Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 138/2015. Judecătoria NOVACI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 138/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 24-04-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._ Nr. Operator 3923
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA NOVACI
NOVACI
Sentința Penală Nr. 138/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 24 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. D.
Grefier A. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror O. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul L. T. și pe intimatul E. G., având ca obiect plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile au avut loc în ședința din Camera de Consiliu de la data de_ și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii penale de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci la data de 17.03.2015, sub nr. dosar_, petentul L. T. în contradictoriu cu intimatul E. G. a formulat plângere împotriva Ordonanței nr. 3/II/2/2015 din data de 27.01.2015, dată de P. Novaci în dosarul nr. 459/P/2014
În motivare, partea vătămată a arătat că prin plângerea penală adresată Parchetului Novaci, a solicitat efectuarea de cercetări împotriva numitului E. G., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. C. pen.
S-a atașat pentru observare dosarul de urmărire penală nr. 459/P/2014, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
Analizând plângerea formulată, prin prisma motivelor invocate, precum și a normelor legale aplicabile speței, instanța constată și reține următoarele:
La data de 07.05.2014, numitul L. T. din . Seciuri, județul Gorj s-a prezentat la sediul Postului de Poliție R. de Amaradia sesizând faptul că a deținut un teren agricol pe raza localități R. de Amaradia pe care 1-a împrejmuit în partea de la drum cu plasă de sârmă despre care a aflat că i s-a furată.
In data de 13.04.2014 a mers să vadă dacă este adevărat și în timp ce se afla în marginea terenului,plasa de sârmă ne fiindu-i sustrasă a venit la acesta numiți V. C. și E. G. din satul R..
Acesta susține că numitul E. G. 1-a lovit fără nici un motiv dar pentru loviturile primite nu deține certificat medico legal și nu a fost internat într-un centru medical.î
În susținerea cereri solicitând audierea ca martor a numitului V. C.. Procedând la audierea acestuia,a reieșit faptul că nu are cunoștință de aspectele sesizate întrucât în data respectivă a fost plecat de la domiciliu,dar cunoste faptul că terenul la care face referire numitul L. T. este folosit de E. G. de aproximativ 3 ani.
Fiind audiat numitul E. G. acesta a declarat că în data respectivă a fost sunat de numitul Șantia I. că numitul L. T. se află pe terenul acestuia si afirmă că îi va pune bolduri prin iarbă. Pe acest motiv a mers la terenul respectiv unde a găsit pe L. T. în marginea locului unde aprinsese mai multe lumânări pe care le-a stins și după ce le-a adunat le-a dat acestuia solicitându-i să plece de pe terenul său,dar nu este adevărat să -l fi lovit și nici să fi fost împreună cu V. C. ci cu fiul său E. G. D. care a susținut declarația tatălui său.
Din cercetările efectuate a rezultat că nu există probe privind aspectele sesizate.
Având in vedere ca din cuprinsul actelor existente la dosar reiese că în cauză există situația prevăzută de art 16 alin 1 litera „a„din C.P.P.,în baza art 314 alin 1 lit a) și 315 alin 1 lit „b„ din C.P.P. cu referire la art 4 din C.p.p..
Prin Ordonanța din 29.10.2014, dată de P. de pe lângă Judecătoria Novaci, s-a dispus clasarea cauzei penale privind săvârșirea infracțiunii de lovire, prev.și ped. de art. 193 alin.1 C.pen.
Împotriva soluției a formulat plângere petentul, la procurorul ierarhic superior, solicitând infirmarea rezoluției de clasare din data de 29.10.2014.
Analizând plângerea formulată și dosarul penal arătat, s-a constatat de către P. de pe lângă Judecătoria Novaci, prin Ordonanța din data de 27.01.2015, că plângerea este neîntemeiată, soluția de clasare fiind temeinică și legală, iar fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală, în raport cu modalitatea concretă de săvârșire a acesteia.
Împotriva Ordonanței de clasare, dată în dosarul penal nr. 459/P/2014, petentul L. T., a formulat plângere la instanță, considerând-o netemeinică și nelegală.
Examinând plângerea formulată, în raport de probele administrate în cursul urmăririi penale și motivele invocate de petent, așa cum s-a reținut și în ordonanța contestată, se apreciază din probele administrate în cauză, că soluția de clasare este temeinică și legală.
Din declarațiile date în prezenta cauză nu a reieșit faptul că intimatul ar fi săvârșit fapta.
Pentru considerentele expuse și față de actele existente la dosar, în temeiul art.341 alin.6, lit. a, din Codul de procedură penală, urmează a se dispune respingerea ca nefondată a prezentei plângeri .
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE:
Respinge plângerea formulată de petentul L. T., domiciliat în comuna Bustuchin, . Gorj, împotriva Ordonanței de clasare din 29.10.2014, dată de P. Novaci, în dosarul nr. 459/P/2014, în contradictoriu cu intimatul E. G., domiciliat în ., ..
Definitivă.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2015, la Judecătoria Novaci, județul Gorj.
Președinte,
I. D.
Grefier,
A. S.
Red. DI/AS
Ex.3
18 mai 2015
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








