Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 235/2015. Judecătoria NOVACI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 235/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 10-09-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._ Nr. Operator 3923
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA NOVACI
NOVACI
Sentința penală Nr. 235/2015
Ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. P. C.
Grefier M. U.
Ministerul Public fiind reprezentat de procuror O. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, județul Gorj.
Pe rol judecarea cererii de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat S. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul condamnat .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Novaci și acordă cuvântul pe această excepție.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dr. T. S., instanță în circumscripția căreia se află locul de deținere al condamnatului.
INSTANȚA;
Asupra cauzei penale de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 25.08.2015, sub nr. dosar_, condamnatul S. C., deținut în Penitenciarul Dr.T. S., a solicitat instanței liberarea condiționată din executarea pedepsei stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt în dosarul nr._ .
Petentul nu a indicat motivele cererii arătând că le va prezenta în instanță.
În drept nu și-a întemeiat cererea.
Din oficiu s-a dispus emiterea unei adrese către penitenciarul Dr.Tr.S. să ne comunice în copie mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe contestatorul S. C..
La data de 04.09.2015, prin fax, s-a depus la dosar adresa nr. R/_/PDTSMH din 03.09.2015 emisă de Penitenciatul Dr.Tr.S.(f.8) cu care a fost înaintat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 277/2014 din 24.02.2014 privind pe contestator.
Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Novaci, instanța reține următoarele:
Analizând actele dosarului instanța reține că la data când condamnatul a formulat cererea de liberare condiționată, acesta se afla încarcerat în Penitenciarul Dr.Tr.S., acest fapt rezultând chiar din, adresa nr. R/_/PDTSMH din 04.09.2015 emisă de către Penitenciarul Dr. Tr.S. precum și din ștampila de pe plicul în care a fost înaintată cererea de liberare condiționată.
Conform art. 587 alin.1 Cod procedură penală „liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere”.
Având în vedere că la momentul formulării cererii petentul condamnat era încarcerat în Penitenciarul Dr.Tr.S., instanța apreciază că soluționarea prezentei cereri este de competența Judecătoriei Dr.Tr.S., județul M., în circumscripția căreia se află locul de reținere.
În consecință, în temeiul art.598 alin.1 și art. 50 C.p.p instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Novaci și va declina competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Dr.Tr.S., județul M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cauzei, privind pe condamnatul S. C., fiul lui I. și S., născut la data de 25.05.1967, în prezent deținut în Penitenciarul Dr.Tr.S., în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, județul M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.09.2015
Președinte, T. P. C. | Grefier, M. U. |
Red. TPC/C.I.
Ex.5
16 septembrie 2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 62/2015.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|








