Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1222/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 1222/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 16-12-2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

-

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1222/2015

Ședința publică de la 16 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. V. G.

Grefier V. É. A.

M i n i s t e r u l P u b l i c – P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C. legal reprezentat prin –T. L. - procuror

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe contestator F. C. A., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul contestator asistat de av. Gall E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că se constată comunicate relațiile solicitat de instanță de la Interpol și Judecătoria F. ( filele 26-36).

Apărătoarea din oficiu al petentului condamnat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat cereri sau de solicitat probe.

Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 460 alin. 5 Cpp rap la art. 339 Cpp instanța declară terminată cercetarea judecătorească și în conformitate cu disp. art. 340 Cpp declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.

Atât apărătoarea petentului condamnat cât și reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea contestației formulată și a se dispune deducerea perioadei arestului preventiv executat în Spania, respectiv din data de 07.03.2015 până în data de 07.04.2015.

Petentul contestator solicită admiterea contestației.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.08.2015 sub nr. dosar_, petentul F. C. A., fiul lui V. și M., născut la data de 20.05.1981, deținut în Penitenciarul Miercurea C., a formulat contestatie la executare împotriva hotarârii penale de condamnare.

În cuprinsul cererii s-a solicitat deducerea din pedeapsă a unei perioade de reținere în Spania.

În drept, cererea nu a fost motivată.

La dosarul cauzei s-au atașat situația juridică și fișa mutări în penitenciare a persoanei condamnate.

De asemenea, s-a solicitat Penitenciarului Miercurea C. și s-a depus copia MEPÎ nr. 109/J din 21.03.2012 emis de Judecătoria F..

În probațiune:

- petentul a depus un certificat emis de penitenciarul din Madrid Spania, în traducere autorizată;

- s-au solicitat Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și s-au comunicat prin adresa nr._ din 02.12.2015 relații cu privire la perioada executată de petent în Spania;

- s-au solicitat Judecătoriei F. și s-au transmis copiile Mandatului european de arestare emis în dosarul nr._, adresa nr._ din 7 martie 2015 privind solicitarea Biroului Sirene pentru traducerea și transmiterea mandatului european de arestare, adresa nr._ din 8 aprilie 2015 a Biroului Sirene privind predarea condamnatului, adresa în limba spaniolă și traducerea acesteia în limba română privind durata arestului efectuat de persoana condamnată în Spania.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 40/21.02.2012 pronunțată de Judecătoria F., definitivă prin nerecurare la data de 21.03.2012, petentul F. C. A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare.

În baza sentinței penale menționate s-a emis M.E.P.Î. nr. 109/J din 21.03.2012 de către Judecătoria F., iar la data de 07.05.2012 în cauză s-a emis Mandat european de arestare pe numele petentului.

Conform actelor existente la dosar, în executarea Mandatului european de arestare condamnatul a fost arestat la data de 07.03.2015 în Madrid, Spania, iar la data de 07.04.2015 a fost preluat de către o escortă a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

Executarea pedepsei a început la data de 07.04.2015 în Penitenciarul Miercurea C..

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul legii este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române.

Instanța reține că în cauză nu a fost dedusă din pedeapsa aplicată petentului durata arestului efectuat în străinătate în executarea Mandatului european de arestare emis în baza hotărârii definitive de condamnare.

Din considerentele expuse, în baza art. 597 alin. (4) raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., va admite contestația la executare împotriva hotărârii penale formulată de petentul F. C. A. și în consecință:

În baza art. 15 din Legea nr. 302/2004, va deduce din pedeapsa pe care petentul o execută perioada în care a fost privat de libertate în Spania în executarea Mandatului European de arestare emis în baza hotărârii de condamnare, respectiv din data de 07.03.2015 până în data de 07.04.2015, alături de durata executată.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 109/J/2012 emis de Judecătoria F. și va dispune emiterea unor noi forme de executare în conformitate cu dispozițiile prezentei hotărâri.

Se vor menține toate celelalte dispoziții ale hotărârii de condamnare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 597 alin. (4) raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., admite contestația la executare împotriva hotărârii penale formulată de petentul F. C. A., fiul lui V. și M., născut la data de 20.05.1981, deținut în Penitenciarul Miercurea C..

În baza art. 15 din Legea nr. 302/2004, deduce din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 40/21.02.2012 pronunțată de Judecătoria F., definitivă prin nerecurare la data de 21.03.2012, perioada în care petentul a fost privat de libertate în Spania în executarea Mandatului European de arestare emis în baza hotărârii de condamnare, respectiv din data de 07.03.2015 până în data de 07.04.2015, precum și durata executată din data de 07.04.2015 până la zi.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 109/J/2012 emis de Judecătoria F. și dispune emiterea unor noi forme de executare în conformitate cu dispozițiile prezentei hotărâri.

Se mențin toate celelalte dispoziții ale hotărârii de condamnare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2015.

Președinte,

D. V. G.

Grefier,

V. É. A.

D.G. /A.V .E

Primit:12.01.2016

Redactat:12.01.2016

Ex: 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1222/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC