Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 979/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 979/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 16-10-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

-

Sentința penală Nr. 979

Ședința din camera de consiliu de la 16 Octombrie 2015

Completul compus din:

Judecător de cameră preliminară: G. C.

Grefier L. S.

Ministerul Public este reprezentat de procuror C. S. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe petenta A. I. E. și pe intimatul S. "M." AL ANGAJATILOR DIN ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA HARGHITA, având ca obiect plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

Se constată că dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu din 06.10.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când judecătorul de cameră preliminară, din lipsă de timp a amânat succesiv deliberarea la 13.10.2015, respectiv la 16.10.2015.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea C. la data de 27.07.2015 sub nr. de dosar_, petenta A. I. E., a contestat ordonanța nr. 67/II/2/2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, pe care o consideră nelegală și netemeinică

În motivarea plângerii, petenta A. I. E. a arătat că i s-a adus o gravă vătămare drepturilor sale, constând în faptul că a fost acuzată pe nedrept pentru o faptă pe care nu a comis-o, de persoane neautorizate. Plângerea depusă de primarul Raduly R. Kalman, nu are temei legal, deoarece primăria nu este parte vătămată. Nu i s-a adus la cunoștință conținutul dosarului

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 340 C. pr. pen.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 1134/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C. și ordonanța nr. 67/II/2/2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 22.06.2011 organele de cercetare penală au fost sesizate prin plângerea formulată de persoana vătămată Primăria municipiului Miercurea C. cu privire la faptul că președintele Sindicatului M. al angajaților administrației publice locale Harghita a retras suma de aproximativ 60.000 lei din contul bancar al acestuia pe care i-a folosit în interes personal.

În urma cercetărilor efectuate, prin ordonanța din data de 29.05.2015 în dosarul nr. 1134/P/2011, P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C. a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de delapidare pre. de art. 215 ind. 1 Cod Penal din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal și art. 5 Cod Penal de către învinuita A. I. ERSZEBET, întrucât fapta nu este prevăzută de lege, prezentând un pericol social redus și aplicarea unei sancțiuni administrative în sumă de 1000 de lei.

Pentru a dispune astfel, după ce a expus pe larg situația de fapt, cele declarate de învinuită, conținutul raportului de expertiză efectuat pentru perioada 2009-2011 și de martorii BAKO M., B. C., făcând ulterior o analiză a lor, procurorul a reținut existența certă a vinovăției învinuitei A. I. ERSZEBET sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de delapidare prev. de art. 215 ind. 1 Cod Penal din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal și art. 5 Cod Penal, circumstanțele obiective ale comiterii faptei, precum și circumstanțele personale ale învinuitei constând în lipsa antecedentelor penale, acoperirea integrală a prejudiciului dovedit prin săvârșirea infracțiunii

Împotriva acestei ordonanțe, în termenul legal, petenta A. I. ERSZEBET a formulat plângere la prim- procuror, plângere care a fost respinsă prin Ordonanța prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita nr. 67/II/2/2015 din data de 06.07.2015.

De asemenea, împotriva soluției dispusă de procurorul de caz și de prim- procuror, prin Ordonanța nr. 67/II/2/2015 din data de 06.07.2015, petenta A. I. ERSZEBET a formulat prezenta plângere înregistrată la Judecătoria Miercurea C. în data de 27.07.2015 sub nr. de dosar_ .

Instanța reține că organele de cercetare penală au procedat la audierea în cauză, atât a petentei A. I. ERSZEBET (F. 690) cât și a martorilor MECKL I. T. (f. 680-683), B. J. (f. 678-679), K. J. (f. 684-685), BAKO M. (f. 686-687), B. C. (f. 688-689) a dispus efectuarea unui expertize contabile, administrând și proba cu înscrisuri: extrase de cont, raportul comisiei de cenzori, statutul sindicatului M., situația financiară a sindicatului M., procese-verbale, raport sinteză activitate aprilie 2009, notă telefonică, planșe foto, registru de casă, iar în urma coroborării întregului material probator se desprinde concluzia că învinuita A. I. ERSZEBET este autoarea faptelor pentru care este cercetată.

Astfel, din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că inculpata A. I. ERSZEBET și-a însușit o parte din sumele de bani, 74 285, pe care le încasa în calitate de

secretar administrativ al Colegiului Consilierilor Juridic Harghita și ca a folosit în interes personal o parte din banii asociației profesionale,

Învinuita, începând cu această dată, 01.03.2005 a fost aleasă de către Adunarea Generală în funcția de președinte a Sindicatului „M.", până la data de 09.09.2011 când a demisionat. Printre atribuții, aceasta asigura desfășurarea activităților curente, operative a sindicatului, având specimen de semnătură în bancă putând depune și retrage numerar în și din contul bancar al sindicatului.

Față de starea de fapt relevată prin probele administrate, stare expusă în cele ce preced, instanța apreciază ca temeinică soluția de clasare, fapta nu e prevăzută de lege, prezentând un pericol social redus, față de petenta A. I. ERSZEBET pentru infracțiunii delapidare pre. de art. 215 ind. 1 Cod Penal din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal și art. 5 Cod Penal, soluție dispusă prin ordonanța atacată, iar temeiurile de drept indicate, dispozițiile art. 315 alin. 1 lit. b, alin. 5 C. pr. pen. raportat la 19 din legea 255/2013, art. 18 ind. 1 și art. 92 lit. c din Codul Penal din 1968 - fiind cele aplicabile.

Se va reține că soluția dispusă față de petenta A. I. ERSZEBET a fost dată prin justa și temeinica valorificare a tuturor criteriilor pe care legiuitorul le-a prevăzut pentru stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei în dispozițiile art. 181 alin. 2 C.pen. respectiv – modul și împrejurările comiterii faptei expuse în cele ce preced, urmările acesteia (însușirea unei sumele de bani, 74 285, pe care le încasa în calitate de secretar administrativ al Colegiului Consilierilor Juridic Harghita și folosirea în interes personal o parte din banii asociației profesionale) și datele care caracterizează persoana învinuitei, care nu are antecedente penale, este o persoană integrată social, iar comiterea unei fapte de natură penală este un eveniment accidental și nu denotă deprinderi sau atitudini antisicoale– întemeind pe deplin soluția procurorului.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța urmează să respingă plângerea de față ca nefondată, menținând soluția atacată, petenta urmând a fi obligată, conform cu exigențele art. 275 alin. 2 C.pr.pen. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cheltuieli care se vor stabili prin apreciere, raportat la ansamblul actelor îndeplinite pentru judecata plângerii, la 50 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 341 alin. 6 lit. a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta A. I. E., cu domiciliu în localitatea Miercurea C., ., jud. Harghita, împotriva Ordonanței nr. 1134/P/2011 din data de 29.05.2015, emisă de prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C..

În baza art.275 alin. 2 Cod procedură penală obligă petenta la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2015.

Judecător de cameră preliminară

G. C.

Grefier

L. Ș.

Red. G.C./13.11.2015

Primit:13.11.2015

Dact. L.Ș./13.11.2015

Ex./5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 979/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC