Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 44/2015. Judecătoria MARGHITA

Sentința nr. 44/2015 pronunțată de Judecătoria MARGHITA la data de 14-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MARGHITA-JUDEȚUL BIHOR

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal cu nr. 9935

SENTINȚA PENALĂ NR. 44/2015

Ședința publică din data de 14 aprilie 2015

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: G. I.

GREFIER: Z. M.

Pe rol fiind pentru astăzi judecarea cauzei penale privind pe inculpatul V. A. T. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și furt, prevăzută de art. 233 al.1 Noul Cod penal și art. 229 al.2 lit. b Noul Cod penal cu aplicarea art. 38 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză în ședință publică se prezintă inculpatul V. A. T. asistat de avocat din oficiu L. S., lipsă fiind părțile civile P. E. și N. E..

Ministerul Public este reprezentat prin domnul prim procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

Procedura este îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare cu inculpatul este legal îndeplinită.

Cauza se află la al 5-lea termen de judecată.

Cu adresa nr._ din 20.03.2015, înregistrată la instanță la data de 2 aprilie 2015, Inspectoratul de poliție al județului Bihor a comunicat instanței fișa cazierului judiciar privind pe inculpatul V. A. T..

Instanța pune în discuție excepția de conexitate a prezentului dosar și al dosarului nr._ .

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de conexitate, cu consecința conexării dosarului nr._ la prezentul dosar, aratând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru conexarea cauzelor.

Apărătorul din oficiu al inculpatului avocat L. S., lasă la aprecierea instanței.

Instanța, apreciind că în cauză există cazul de conexitate prevăzut de art. 43 al. 2 lit. a Cod procedură penală, admite excepția de conexitate și pe cale de consecință dispune conexarea dosarului nr._, la dosarul nr._, în care instanța a fost mai întâi investită.

Instanța procedând la verificarea constituirilor de parte civilă reține că în cursul urmăririi penale P. E. s-a constituit parte civilă cu suma de 150 lei .

În condițiile în care la acest termen nu este prezent, instanța ia act de constituirea de parte civilă efectuată în cursul urmăririi penale, urmând ca să participe în continuare în această calitate.

Partea civilă N. E. s-a constituit în cursul urmăririi penale cu suma de 400 lei .

În condițiile în care la acest termen nu este prezent, instanța ia act de constituirea de parte civilă efectuată în cursul urmăririi penale, urmând ca să participe în continuare în această calitate.

În baza art. 372 cod procedură penală, instanța verifică identitatea inculpatului F. I..

În baza art 374 alin 1 Cod de procedură penală președintele dispune ca grefierul să dea citire rechizitoriului. Grefierul dă citire rechizitoriului.

În baza art 374 alin 2 Cod de procedură penală președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea care i se aduce, îl înștiințează cu privire la dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

În baza art. 374 Cod de procedură penală instanța pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și îi aduce la cunoștința art.396 al. 10 Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției și întreabă pe inculpat dacă solicită aplicarea procedurii simplificate.

Inculpatul V. A. T., declară în fața instanței că recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa în actul de sesizare al instanței și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța pune în discuție cererea formulată de către inculpat, respectiv ca judecata să aibă loc în baza procedurii simplificate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii, respectiv judecata să aibă loc în baza procedurii simplificate.

Apărătorul din oficiu al inculpatului pune concluzii de admitere a cererii, respectiv judecata să aibă loc în baza procedurii simplificate.

Instanța în baza art. 375 al. 2 Cod procedură penală admite cererea formulată de inculpat pentru judecarea cauzei pe baza procedurii simplificate în temeiul art. 374 al. 4 Cod procedură penală.

Președintele întreabă pe procuror, pe inculpat și apărătorul inculpatului dacă solicită proba cu înscrisuri.

Reprezentantul Ministerului Public și inculpatul arată că nu solicită proba cu înscrisuri.

Apărătorul ales al inculpatului V. A. T. – avocat L. S. nu solicită proba cu înscrisuri.

Instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul procurorului de ședință și părților prezente.

Reprezentantul Ministerului Public susține rechizitoriul și încadrarea juridică dată faptei pe care le consideră pe deplin dovedite și recunoscute de inculpat.

Arată că inculpatul V. A. T. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și furt, prevăzută de art. 233 al.1 Noul Cod penal și art. 229 al.2 lit. b Noul Cod penal cu aplicarea art. 38 lit. a Cod penal – pune concluzii de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală, contopirea pedepselor, obligarea inculpatului la despăgubiri civile, iar în baza art. 112 lit. e Cod penal confiscarea sumei de 220 lei, sumă ce nu a fost restituită.

Apărătorul din oficiu al inculpatului - av. L. S. solicită aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală, ca modalitate de executare a pedepsei solicită suspendarea executării sub supraveghere potrivit art. 91 Cod penal.

În baza art. 389 Cod penal instanța acordă ultimul cuvânt inculpatului .

Inculpatul V. A. T. arată că regretă săvârșirea faptei.

Instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin rechizitoriul nr. 1201/P/2013 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Marghita și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 17.09.2014, a fost trimis în judecată inculpatul V. A. T. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și furt, prevăzută de art. 233 al.1 Noul Cod penal și art. 229 al.2 lit. b Noul Cod penal cu aplicarea art. 38 lit. a Cod penal.

În sarcina inculpatului s-a reținut pătrunderea fără drept în curtea părții vătămate P. E. din Sălacea și sustragerea a 15 chei de diferite mărimi, cauzând un prejudiciu de 150 lei. Deposedarea prin violență de suma de 400 lei, pe partea vătămată N. E., cauzându-i leziuni ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale. Pătrunderea în locuința persoanei vătămate Galcoczi Magyar F., situată în localitatea Sălacea nr. 949, jud. Bihor și sustragerea dintr-un portmoneu a sumei de 22 de lei și o sticlă de 0.5 litri de palincă. Agresarea persoanei vătămate pentru a-și asigura scăparea, prin lovire cauzând leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 75 de zile de îngrijiri medicale.

Ascultata de către instanță inculpatul a recunoscut faptele și a cerut judecata în proceduzra simplificată.

Examinând dosarul cauzei privind pe inculpat instanța reține următoarele:

1.În cursul lunii aprilie 2011, pe timp de zi, numitul V. A. T. a pătruns fără drept în curtea părții vătămate P. E. din Sălacea, de unde a sustras 15 chei de diferite mărimi, cauzând un prejudiciu de 150 lei, nereparat.

2.În data de 02.08.2013, în jurul orelor 20.00, în timp ce se afla la stâna de oi a numitului F. G., numitul V. A. T. l-a deposedat prin violență de suma de 400 lei, pe partea vătămată N. E., cauzându-i leziuni ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 2400/IIs/37 din 21.08.2013.

3. În data de 10.04.2014, în jurul orei 15,3 inculpatul a pătruns în locuința persoanei vătămate Galcoczi Magyar F., situată în localitatea Sălacea nr. 949, jud. Bihor prin podul casei de unde, printr-o gaură din tavan, a intrat în camera locuinței unde dormea persoana vătămată, a sustras dintr-un portmoneu suma de 22 de lei și o sticlă de 0.5 litri de palincă și, pentru a-și asigura scăparea, a lovit-o pe persoana vătămată cu pumnii în față până aceasta a căzut la pământ. Leziunile produse de inculpat persoanei vătămate au necesitat pentru vindecare un număr de 75 de zile de îngrijiri medicale.

Fapta inculpatului V. A. T. de a pătrunde fără drept în curtea părții vătămate P. E. din Sălacea și a sustrage, de un număr de 15 chei fixe de diferite mărimi așa cum a fost reținută de către instanță în conținutul descris, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art 229 alin 2 lit b Cod penal și a fost dovedită cu declarațiile martorilor Balasko I., V. A. Jozsef, Zsiga S. Z., proces verbal de cercetare la fața locului, proces verbal de reconstituire, fotografii judiciare, declarațiile inculpatului.

Pentru comiterea acestei fapte instanța făcând aplicarea dispozițiilor art 396 alin 10 cod de procedură penală îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a sustrage din locuința persoanei vătămate Galcoczi Magyar F., suma de 22 de lei și o sticlă de 0.5 litri de palincă și de a exercita acte de agresiune asupra persoanei vătămate pentru a-și asigura scăparea asigura scăparea, acte în urma cărora persoana vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 75 de zile de îngrijiri medicale așa cum a fost reținută de către instanță în conținutul descris, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art 234 alin 1 și a fost dovedită cu proces verbal de consemnare a denunțului oral, declarație persoană vătămată, proces verbal de cercetare la fața locului, proces verbal de reconstituire, declarațiile martorilor Zsiga S. Z., V. A. Jozsef, S. B., Rezmuves I., V. Jozsef, Dande M., raport de expertiză medico legală, declarațiile inculpatului.

Pentru comiterea acestei fapte instanța făcând aplicarea dispozițiilor art 396 alin 10 cod de procedură penală îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a sustrage prin violență de la numitul N. E., suma de 400 lei, pe partea vătămată N. E., cauzându-i leziuni ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art 233 alin 1 Cod penal și a fost dovedită cu proces verbal de sesizare din oficiu, declarație de persoană vătămată, proces verbal de cercetare la fața locului, fotografii judiciare, proces verbal de reconstituire, declarațiile martorilor Zsigo S.- Z., V. A.-Jozsef, F. G., F. Z., N. A., raport de constatare medico legală nr. 2400/IIs/37 din 21.08.2013, declarațiile inculpatului.

