Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 69/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC

Sentința nr. 69/2015 pronunțată de Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC la data de 23-04-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA O. S.

JUDEȚUL HARGHITA

SENTINȚA PENALĂ Nr. 69/2015

Ședința publică de la 23 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-M. C.

GREFIER C. A. D.

Ministerul Public reprezentat de procuror O. V., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S.

Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect cererea Ministerului Securității și Justiției al Regatului Olandei, privind pe intimatul J. D., CNP:_, născut la data de 11.06.1965, domiciliat în comuna Feliceni ., județul Harghita.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei a răspuns inculpatul și interpretul Fori Irma G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare. Totodată grefierul arată că la data de 2.04.2015 s-a emis pe numele intimatului mandat de aducere.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului motivul pentru care se află în fața instanței și anume că are de achitat statului olandez suma de 400 euro. Totodată i se aduce la cunoștință faptul că prin înscrisurile depuse de statul olandez, această amendă de 400 euro poate fi înlocuită cu detenție pe un termen de opt zile.

Inculpatul arată că este de acord să plătească amenda de 400 euro, dar are întrebarea în cât timp poate achita amenda, dacă se poate în tranșe de câte 100 euro, în termen de 4 luni.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului că statul român poate să înceapă demersurile de executare silită.

Inculpatul precizează că în termen de patru luni va achita amenda.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii de recunoaștere a hotărârii penale străine.

Având cuvântul asupra fondului inculpatul arată că este de acord să plătească amenda în sumă de 400 euro.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze penale, constată că:

La data de 30.03.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei O. S., sub nr._ cererea Ministerului Securității și Justiției al Regatului Olandei prin care a solicitat instanței executarea unei amenzi conform Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare.

Instanța constată că prin cererea formulată de Ministerului Securității și Justiției al Regatului Olandei s-a solicitat recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate de statul olandez împotriva lui J. D., care a fost conceptat și citat în calitate de inculpat în prezenta cauză.

Au fost anexate cererii certificatul în limba olandeză completat și semnat, conform formularului prevăzut în anexa deciziei-cadru menționate; traducerea acestui certificat; respectiva decizie – care a fost tradusă în limba română.

Din cuprinsul actelor anexate a reieșit că este vorba despre decizia unei instanțe judecătorești din data de 10.10.2013, prin care a fost obligat intimatul la plata sumei de 400 de euro, pentru fapta penală săvârșită.

S-au arătat situația de fapt reținută în sarcina intimatului - pe scurt, data și locul săvârșirii infracțiunii, natura și calificarea juridică a acesteia. S-a făcut mențiunea că decizia este definitivă.

Conform art. 139 din Legea nr. 302/2004, recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor judecătorești sau ordonanțelor penale străine prin care au fost aplicate sancțiuni de drept penal sau administrative ori s-a dispus obligarea la plata de cheltuieli judiciare au loc în condițiile tratatului aplicabil între România și statul străin solicitant sau, în lipsa acestuia, în condițiile prevăzute de prezenta lege, precum și de Codul de procedură penală, dacă este îndeplinită condiția reciprocității.

Atunci când se solicită punerea în executare a amenzii penale sau administrative ori a cheltuielilor judiciare, instanța competentă schimbă cuantumul acesteia în unitatea monetară a statului român, aplicând paritatea de schimb în vigoare la data pronunțării hotărârii.

Cuantumul amenzii penale sau administrative rezultat în urma convertirii nu poate depăși limita maximă generală prevăzută de legea română. Cu toate acestea, instanța de judecată va putea menține și pune în executare amenda penală sau administrativă, până la nivelul cuantumului pronunțat în statul străin, atunci când legea română prevede pentru fapta săvârșită o sancțiune mai severă decât cea prevăzută de legea statului emitent.

Hotărârea definitivă se comunică direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

Instanța constată, raportat la conținutul certificatului înaintat la dosar prevăzut de art. 4 din Decizia cadru nr. 2005/214/JAI, care corespunde anexei 3 din Legea nr. 302/2004 republicată, că nu există niciun motiv de nerecunoaștere a sancțiunii dintre cele prevăzute de art. 241 din lege, după cum nu a fost invocat niciun asemenea motiv de către intimat.

