Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 136/2015. Judecătoria NOVACI

Sentința nr. 136/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 17-04-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ Nr. Operator 3923

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA NOVACI

NOVACI

Sentința Nr. 136/2015

Ședința publică de la 17 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. D.

Grefier A. S.

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe inculpat Ș. M. și pe parte vătămată E. I., intimat P. DE PE L. JUDECĂTORIA NOVACI, având ca obiect lovirea sau alte violențe (art. 180 C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile .

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. .

INSTANȚA

Asupra acțiunii penale de față

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci din data de 04.11.2014, din dosarul nr. 167/P/2014 și înregistrat la această la data de 10.11.014, sub dosar nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș. M., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin.2 don Codul Penal 1969 .

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că, în data de 25.01.2014, numitul U. I. din . telefonic SNUAU 112, sesizând faptul că în localul . loc un conflict intre Ș. M. și E. I. din aceeași localitate.

Deplasându-se pentru verificări la localul sus-numit, lucrătorii de poliție au identificat în fața localului pe E. I. din . leziuni vizibile în zona stângă a feței, acesta relatând că a fost lovit cu o sticlă în cap de Ș. M..

În data de 29.01.2014 persoana vătămată E. I. a depus o plângere prealabilă, solicitând tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunea de lovire, depunând cu această ocazie și un certificat medico legal e atesta existența unor leziuni ce necesitau pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Pentru dovedirea situației de fapt au fost indicate următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile persoanei vătămate E. I., care se constituie și parte civilă, procesul-verbal de consemnare a denunțului prin apel telefonic,declarațiile martorilor Bădoța E. L., U. I., V. C. și N. I. A. și declarațiile inculpatului

Rechizitoriul cuprinde datele referitoare la fapta, încadrarea juridica, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată si cheltuielile judiciare.

În cursul urmăririi penale persoana vătămată E. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei.

Starea de fapt s-a probat cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile persoanei vătămate E. I., care se constituie și parte civilă ,procesul-verbal de consemnare a denunțului prin apel telefonic, declarațiile martorilor Bădoța E. L., U. I., V. C. și N. I. A., declarațiile inculpatului și alte înscrisuri.

Prin ordonanța organelor de urmărire penală din data de 17.02.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale în rem pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin.2 don Codul Penal 1969 .

Prin ordonanța procurorului din data de 06.05.2014 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspectul Ș. M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art .180 alin.2 C.pen iar prin ordonanța procurorului din data de 06.06.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Ș. M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art .180 alin.2 C.pen

În data 06.06.2014, înainte de a i se lua primele declarații, inculpatului i s-au adus la cunoștință fapta pentru care era suspect, respectiv inculpat, încadrarea juridică a acestora ,ca lovire, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin.2 don Codul Penal 1969, dreptul de a avea părător, dreptul de a nu da declarații, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.

Fiind audiat inculpatul a recunoscut comiterea faptei motivând că de frică.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 23.01.2015, instanța, a constat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 167/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci privind pe inculpatul Ș. M., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art.180 alin.2 Cod penal.

De asemenea, s-a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat și nici din oficiu nu s-au impus a a fi invocate.

În raport cu cele mai sus menționate, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 167/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci fiind respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen..și a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul Ș. M., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Totodată, s-a dispus începerea judecății în cauza privind pe Ș. M., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art.180 alin.2 Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, fixând termen de judecată la data de 20.02.2015 pentru când au fost citați inculpatul și partea vătămată.

În ședința publică din data de 03.04.2015, din oficiu, instanța a adus la cunoștință inculpatului dispozițiile 374 alineat 4 raportat la art. 375 din Noul Cod de procedură penală precum și dispozițiile art. 396 alineat 10 Cod de procedură penală.

În aceeași ședință publică s-a luat o declarație inculpatului, care recunoaște faptele reținute în rechizitoriu și solicită ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală .

În faza de judecată nu au mai fost administrate probe, având în vedere aplicarea procedurii prev. de art.374 C.proc.pen.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci din data de 04.11.2014, din dosarul nr. 167/P/2014 și înregistrat la această la data de 10.11.014, sub dosar nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș. M., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin.2 don Codul Penal 1969 .

Instanța reține că la data de 25.01.2014 în jurul orelor 19,30, persoana vătămată, însoțită de martorul U. I. a intrat în localul .. La o masă se aflau inculpatul Ș. M., B. D. și V. C..

În momentul în care E. I. l-a întrebat pe inculpat ce are cu B. D., acesta s-a ridicat de la masă l-a lovit pe E. I. cu o sticlă de bere de 500 ml, în cap sticla spărgându-se din intensitatea loviturii, cioburile tăindu-l pe E. I. pe partea stângă a feței.

Această situație de fapt se probează cu certificatul medico-legal nr. 109/ 27.01.2014 și declarațiile persoanei vătămate, martorilor B. E.-L., V. C., N. I. - A., U. I. .

Din certificatul medico-legal rezultă că numitul E. I. prezintă leziuni traumatice care sau putut produce prin lovire cu corp dur cu margine tăietoare-sticlă spartă. Necesită 8-9 zile de îngrijire medicale.

Totodată, situația de fapt reținută de instanță se probează și cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei comise, date atât în timpul urmăririi penale cât și în timpul judecății

În drept, fapta inculpatului Ș. M.,care la data de 25.01.2014 l-a lovit cu sticla sticla de bere pe persoana vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin 2 C. P..

Art 180 alin 2 Cpen prevede - lovirea sau actele de violență care au pricinuit o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Analizând latura obiectivă a infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev de art 180 alin 2 C.pen, instanța reține că elementul material constă în acțiunea de lovire cu o sticlă de bere a numitului E. I. o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de 8-9 zile.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art 19 alin 1 pct.1 lit. a C.pen., întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei. Astfel, inculpatul a știut că aplicând părții vătămate lovituri cu sticla îi va pricinui o vătămare, urmărind acest lucru.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile stabilite de art.72 C.pen., respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală cu aplicarea în concret a reducerii potrivit art 396 alin 10 C.proc.pen.

Având în vedere urmările relativ neînsemnate, poziția de recunoaștere a inculpatului instanța se va orienta către pedeapsa cu amenda

Potrivit art. 63 alin 3 teza I C.pen.-când legea prevede pedeapsa amenzii fără ai arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al pedepsei este de 500 lei și maximul 15.000 lei.

În urma aplicării reducerii de ¼ conform art 396 alin 10 limitele de pedeapsă sunt de la 375 lei la_ lei

Potrivit art. 374 alineat 4 din Noul Cod de procedură penală „ În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10)”.

Totodată, instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 396 alineat 10 Noul Cod de procedură penală care reglementează reducerea limitelor pedepselor atunci când judecata are loc în baza art. 375 Noul Cod de procedură penală raportat la art. 374 alineat 4 Noul Cod de procedură penală în cazul recunoașterii vinovăției de către inculpat.

Potrivit art. 396 alineat 10 Noul Cod de procedură „Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime”.

Instanța va mai avea în vedere și dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal potrivit căruia „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

În cauză, fapta a fost săvârșită înainte de . noului cod penal

Față de aceste criterii, instanța apreciază că rolul educativ și preventiv al pedepsei ce urmează a fi aplicată poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă constând în amendă penală cu orientare spre minimul special prevăzut de lege, respectiv 375 lei

Cu privire la latura civilă, instanța o va admite în parte și va obliga pe inculpat să plătească părții civile suma de 1.000 lei daune morale, constând în durerea suferită de partea civilă în urma leziunilor produse și până la vindecarea acestora.

În acest sens urmează ca instanța în baza art. 180 alin.C.pen raportat art. 5 alin 1 C.proc.pen.cu aplicarea art 396 alin 10 să condamne inculpatul Ș. M.,fiul lui I. și I., născut la data de 29.03.1988 în orașul Novaci, jud.Gorj, domiciliat în ., ., jud.Gorj, CNP_ la pedeapsa amenzii de 375 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Să admită acțiunea civilă în parte și să oblige inculpatul să plătească părții civile suma de 1000 lei reprezentând daune morale.

În baza art.274 C.proc.pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 180 alin.C.pen raportat art. 5 alin 1 C.proc.pen.cu aplicarea art 396 alin 10 condamnă inculpatul Ș. M.,fiul lui I. și I., născut la data de 29.03.1988 în orașul Novaci, jud.Gorj, domiciliat în ., ., jud.Gorj, CNP_ la pedeapsa amenzii de 375 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Admite ac?iunea civilă în parte .

Obligă inculpatul să plătească păr?ii civile suma de 1000 lei reprezentând daune morale.

În baza art.274 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2015

Președinte,

I. D.

Grefier,

A. S.

Red.DI/AS

Ex.4

05.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 136/2015. Judecătoria NOVACI