Pentru comiterea acestei fapte instanța făcând aplicarea dispozițiilor art 396 alin 10 cod de procedură penală îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare.

La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere împrejurările și modul de comitere a faptelor, gravitatea rezultatului produs (leziuni cu 75 de zile îngrijiri medicale), conduita după săvârșirea infracțiunii și pe timpul procesului penal, vârsta inculpatului, nivelul de educație, starea socială, dispozițiile art 396 alin 10 cod de procedură penală

Procedând la verificarea antecedentele penale ale inculpatului, potrivit fișei de cazier judiciar, instanța reține că, prin Sentința penală nr 268/2013 a Judecătoriei Carei inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit art 81, 110 vechiul cod penal.

Din considerentele Sentinței penale nr 268/2013 a Judecătoriei Carei, respectiv ale Deciziei penale nr 85/R/2014 a Curții de Apel Oradea rezultă că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin aceste hotărâri sunt concurente cu faptele din prezentul dosar, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Așa fiind instanța potrivit dispozițiilor art 15 alin 2 din legea nr 187/2012 va anula suspendarea condiționată, după care se reține investită să facă contopirea celor trei pedepse aplicate în prezenta cauză, cu pedeapsa a cărei suspendare a fost anulată.

Conform dispozițiilor art 10 din legea nr 187/2012 de punere în aplicare a codului penal, contopirea urmează a se face conform reglementărilor art 38 lit a, 39 lit b Cod penal, în cazul unui concurs de infracțiuni.

Procedând la contopire, potrivit regulilor de mai sus, instanța va stabili în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care aplică un spor de 16 luni (o treime din totalul celorlalte pedepse) astfel că inculpatul va avea de executat o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare în detenție.

Cu titlu de pedeapsă complementară se va dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art 66 alin 1 lit a,b, h, Cod penal.

Întrucât suma de 22 lei dobândită prin infracțiune nu a fost restituită persoanei vătămate și aceasta nu s-a constituit parte civilă în baza art 112 alin 1 lit e Cod penal instanța va confiscă de la inculpat această sumă de bani.

Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.pen. inculpatul va plăti statului 1000 lei cu tilu de cheltuieli judiciare.

Tribunalul Bihor va plăti către Baroul de avocați Bihor suma de 500 lei din care 300 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu L. S. conform delegației pentru asistență juridică obligatorie nr 3332 din 10.12.2014 și 200 lei onorar apărător S. S. F. conform delegației pentru asistență juridică obligatorie nr 370 din 10.02.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art 234 alin 1 lit f Cod penal, cu aplicarea art 396 alin 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul V. A. T., fiul lui V. și Gyogy, născut la data de 16.02.1995, în Marghita, cu dom in loc Sălacea, nr 995/A, jud.Bihor, CNP._, cetățean român, cu antecedente penale, la o pedeapsă de:

-2 ani închisoare

În baza art 233 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art 396 alin 10 Cod de procedură penală condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de:

-un an și 4 luni închisoare

În baza art 229 alin 2 lit b Cod penal, cu aplicarea art 396 alin 10 Cod de procedură penală, condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de:

- un an și 4 luni închisoare

În baza art 15 alin 2 din Legea nr 187/2012 anulează suspendarea condiționată a pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr 268/2013 a Judecătoriei Carei.

În baza art 10 din Legea nr 187/2012, art 38 lit a, 39 lit b Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului în prezenta cauză și pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr 268/2013 a Judecătoriei Carei, stabilind în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care aplică un spor de 16 luni (o treime din totalul celorlalte pedepse) astfel că inculpatul va avea de executat o pedeapsă rezultantă de:

-3 ani și 4 luni închisoare în detenție

Dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art 66 alin 1 lit a,b, h, Cod penal.

În baza art 112 alin 1 lit e Cod penal confiscă de la inculpat suma de 22 lei dobândită prin infracțiune și nerestituită persoanei vătămate.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Dispune obligarea Tribunalului Bihor la plata către Baroul de avocați Bihor a sumei de 500 lei din care 300 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu L. S. conform delegației pentru asistență juridică obligatorie nr 3332 din 10.12.2014 și 200 lei onorar apărător S. S. F. conform delegației pentru asistență juridică obligatorie nr 370 din 10.02.2015.

Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2015.

Președinte, Grefier,

G. I. Z. M.

Red. Jud. GI

Tehnoredactat GI

4 ex/11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 44/2015. Judecătoria MARGHITA