard diskurile sistemelor de calcul fiind descărcate personal de pe rețeaua de internet, nici unul din cei doi inculpați nedeținând autorizații pentru comunicare publică și pentru reproducerea operelor muzicale din partea organismelor de gestiune colectivă.

Inculpatul G. A. I., oferea fără a solicita sume de bani, discuri optice inscripționate „PROMO CD - HALLOWEEN - DJ ACCA" pe care erau stocate un mixaj (colaj de opere muzicale) realizate de către inculpatul G..

Pentru cercetarea infracțiunilor la legea nr 8/1996 organele de urmărire penală a cerut autorizarea efectuării unei percheziții asupra sistemelor de calcul deținute de către cei doi inculpați: laptop marca ASUS - Pro 50, cu ., aparținând inculpatului V. Z. N., respectiv, laptop marca Packard Bell model PEW 96, cu ./N: RK_AFBF1601, aparținând inculpatului G. A. I.. Prin încheierea nr. 10/P/2013 din 01.04.2013, pronunțată în dosarul nr. _ , judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Marghita a autorizat efectuarea percheziției în sistem informatic, dispunând emiterea autorizației nr. 1/2013. In urma efectuării percheziției în sistem informatic asupra celor două sisteme, au fost identificate toate operele de creație intelectuală (opere muzicale și programe pentru calculator), reproduse pe suporturile menționate, titlurile lor fiind relevate în procesele verbale întocmite și aflate la dosarul de urmărire penală.

Pe sistemul de calcul aparținând inculpatului G. A. I. a fost identificat programul uTorrent 3.1.3, cu ajutorul căruia se desfășoară activități de file sharing (download și upload). Programul afișa o cantitate totală de upload de 114 GB, o cantitate totală de download de 270 GB si o rație totală de 0.424 GB. S-a constatat existența unor fișiere cu extensia „.torrent", care demonstrează activitatea descărcare și punere la dispoziție de fișiere (in curs de descărcare - 2 fișiere, descărcate - 32 fișiere, total - 105 fișiere ). S-a constatat existența unor fișiere având locațiile de transfer (download - "D:Download" pentru fișierele descărcate. De asemenea, pe sistemul de calcul aparținând inculpatului V. Z. N. s-a identificat programul programul uTorrent 3.2, cu ajutorul căruia se desfășoară activități de file sharing (download și upload). Programul afișa o cantitate totală de upload de 75,2 GB și o cantitate totală de download de 40,5 GB și o rație totală de 1.854. S-a constatat existența unor fișiere cu extensia „.torrent", care demonstrează activitatea de descărcare și punere la dispoziție de fișiere, (in curs de descărcare - 0 ere, descărcate - 44 fișiere, total - 68 fișiere ). S-a constatat existența unor fișiere având locațiile de transfer (download - "C:oZo Wilds DocumentsDownloads" pentru fișierele descărcate.

Organele de urmărire penală au reținut că prin faptele descrise cei doi inculpați au comis mai multe infracțiuni la Legea nr 8/1996 și au cauzat un prejudiciu total de 11.080 euro, în dauna părților civile Asociația I. Muzicale din România (AIMR), și M. C..

Din examinarea întregului probatoriu administrat în cauză instanța reține comiterea de către inculpați următoarelor infracțiuni:

1. Realizarea în scopul distribuirii de mărfuri pirat prevăzută și pedepsită de art 1396 alin. 1 lit a din Legea nr 8/1996.

Pentru comiterea acestei fapte instanța va condamna pe inculpatul V. Z. N. la o pedepsă de 4 luni închisoare iar față inculpatul minor G. A. I. va aplica o măsură măsura educativă neprivativă de libertate constând în stagiu de formare civică pe o durată de 4 luni,

2. Reproducere neautorizată pe siteme de calcul a programelor pentru calculator prevăzută și pedepsită de art art. 1399 din Legea nr 8/1996.

Pentru comiterea acestei fapte instanța va condamna pe inculpatul V. Z. N. la o pedepsă de 4 luni închisoare iar față inculpatul minor G. A. I. va aplica o măsură măsura educativă neprivativă de libertate constând în stagiu de formare civică.

3. Reproducerea operelor sau produselor purtătoare de drepturi de autor fără autorizarea sau consimțământul titularilor drepturilor recunoscute de lege prevăzută și pedepsită de art. 140alin. 1 lit a din Legea nr 8/1996.

Pentru comiterea acestei fapte instanța va condamna pe inculpatul V. Z. N. la o pedepsă de 20 de zile închisoare iar față inculpatul minor G. A. I. va aplica o măsură măsura educativă neprivativă de libertate constând în stagiu de formare civică.

4. Promovare de mărfuri pirat prin utilizarea de anunțuri publice, prin prezentarea lor către public prevăzută și pedepsită de art. 1398 din Legea nr 8/1996, săvârșită în formă continuată.

Pentru comiterea acestei fapte instanța va condamna pe inculpatul V. Z. N. la o pedepsă de 2 luni închisoare iar față inculpatul minor G. A. I. va aplica o măsură măsura educativă neprivativă de libertate constând în stagiu de formare civică.

5. Punerea la dispoziția publicului, fără drept, a operelor și produselor purtătoare de drepturi conexe prevăzută și pedepsită de art. 1398 din Legea nr 8/1996.

Pentru comiterea acestei fapte instanța va condamna pe inculpatul V. Z. N. la o pedepsă de 5 luni închisoare iar față inculpatul minor G. A. I. va aplica o măsură măsura educativă neprivativă de libertate constând în stagiu de formare civică.

Faptele infracționale descrise și sancționate mai sus au fot dovedite cu următoarele probe: Proces verbal de sesizare din oficiu (f. 43-44), Adresele de constituire parte civilă (f. 45-47, 48-49, 50), Procese verbale de efectuare a perchezițiilor în sistem informatic (f. 76-78, 79-81), Declarația martor (f. 63), Proces verbal de efectuare a capturilor de ecran (f. 82-99), declarațiile inculpaților (f. 14, 18, 54, 55, 59, 61, 65, 67, 68, 71).

S-a făcut aplicarea principiului legii mai favorabile prevăzut de dispozițiile art 5 din noul cod penal și sa apreciat ca mai favorabilă legea veche. Prin urmare individualizarea pedepselor s-a făcut potrivit legii vechi avându-se în vedere pericolul social concret al faptelor, modul și împrejurările în care au fost comise, persoana inculpaților, starea de minoritate a inculpatului G. A. I., atitudinea inculpaților față de faptele comise și consecințele lor iar în materie de procedură dispozițiile art 396 alin 10 Cod de procedură penală, inculpații preval.indu-se de procedura simplificată.

Întrucât în sepță suntem în prezența unui concurs de infracțiuni și s-a aprecxiat ca favoabilă legea veche se va face aplicarea dispozițiilor privind concursul de infracțiuni din vechiul cod penal.

Astfel în baza art 33 lit a și a art 34 lit b Cod penal se contopesc pedepsele aplicate inculpatului V. Z. N., stabilindu-se în sarcina acestuia pedeapsa cea mai grea, de 5 luni închisoare, care se sporește la 6 luni astfel că inculpatul va avea de executat o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare.

Ca modalitate de executare se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului motiv pentru care potrivit art 81 alin 2 Cod penal se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de un 2 ani și 6 luni și se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării în cazul comiterii unei alte infracțiuni pe durata termenului de încercare.

Cu titlu de pedeapsă accesorie se dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 alin 1 lit a teza a doua și lit b Cod penal și în baza art 71 alin 5 Cod penal se suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În ce-l privește pe inculpatul minor G. A. I. legea mai favorabilă este legea nouă, în baza căreia s-au stabilit în sarcina inculpatului doar măsuri educative neprivative de libertate.

Conform art 129 Cod penal în caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condițiile art 114.

D. consecință pentru toate faptele comise de către inculpatul minor instanța ia măsura educativă neprivativă de libertate constând din stagiu de formare civică pe o durată de 4 luni.

Organizarea, asigurarea participării și supravegherea minorului, pe durata cursului de formare civică, se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune Bihor.

Conform prevederilor art 139 alin 10 din Legea nr 8/1996 titularii drepturilor încălcate pot cere instanței de judecată să dispună scoaterea din circuitul comercial prin confiscare, distrugere a copiilor efectuate ilegal ia r conform art 112 lit b Cod penal sunt supuse confiscării bunurile care au fost folosite în orice mod la comiterea infracțiunii.

Văzând dispozițiile legale sus citate instanța va dispune confiscarea sistemelor de calcul, laptop marca ASUS-Pro 50, cu ., aparținând inculpatului Vod Z. N. și laptop marca Packard Bell model PEW96, cu ./N RK_AFBF1601, aparținând inculpatului G. A. I..

Deliberând asupra laturii civile a cauzei instanța reține că prin faptele inculpaților s-au cauzat prejudicii persoanelor vătămate constituite părți civile în cauză și că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de Codul civil.

D. urmare potrivit art. 19 Cod de procedură penală raportat la art. 397 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349, 1357, 1382 Cod civil, va obliga pe inculpați și pe părțile responsabile civilmente G. E. și G. M. dom în loc Salonta . 46, ., în solidar la 9461 Euro despăgubiri civile în favoarea părții civile Asociația I. Muzicale din România. Pe inculpatul V. N. la 859 Euro despăgubiri civile în favoarea părții civile M. C.. Pe inculpatul G. A. I., în solidar cu părțile responsabile civilmente G. E. și G. M. la 760 Euro despăgubiri civile în favoarea părții civile M. C..

În privința cheltuielilor judiciare va obliga pe inculpați la 4000 lei cheltuieli judiciare în favaorea statului câte 2000 lei fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

1. În baza art. 1396 alin. 1 lit a din Legea nr 8/1996, cu aplicarea art 5 Cod penal și a art 396 alin 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul V. Z. N., fiul lui L. Z. și A., născut la data de 03.02.1988 în Oradea, domiciliat în loc Satu M., . 30, . M., având CNP_, cetățean român, vânzător, necăsătorit, cu antecedente penale, la o pedeapsă de.

-4 luni închisoare

În baza art. 1399 din Legea nr 8/1996, cu aplicarea art 5 Cod penal și a art 396 alin 10 Cod de procedură penală condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de:

-4 luni închisoare

În baza art. 140alin. 1 lit a din Legea nr 8/1996, cu aplicarea art 5 Cod penal și a art 396 alin 10 Cod de procedură penală condamnă pe același inculpat la o pedepsă de:

-20 zile închisoare

În baza art. 1396 alin. 5 din Legea nr 8/1996, cu aplicarea art 5 Cod penal și a art 396 alin 10 Cod de procedură penală condamnă pe același inculpat la o pedepsă de:

-2 luni închisoare

În baza art. 1398 din Legea nr 8/1996, cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, a art 5 Cod penal și a art 396 alin 10 Cod de procedură penală condamnă pe același inculpat la o pedepsă de:

-5 luni închisoare

În baza art 33 lit a și a art 34 lit b Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului, stabilind în sarcina acestuia pedeapsa cea mai grea, de 5 luni închisoare, pe care o sporește la 6 luni astfel că inculpatul va avea de executat o pedeapsă rezultantă de:

-6 luni închisoare

În baza art 81 alin 2 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de un 2 ani și 6 luni.

În baza art 359 Cod de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art 83 Cod penal.

Dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 alin 1 lit a teza a doua și lit b Cod penal și în baza art 71 alin 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

2. În baza art 115 alin 1 lit a Cod penal, cu aplicarea art 5 Cod penal ia față de inculpatul minor G. A. I., fiul lui E. și M., născut la 19.02.1995 în Salonta, dom în loc Salonta, . 46, ., cetățean român având CNP_, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, posesor al CI . nr_: măsura educativă neprivativă de libertate:

stagiu de formare civică pe o durată de 4 luni,

ca urmare a comiterii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de:

- art 1396 alin 1 lit a din legea nr 8/1996,

-art 1399 din legea nr 8/1996,

-art 140 alin 1 lit a din legea nr 8/1996,

- art 1396 alin 5 din legea nr 8/1996,

-art 1398 din Legea nr 8/1996 cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal.

Organizarea, asigurarea participării și supravegherea minorului, pe durata cursului de formare civică, se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune Bihor.

În baza art 112 lit f Cod penal cu referire la art 139 alin 12 și 13 raportat la art 139 alin 10 lit b și c din Legea nr 8/1996 republicată dispune confiscarea sistemelor de calcul, laptop marca ASUS-Pro 50, cu ., aparținând inculpatului Vod Z. N. și laptop marca Packard Bell model PEW96, cu ./N RK_AFBF1601, aparținând inculpatului G. A. I..

În baza art. 19 Cod de procedură penală raportat la art. 397 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349, 1357, 1382 Cod civil, obligă pe inculpați și pe părțile responsabile civilmente G. E. și G. M. dom în loc Salonta . 46, ., în solidar la 9461 Euro despăgubiri civile în favoarea părții civile Asociația I. Muzicale din România cu sediul în București, sector 1, ., nr 88B.

Mai obligă pe inculpatul V. N. la 859 Euro despăgubiri civile în favoarea părții civile M. C. reprezentată de mandatar Cabinet Individual de avocat P. M. D. cu sediul în București, sector 4, . 10, ., .> Obligă pe inculpatul G. A. I., în solidar cu părțile responsabile civilmente G. E. și G. M. la 760 Euro despăgubiri civile în favoarea părții civile M. C..

În temeiul art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă pe inculpați la 4000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului câte 2000 lei fiecare.

Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2015.

Președinte, Grefier,

G. I. Z. M.

RED.JUD. G I

Tehnoredactat Z M 6 ex/14.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Legea nr.8/1996. Sentința nr. 43/2015. Judecătoria MARGHITA