Conform art. 234 indice 1 Legea nr. 302/2004, punerea în executare a unei sancțiuni pecuniare aplicate pentru încălcarea de către o persoana fizică sau juridică a unor norme de drept penal sau a altor norme legale se realizează în temeiul dispozițiilor prezentei secțiuni, dacă sancțiunea pecuniară constă într-o sumă de bani de cel puțin 70 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume:

a) la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată printr-o hotărâre executorie, cu titlu de amendă penală sau administrativă, după caz;

b) reprezentând despăgubiri acordate, prin aceeași hotărâre executorie, părții vătămate care nu s-a constituit parte civilă, atunci când instanța s-a aflat în exercitarea competenței sale în materie penală;

c) la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată cu titlu de cheltuieli judiciare sau administrative;

d) care trebuie să fie virată către un fond public sau al unei organizații de asistență a victimelor, la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată prin aceeași hotărâre executorie.

Potrivit art. 243 din Legea nr. 302/2004, executarea hotărârii este guvernată de legea română în același mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanță judecătorească română. Numai autoritățile române au competența de a decide asupra procedurilor de executare și de a stabili toate măsurile legate de aceasta, inclusiv motivele de încetare a executării. În cazul în care persoana condamnată poate face dovada plății totale sau parțiale efectuate în orice stat, autoritatea judiciară română de executare se consultă cu autoritatea competentă din statul emitent în modul prevăzut la art. 241 alin. (3). Orice parte din pedeapsă recuperată în orice alt mod din orice stat trebuie dedusă integral din suma care trebuie executată în România.

Din conținutul certificatului atașat la dosar, care în baza principiului încrederii reciproce care guvernează ansamblul dispozițiilor referitoare la cooperarea penală în materie penală în relația cu statele membre U.E. este considerat de instanță că este completat în mod corect, rezultă că persoana în cauză a fost informată personal sau printr-un reprezentant, competent în conformitate cu legislația internă, cu privire la dreptul său de a contesta cauza și despre termenul unei asemenea căi de atac.

Se precizează de asemenea în același certificat că, după cunoștința autorității emitente a certificatului, în statul executant nu a fost emisă nicio decizie împotriva aceleiași persoane pentru aceleași fapte și nu a fost executată nicio asemenea decizie în vreun alt stat, altul decât statul emitent sau statul executant.

În acest context, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 240 din Lege, urmând a recunoaște decizia autorității olandeze mai sus menționată, urmând ca, în baza art. 246 alin. 1 din lege să oblige intimatul la 400 euro reprezentând suma de bani la condamnarea pentru o infracțiune impusă printr-o decizie,

Executarea hotărârii este guvernată de legea română în același mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanță judecătorească română, conform art. 243 alin. 1 din Legea 302/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 139 din Legea 302/2004:

Admite cererea Ministerului Securității și Justiției al Regatului Olandei și în consecință:

Dispune recunoașterea în România a deciziei emise de Rechtbank Gelderland din Walburgstraat 2, 6811 CD Arnhem, Nederland, în dosarul 05/_-13, a deciziei din data de 10.10.2013, rămasă definitivă la data de 25.10.2013.

Dispune executarea în România de către intimatul J. D., CNP:_, născut la data de 11.06.1965 ,domiciliat în comuna Feliceni ., județul Harghita a sancțiunii aplicate de 400 euro, reprezentând suma de bani la condamnarea pentru o infracțiune impusă printr-o decizie.

Executarea hotărârii este guvernată de legea română în același mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanță judecătorească română, conform art. 243 al.1 din Legea 302/2004.

Va fi încunoștințată despre executare autoritatea olandeză solicitantă, conform art. 247 din Legea 302/2004.

În temeiul dispozițiilor art. 2746 alin.2 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român rămân în sarcina acestuia.

Cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare, conform art. 139 alin. 3 din Legea 302/2004.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2015.

Președinte,Grefier,

C. A. MariaCecilia A. D.

Fiind în concediu de boală,

semnează, Grefier șef,

F. I.

Red.C.A.M.

Tehnored.: C.A.M./C.A.D., 4 ex.

P..: 4.06.2015

Pred.: 4.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 69/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC