Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 217/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 217/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 25-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

-

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 217/2015

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. M.

Grefier C. V.

Cu participarea domnului procuror T. L., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe contestator S. M. A., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apărătorul desemnat din oficiu pentru contestator, doamna av. V. O., lipsă fiind contestatorul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar copia MEPÎ nr. 904/2014, adresă din partea Penitenciarului Miercurea C. prin care se arată că petentul nu poate fi prezentat la termen, fiind internat în Penitenciarul Spital D., precum și fișa mutărilor între penitenciare și situația juridică a acestuia.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței a Judecătoriei Miercurea C. de soluționare a cererii, având în vedere că petentul a fost condamnat de Tribunalul București.

Atât apărătoarea din oficiu a condamnatului, cât și reprezentantul Ministerului Public, solicit admiterea excepției de necompetență a Judecătoriei Miercurea C. și declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Harghita.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea C. la data de 15.01.2015, sub nr._, condamnatul S. M. A. a formulat contestație la executare, arătând că din pedeapsa pe care o execută nu i-a fost dedusă perioada 07.06._10.

La dosarul cauzei au fost depuse: fișa privind evidența mutărilor deținutului între penitenciare, adresa nr._/20.01.2015 emisă de Penitenciarul Miercurea C., copia MEPÎ nr. 904/25.03.2014 emis de Tribunalul București, fișa privind situația juridică a condamnatului, adresa nr._/17.02.2015 emisă de Penitenciarul Miercurea C., adresa nr._/23.02.2015 emisă de Penitenciarul Spital D..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Condamnatul S. M. A., deținut, la data formulării cererii în Penitenciarul Miercurea C., execută pedeapsa de 14 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr. 517/2014 a Tribunalului București.

La termenul de judecată din data de 25.02.2015, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Judecătoriei Miercurea C..

Excepția fiind pusă în discuție, atât reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C., cât și apărătorul petentului au solicitat admiterea acesteia și declinarea competenței.

Potrivit art.598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cum pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul a fost dispusă de Tribunalul București, iar persoana privată de libertate, la data formulării cererii, a fost deținută în Penitenciarul Miercurea C. și, apreciind că motivul invocat de aceasta se încadrează în dispozițiile art.598 alin.1 lit.d C.proc.pen, competența de soluționare a contestației la executare revine Tribunalului Harghita.

Față de considerentele expuse, instanța, în baza 47 C.proc.pen, art.598 alin(2) C.proc. pen. va admite excepția privind necompetența materială și va declina competența de soluționare a contestației la executare ce formează obiectul prezentei cauze în favoarea Tribunalului Harghita.

În temeiul art. 50 alin. (1) C.proc.pen. dosarul va fi trimis Tribunalului Harghita.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.47 C.proc.pen., art.597, art.598 alin.(2) C.proc.pen., admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Miercurea C. și, în consecință, în baza art.50 C.proc.pen. declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de către petentul condamnat S. M. A., fiul lui V. și M., născut la data de 27.06.1992, CNP_, deținut, la data formulării cererii, în Penitenciarul Miercurea C., în favoarea Tribunalului Harghita. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. M. C. V.

Cs.I.M./V.C.

Primit: 31.03.2015

Redactat: 31.03.2015

Ex: 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 217/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC