Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 731/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 731/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 08-07-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA M. C.

Sentința penală nr. 731/2015

Ședința publică de la 08 iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. G.

Grefier: K. B.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent F. L. și pe intimat P. M. C., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013.

Fără participarea reprezentantului Ministerului Public.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Întrebat fiind, petentul arată că își menține cererea.

Instanța, având în vedere că prin contestația formulată petentul solicită schimbarea regimului de executare și situația regimului a fost discutat în P. Rahova, invocă excepția de necompetență a Judecătoriei M. C., cererea fiind de competența Judecătoriei Sector 5 București.

Petentul este de acord cu excepția invocată.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția de necompetență teritorială.

INSTANȚA

Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei M. C. la data de 02.04.2015 sub nr. de dosar_, petentul condamnat F. L. a contestat regimul de detenție

În fapt și în drept, contestația nu este motivată.

La dosarul cauzei a fost s-a depus situația juridică, fișa mutaților, raportul nr. 681 din 09.03.2015 a comisiei din cadrul Penitenciarului București Rahova .

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Comisia pentru stabilirea, schimbarea și individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului București Rahova, a stabilit regimul de executare a pedepsei privative de libertate conform art. 39 din legea nr. 254/2013, la regim închis, condamnatului F. L., prin hotărârea nr. 681/09.03.2015.

Ulterior, prin Încheierea nr. 270/ 23.03.2014, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului București Rahova a respins cererea persoanei private de libertate F. L. și a dispus menținerea acestuia la regimul închis de executare a pedepsei.

Împotriva acestei încheieri, în temeiul art. 40 alin. 18 din Legea 254/2013, persoana privată de libertate F. L. a formulat prezenta contestație.

Potrivit art. 39 alin. 10 din Legea 254/2013, Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

Prin urmare, competența de soluționare a contestației revine judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul București Rahova, respectiv Judecătoria Sector 5 București.

Față de considerentele expuse, instanța, în baza art. 50 alin. 1 Cod Procedură Penală raportat la art. 39 alin. 10 din Legea 254/2013, va admite excepția privind necompetența teritorială și va declina competența de soluționare a contestației la executare ce formează obiectul prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

În temeiul art. 50 alin. 1 C.pr.pen. va dispune trimiterea cauzei Judecătoriei Sector 5 București.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 39 alin. 10 din Legea 254/2013 admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei M. C. și, în consecință, declină competența de soluționare a contestației formulate de petentul condamnat F. L., fiul lui J. și A., născut la data de 03.11.1988, în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

În baza art. 275, alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.07.2015.

Președinte,

C. G.

Grefier,

K. B.

Fiind plecată în concediu de odihnă,

semnează înlocuitorul Grefierului șef

grefier S. M.

Red. G.C./10.08.2015

Primit:10.08.2015

Dact. L.Ș./10.08.2015

Ex. 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 731/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC