Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 696/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 696/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 01-07-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA M. C.
Sentința penală nr. 696/2015
Ședința publică de la 01 iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. G.
Grefier: K. B.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent G. G. și pe intimat P. M. C., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013.
Fără participarea Ministerului Public.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul și martorul Lăcătus P. C., lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar relațiile solicitate de la P. M. C..
În baza art. 105 Cod procedură penală, având în vedere că petentul nu înțelege limba română, se procedează la traducerea dezbaterilor între orele 10.38- 10.45 de către dna. interpret S. E..
Instanța procedează la audierea martorului, depoziția acestuia fiind consemnată separat și atașată la dosarul cauzei.
Petentul condamnat arată că nu are de formulat cereri sau de solicitat probe.
Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 387 C.p.p. rap. la art. 388 C.p.p., instanța declară terminată cercetarea judecătorească și, în conformitate cu disp. art. 388 C.p.p., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Pe fondul cauzei, condamnatul solicită anularea raportului de sancționare.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei M. C. la data de 15.04.2015 sub nr. de dosar_, petentul condamnat G. G. a solicitat desființarea Încheierii nr. 124/ 08.04.2015 pronunțată de judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C..
În fapt, acesta a arătat că sancțiunea este nedreaptă, deoarece acesta nu se face vinovat de cele reținute în sarcina sa.
În drept, contestația nu este motivată.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 124/2015 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 24.03.2015, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C. a fost învestit cu soluționarea plângerii formulată de condamnatul G. G., înregistrată sub nr. 124/ 2015, plângere prin care a contestat temeinicia sancțiunii disciplinare constând în avertisment, aplicată de Comisia de Disciplină din cadrul penitenciarului susținând că nu se face vinovat de săvârșirea abaterii reținută în sarcina sa.
În vederea soluționării propunerii, judecătorul a procedat la ascultarea persoanei condamnate la locul de deținere, consemnată într-o declarație atașată la dosar și a analizat dosarul de cercetare și hotărârea comisiei de disciplină nr. 33/23.03.2015 privind abaterea disciplinară săvârșită la data de 07.03.2015.
Ulterior, prin Încheierea nr. 124/ 08.04.2015, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C., a respins cererea persoanei private de libertate G. G..
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, în temeiul art. 104 alin. 9 din Legea 254/2013, persoana privată de libertate G. G. a formulat prezenta contestație care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, pentru aceea că, din ansamblul probator administrat reiese că petentul-condamnat se face vinovat, fără nici un dubiu, de săvârșirea abaterii disciplinare reținută în sarcina sa pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Astfel, prin hotărârea comisiei de disciplină a Penitenciarului M. C. nr. 33/23.03.2015, condamnatul G. G. a fost sancționat disciplinar cu avertisment pentru aceea că în data de 07.03.2015, l-a lovit cu pumnii în față și la mușcat pe deținutul TRIMFA F., acesta apărându-se .
Fiind audiat atât în cursul cercetării administrative condamnatul, în fața judecătorului de supraveghere și a instanței de judecată, condamnatul G. G., a declarat că nu se face vinovat de abaterea reținută în sarcina acestuia, că în timp ce dormea deținutul TRIMFA F., s-a dus la patul acestuia și a început să-l lovească, iar pentru a se apăra l-a mușcat de deget.
Susținerile condamnatului G. G. vor fi apreciate ca subiective și înlăturate din ansamblul probator întrucât acestea nu se coroborează cu restul probelor administrate.
Hotărârea comisiei de disciplină a Penitenciarului M. C. nr. 33/23.03.2015, prin care condamnatul G. G. a fost sancționat disciplinar cu avertisment, se coroborează cu raportul de incident întocmit de agentul supraveghetor O. F., nota de raport, precum și cu declarațiile martorilor: L. P., M. M., BORZOS M., TRIMFA F..
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 104 alin. 12, raportat la din Legea nr. 254/2013 art. 39 alin. 18 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instanța apreciază că sancțiunea aplicată condamnatului este proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare comise, astfel că va respinge ca fiind neîntemeiată contestația formulată de către petentul-condamnat G. G. împotriva încheierii nr. 124/ 2015 dată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C..
În baza art.275 alin.(2) Cod pr. pen., va obligă pe contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 104 alin. 12 raportat la art. 39 alin. 18 din Legea 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul condamnat G. G., fiul lui Z. și Julianna, născut la data de 14.05.1978, deținut în P. M. C., împotriva Încheierii nr. 124 din data de 07.04.2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C..
În baza art.275 alin.(2) Cod pr. pen., obligă pe contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2015.
Președinte,
C. G.
Grefier,
K. B.
Fiind plecată în concediu de odihnă,
semnează înlocuitorul Grefierului șef
grefier S. M.
Red. G.C./04.08.2015
Primit:04.08.2015
Dact. L.Ș./04.08.2015
Ex. 5
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 695/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 700/2015.... → |
|---|








