Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Sentința nr. 115/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 115/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 03-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

-

Sentinta penala Nr. 115/2015

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. D.

Grefier V. É. A.

Cu participarea domnului procuror C. S. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe inculpat B. P. J., parte civilă S. J. DE URGENTA MIERCUREA C. și pe parte vătămată B. P., având ca obiect vătămarea corporală (art.194 NCP)

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 27.01.2015, prin care s-a stabilit termen de pronunțare la 03.02.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul din data de 26.08.2014, emis de P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C. în Dosarul penal nr. 1359/P/2012, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B. P. junior, fiul lui P. și M. I., născut la data de 22.094.1984, în ., jud. Harghita, domiciliat în ., .. 90, jud. Harghita, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar îndeplinit, fără ocupație, fără antecedente penale, posesor C.I. . nr._, având CNP_, pentru comiterea infracțiunii de „vătămare corporală” (fapta din data de 11.07.2012).

În rechizitoriu s-a reținut că, la data de 11.07.2012, în jurul orelor 22,00, inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată B. P. cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie și care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale.

Ca mijloace de probă sunt indicate în actul de sesizare și vor fi avute în vedere de instanță următoarele: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, raport de constatare medico-legală, dovadă de ridicare a briceagului, declarații persoană vătămată, declarații martori, declarații suspect/inculpat, alte acte.

La termenul din data de 27 ianuarie 2015, inculpatul a recunoscut în fața instanței acuzația lansată împotriva sa solicitând să fie judecat pe baza procedurii privind recunoașterea învinuirii. Considerând cererea întemeiată, instanța a admis-o.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține cu privire la infracțiunea reținută în sarcina inculpatului aceeași situație de fapt ca și cea prezentată în rechizitoriu.

Astfel, instanța reține că, la data de 11.07.2012, în jurul orelor 22,00, pe fondul consumului de alcool, între inculpat și tatăl acestuia - persoana vătămată B. P. - a avut loc un conflict spontan, cei doi lovindu-se reciproc cu pumnii și picioarele, persoana vătămată folosind și un briceag de care a fost deposedat de către inculpat.

Urmare agresiunilor suferite, persoana vătămată B. P. a fost transportat cu ambulanța la S. Județean de Urgență M. C. unde a fost diagnosticat cu „Politraumatism prin heteroagresiune. Traumatism toracic închis bilateral cu multiple fracturi costale. Hemopneumotorax total hipertensiv stg. Pneumotorax total drept hipertensiv. Insuficiență respiratorie acută severă. Emfizem subcutanat extins al capului, gâtului, toracelui și abdomenului. Pneumomediastin. Pneumoperitoneu. Contuzie hemoragică lob inferior stg. TCCAD cu hemosinus maxilar bilateral. Hematom peripalpebral bilateral. Multiple fracturi ale feței. Hematom subdural emisferial stg. Stare de ebrietate avansată” și a fost necesară o intervenție chirurgicală de urgență.

Raportul de constatare medico-legală nr. A1/83 din 12.07.2012, întocmit de SJML Harghita, a concluzionat că: „Numitul B. P. prezintă leziuni traumatice corporale care pot data din noaptea de 11/12.07.2012 și s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur-contondent, precum și compresiune între două planuri dure. Timpul de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite a fost de 35-40 zile, calculate de la data producerii leziunilor, în caz că nu survin complicații. Prin natura și gravitatea leziunilor traumatice suferite viața victimei a fost pusă în primejdie, salvarea ei datorându-se intervenției medico-chirurgicale de urgență”.

Și inculpatul B. P. junior a suferit leziuni traumatice, fiind transportat cu ambulanța la S. Județean de Urgență M. C., dar nu a necesitat internare.

Inculpatul a declarat că nu dorește să depună plângere penală împotriva tatălui său pentru comiterea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.

Cu ocazia audierii, persoana vătămată B. P. a declarat că, în seara zilei de 11.07.2012, în jurul orelor 21,00, se afla la domiciliu, unde locuiește împreună cu inculpatul, soția și copii acestora și a intervenit într-o discuție pe care inculpatul o purta cu soția sa. Deranjat de intervenția persoanei vătămate, inculpatul care se afla în stare avansată de ebrietate, a început s-o lovească pe persoană vătămată cu pumnii, picioarele și cu o bucată de lemn până când persoana vătămată a căzut la pământ. Ulterior, persoana vătămată s-a deplasat la locuința martorului B. A., pe care l-a rugat să cheme ambulanța pentru că se simțea foarte rău.

Martorul B. A. a declarat că, în seara zilei de 11.07.2012, în jurul orelor 23,30, la locuința sa a venit persoana vătămată B. P. care prezenta multiple leziuni corporale, iar în zona feței avea vânătăi și sângera. Persoana vătămată i-a relatat că a fost agresat de fiul său, îi este foarte rău și nu poate respira și l-a rugat pe martor să cheme ambulanța. În cauză a fost audiată și martora B. M. M. - soția inculpatului - care a declarat că, la data de 11.07.2012, în jurul orelor 20,00, se aflau la domiciliu, unde inculpatul a consumat băuturi alcoolice. Ulterior, acesta a dorit să se deplaseze la magazinul din . cumpăra bere, dar martora nu a fost de acord, astfel încât cei doi au început să se certe. Persoana vătămată a încercat să intervină între cei doi soți pentru aplanarea conflictului, dar inculpatul a început să se certe și cu aceasta. La scurt timp, martora a luat copiii și a părăsit domiciliul. A precizat martora că în momentul în care a plecat de acasă, cei doi se certau, fără a se agresa reciproc. A doua zi, când a revenit la domiciliu, a aflat de la organele de poliție că persoana vătămată a fost agresată de inculpat și este internată în spital.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, a lovit-o în mod repetat pe persoana vătămată cu pumnii și cu picioarele, dar a susținut că ar fi fost provocat de acesta, care, anterior, l-ar fi tăiat cu un briceag.

Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu declarația de recunoaștere dată în fața instanței de inculpat rezultă că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este prevăzută de legea penală, a fost comisă de acesta cu vinovăție în forma prevăzută de lege, este nejustificată și imputabilă acestuia.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „vătămare corporală”, prev. și ped. de art. 194 alin. 1 lit. e Cod penal. S-a pus în discuție și s-a acceptat de către inculpat și procuror să se facă aplicarea art. 5 Cod penal, stabilindu-se noul Cod penal ca fiind lege mai favorabilă. Înainte de data de 1 februarie 2014, fapta inculpatului era incriminată de art. 182 alin.2 din vechiul Cod penal. Față de limitele de pedeapsă prevăzute de legile succesive, instanța va reține prevederile în vigoare după 1 februarie 2014 ca fiind mai favorabile inculpatului și va face aplicarea acestora în prezenta speță.

Se constată că inculpatul a lovit pe persoana vătămată și a produs o vătămare sănătății acesteia în limitele de gravitate cerute de lege (s-a pus în primejdie viața persoanei vătămate). Urmarea imediată constă în vătămarea suferită de subiectul pasiv și se referă la punerea în primejdie a vieții persoanei vătămate, inculpatul creând prin . sa asupra persoanei vătămate posibilitatea reală și concretă ca victima să înceteze din viață. Inculpatul nu a urmărit moartea victimei și nici nu a acceptat acest rezultat, ci a acționat numai în vederea vătămării corporale a victimei, dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea. În ceea ce privește raportul de cauzalitate, se impune a fi remarcat faptul că între acțiunea de lovire prin care s-a realizat elementul material al infracțiunii și rezultatul produs - vătămarea sănătății persoanei vătămate și punerea în primejdie a vieții acesteia - există raport de cauzalitate. Acest raport a fost stabilit prin actul de constatare medico-legală întocmit în cauză. Fapta a fost săvârșită de inculpat cu praeterintenție, acesta acționând cu intenție directă în ceea ce privește fapta de lovire/vătămare, fiind, totodată, în culpă, față de consecința mai gravă produsă, respectiv punerea în primejdie a vieții persoanei vătămate.

Fapta inculpatului este nejustificată și imputabilă acestuia.

În considerarea celor anterior relevate, în baza art. 396 alin.2 Cod procedură penală pen., cu aplicarea art. 5 și art. 194 alin. 1 lit. e Cod penal, instanța va condamna pe inculpatul B. P. junior, fiul lui P. și M. I., născut la data de 22.094.1984, în ., jud. Harghita, domiciliat în ., .. 90, jud. Harghita, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar îndeplinit, fără ocupație, fără antecedente penale, posesor C.I. . nr._, având CNP_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală” (fapta din data de 11.07.2012).

În baza art. 91 C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. 1 C. pen., va fi obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., se va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Harghita sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei comunei L. de Jos sau Primăriei comunei L. de Sus, jud. Harghita, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Se va desemna Serviciul de Probațiune Harghita pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpatului.

În baza art. 91 alin. 4 C. pen., se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse inculpatului sau al comiterii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepselor, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, pedeapsa aplicată fiind sub limita de 3 ani închisoare prevăzută de lege, inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, astfel încât instanța are convingerea că scopul general al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă în regim de detenție a sancțiunii aplicate.

Se va constata că în cauză nu există constituire de parte civilă.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, coroborat cu art. 255 alin. 1 Cod procedură penală, se va dispune restituirea către persoana vătămată B. P., cu domiciliul în ., .. 90, județul Harghita, a briceagului ridicat de organele de urmărire penală, identificat potrivit dovezii aflate la fila nr. 60 din Dosarul de urmărire penală nr. 1359/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C..

În baza art. 274, alin. 1 Cod penal, va fi obligat inculpatul la plata sumei de 307 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 157 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală și 150 lei cheltuieli judiciare în faza de judecată.

Suma de 200 lei cu titlu de onorariu apărător desemnat din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin.2 Cod procedură penală pen., cu aplicarea art. 5 și art. 194 alin. 1 lit. e Cod penal, condamnă pe inculpatul B. P. junior, fiul lui P. și M. I., născut la data de 22.094.1984, în ., jud. Harghita, domiciliat în ., .. 90, jud. Harghita, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar îndeplinit, fără ocupație, fără antecedente penale, posesor C.I. . nr._, având CNP_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală” (fapta din data de 11.07.2012).

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. 1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Harghita sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei comunei L. de Jos sau Primăriei comunei L. de Sus, jud. Harghita, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Desemnează Serviciul de Probațiune Harghita pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpatului.

În baza art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse inculpatului sau al comiterii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Constată că în cauză nu există constituire de parte civilă.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, coroborat cu art. 255 alin. 1 Cod procedură penală, dispune restituirea către persoana vătămată B. P., cu domiciliul în ., .. 90, județul Harghita, a briceagului ridicat de organele de urmărire penală, identificat potrivit dovezii aflate la fila nr. 60 din Dosarul de urmărire penală nr. 1359/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C..

În baza art. 274, alin. 1 Cod penal, obligă pe inculpat la plata sumei de 307 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 157 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală și 150 lei cheltuieli judiciare în faza de judecată.

Suma de 200 lei cu titlu de onorariu apărător desemnat din oficiu se avansează Baroului Harghita din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.02.2015.

Președinte,

B. D.

Grefier,

V. É. A.

Redact B.D.-A.V.E

Primit._

Dact._

Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Sentința nr. 115/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC