Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 723/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 723/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 08-07-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA M. C.
-
Sentința penală Nr. 723
Ședința publică de la 08 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE G. C.
Grefier L. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Zernovean A. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. C.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei Penale privind pe condamnat M. H., având ca obiect contestație în anulare (art.426 NCPP)
În lipsa părții.
Se constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, când instanța a amânat succesiv deliberarea la 3 iulie 2015 și 8 iulie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin cerea înregistrată la data de 30.03.2015, petentul condamnat M. HORICĂ, a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 1404/2015 a Judecătoriei M. C. și prin sentința penală 2725/2014 a Judecătoriei M. C., fără a acorda un spor de pedeapsă.
În drept, cererea nu a fost motivată.
La dosarul cauzei au fost depuse: copie de pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1423/ 2014 emis de Judecătoria M. C., copie de pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3253/ 2014 emis de Judecătoria B., copii de pe sentința penală nr. 1404/2014 a Judecătoriei M. C., sentința penală nr. 2725/2014 a Judecătoriei B., sentința penală nr. 907/2012 a Judecătoriei B., sentința penală nr. 1955/2012 a Judecătoriei B., sentința penală nr. 1699/2013 a Judecătoriei B. .
La termenul de judecată din data de 23.06.2015 s-a pus în discuție recalificarea cererii din alte modificări ale pedepsei în contestație în anulare.
Din actele dosarului se rețin, în fapt, următoarele :
Condamnatul M. HORICĂ se află încarcerat în P. M. C. pentru executarea MEPI nr. 1423/2014 din data de 01.10.2014 de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată de Judecătoriei M. C. și a MEPÎ nr. 3253/2014 din data de 13.02.2015 de 7 ani închisoare aplicată de Judecătoriei B..
Prin sentința penală nr. 1404/2014 a Judecătoriei M. C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 211/C/30.03.2014 a Tribunalului Harghita, s-a admis cerera de modificare a pedepselor aplicate prin: sentința penală 1699/2013 a Judecătoriei B., sentința penală 1955/2012 a Judecătoriei B. și sentința penală 907/2012 a Judecătoriei B., urmând ca persoana privată de libertate M. HORICĂ, să execute o pedeapsă de 6 ani și 6 luni, fiind emis MEPI nr. 1423/2014 din data de 01.10.2014.
Prin sentința penală nr. 2725/2014 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 39/C/12.02.2015 a Tribunalului B., s-a constat că faptele pentru care a fost condamnat petentul prin sentința penală 1699/2013 a Judecătoriei B., sentința penală 1955/2012 a Judecătoriei B. și sentința penală 907/2012 a Judecătoriei B., sunt concurente, a descontopit pedepsele, pe care le-a pus în individualitatea lor, în baza art. 33 Cod Penal din 1968 a contopit pedepsele, urmând ca în final petentul să execute o pedepasă de 7 ani închisoare, fiind emis MEPI nr. 3253/2014 din data de 13.02.2015.
Potrivit art. 426 C. pr. pen. “(1) Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.“ iar potrivit art. 429 alin. 2 Cod procedură penală “ (2) Contestația în anulare pentru cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre.”
Având în vedere sentințele penale nr. 1404/2014 a Judecătoriei M. C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 211/C/30.03.2014 a Tribunalului Harghita și nr. 2725/2014 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 39/C/12.02.2015 a Tribunalului B., se contată că prin două hotărâri definitive a fost admisă aceeași cerere de contopire, formulată de persoana privată de libertate M. HORICĂ, cu privire la aceleași pedepse, fiind incident cazul de contestație în anulare prev. de art. 426 alin. 1 lit. i C. pr. P., fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri definitive, respectiv sentința penală nr. 1404/2014 a Judecătoriei M. C.
Prin urmare, competența de soluționare a contestației la executare revine instanței la care a rămas definitivă ultima hotărâre.
Instanța din oficiu a pus în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei M. C..
Având în vedere că ultima hotărâre prin care s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de persoana privată de liberate M. HORICĂ, a fost a Judecătoriei B. prin sentința penală nr. 2725/2014, instanța urmează a declina prezenta cerere în favoarea Judecătoriei B. .
Față de considerentele expuse, instanța, în baza art. 50 alin. 1 Cod Procedură Penală raportat la art. 429 alin. 2 Cod Procedură Penală, va admite excepția privind necompetența teritorială și va declina competența de soluționare a contestației în anulare ce formează obiectul prezentei cauze în favoarea Judecătoriei B..
În temeiul art. 50 alin. 1 C.pr.pen. va dispune trimiterea cauzei Judecătoriei B..
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Dispune recalificarea cererii din alte modificări ale pedepsei în contestație în anulare.
În temeiul art. 50 Cod procedură penală, coroborat cu art. 429 alin. 2 Cod procedură penală, admite excepția de necompetență a Judecătoriei M. C. și, în consecință, declină competența de soluționare a cererii de contestație în anulare formulată de petentul condamnat M. HORICĂ, fiul lui S. și V., născut la data de 10.11.1957, CNP_ deținut în P. M. C., în favoarea Judecătoriei B.
În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cheltuielile judiciare și avansată Baroului Harghita.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.07.2015.
Președinte,
G. C.
Grefier,
L. S.
Red. G.C./08.07.2015
Primit:08.07.2015
Dact. L.Ș./08.07.2015
Ex.5
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 691/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 692/2015.... → |
|---|








