Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 44/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 44/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 20-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA M. C.

-

SENTINȚA PENALĂ Nr. 44/2015

Ședința publică de la 20 ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. G.

Grefier E. L.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul A. I. și pe intimatul P. M. C., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul-condamnat asistat de apărător din oficiu, av. M. L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

La solicitarea instanței petentul arată că cererea de retragere depusă la fila 25 din dosar, nu-i aparține.

Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av. M. L. arată că își menține concluziile formulate la termenul anterior, solicitând admiterea plângerii.

Petentul, având ultimul cuvânt, arată că nu este vinovat pentru întocmirea raportului de disciplină.

Instanța pune în discuție întocmirea unei adrese la P. M. C. pentru a se face cercetări cu privire la faptul că cine formulează cerere de retragere a cauzei în numele altor persoane.

Apărătorul petentului și petentul sunt de acord.

Instanța dispune emiterea unei adrese la P. M. C. în sensul de a se face cercetări cu privire la faptul că cine formulează cerere de retragere a cauzei în numele altor persoane în mod abuziv. Se atașează copia adresei și a cererii.

INSTANȚA

Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei M. C. la data de 19.09.2014 sub nr. de dosar_, petentul condamnat A. I. a solicitat desființarea Încheierii nr. 477 din data de 10.09.2014, pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C..

În fapt, petentul condamnat A. I., a arătat că i-a împrumutat o bluză vărului său dintr-o altă cameră însă cu acordul agentului supraveghetor.

În drept, contestația nu este motivată.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 477/2014 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 25.08.2014, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C. a fost învestit cu soluționarea plângerii formulată de condamnatul A. I., plângere prin care a contestat temeinicia sancțiunii disciplinare constând în suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 3 luni, aplicată de Comisia de Disciplină din cadrul penitenciarului susținând că nu a luat legătura cu alt deținut pe alte căi decât cele legale, ci i-a împrumutat o bluză însă cu acordul agentului supraveghetor.

În vederea soluționării propunerii, judecătorul a procedat la ascultarea persoanei condamnate la locul de deținere, consemnată într-o declarație atașată la dosar și a analizat dosarul de cercetare și hotărârea comisiei de disciplină nr. 198/22.08.2014 privind abaterea disciplinară săvârșită la data de 13.08.2014.

Ulterior, prin Încheierea nr. 477/ 10.09.2014, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C. a respins cererea persoanei private de libertate A. I..

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, în temeiul art. 104 alin. 9 din Legea 254/2013, persoana privată de libertate A. I. a formulat prezenta contestație care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, pentru aceea că, din ansamblul probator administrat reiese că petentul - condamnat se face vinovat, fără nici un dubiu, de săvârșirea abaterii disciplinare reținută în sarcina sa pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Astfel, prin hotărârea comisiei de disciplină a Penitenciarului M. C. nr. 198/22.08.2014, condamnatul A. I. a fost sancționat disciplinar constând în suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 3 luni pentru aceea că în data de 13.08.2014 a luat legătura cu deținuții de la altă cameră pe alte căi decât cele legale.

Fiind audiat condamnatul A. I., inițial a declarat că în jurul orelor 14.00 a ieșit la plimbare iar un coleg l-a strigat și l-a rugat să îi dea bluza, lucru pe care l-a făcut cu acordul agentului supraveghetor. În fața judecătorului de supraveghere acesta a declarat că i-a împrumutat o bluză unui văr de-al său pentru a merge la vizită, cu acordul agentului supraveghetor. Ulterior, în fața instanței acesta a declarat că a împrumutat o giacă unei deținut pe nume, F., deoarece mergea la programul de vizită și îi era frig. Declarațiile deținutului vor fi înlăturate deoarece acestea nu sunt consecvente, nici cu privire la bunul împrumutat, o bluză sau o giacă, nici cu privire la persoana căruia i-a împrumutat, în două declarații a spus că a împrumutat unui coleg iar în altele, vărului său. Mai mult de cât atât, din raportul de incident reiese că în data de 13.08.2014 era foarte cald iar ușile camerelor de detenție erau deschise, astfel că susținerile condamnatului A. I., că a împrumutat o giacă unui deținut deoarece era frig, vor fi apreciate ca probe constituite pro causa.

Având în vedere aceste aspecte declarațiile condamnatului vor fi înlăturate, fiind apreciate ca probe constituite pro causa, reținând că abaterea disciplinară săvârșită de condamnat se dovedește cu hotărârea comisiei de disciplină, raportul de incident, cu notele de raport întocmite de agenții supreveghetori, precum și cu nota de constatare privind raportul de incident.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 104 alin. 12, din Legea nr. 254/2013 raportata la art. 39 alin. 18 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instanța apreciază că sancțiunea aplicată condamnatului este proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare comise, astfel că va respinge ca fiind neîntemeiată contestația formulată de către petentul-condamnat A. I. împotriva încheierii nr. 477/ 10.09.2014 dată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C..

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga condamnatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 104 alin. 12 raportat la art. 39 alin. 18 din Legea 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul condamnat A. I., fiul lui N. și N., născut la data de 15.08.1992, deținut în P. M. C., împotriva Încheierii nr. 477 din data de 10.09.2014, pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului M. C..

În baza art. 275 alin.(2) C.pr.pen., obligă petentul condamnat la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, care urmează a fi avansată Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.01.2015.

Președinte,

C. G.

Grefier,

E. L.

red. GC/LE

prim. 30.01.2015

dact. 30.01.2015

ex. 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 44/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC