Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr. 214/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC

Încheierea nr. 214/2015 pronunțată de Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC la data de 21-10-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ODORHEIUL S.

JUDEȚUL HARGHITA

ÎNCHEIERE PENALĂ Nr. 214/2015

Camera de consiliu din 21 octombrie 2015

Completul compus din:

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: A.-M. C.

Grefier S. H.

Cu participarea domnului prim-procuror O. V., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S.

S-a luat spre examinare sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale față de intimatul K. Z., domiciliat în O. S. . ., având CNP_, în dosarul penal nr.787/P/2015.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu se constată lipsa intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu s-au depus note scrise de intimat.

Reprezentantul Parchetului declară că nu are cereri de formulat pentru efectuarea unor probe.

Nefiind probe de administrat, președintele declară terminată cercetarea judecătorească și trece la dezbateri.

Reprezentantul Parchetului pune concluzii pentru admiterea cererii astfel cum a fost formulată în scris, respectiv a dispune confiscarea de la numitul K. Z. a armei de tir sportiv cu aer comprimat marca „Gamo”, model Cadet, calibru 4,5 mm cu .-1C-_-02.

INSTANȚA

Deliberând, constată

Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S., înregistrată la această instanță la data de 24 septembrie 2015, sub nr._ s-a solicitat confiscarea specială de la numitul K. Z. a armei de tir sportiv cu aer comprimat marca „Gamo”, model Cadet, calibru 4,5 mm cu .-1C-_-02.

În motivarea sesizării se arată că la data de 21.04.2015 suspectul K. Z. depune spre păstrare, la armurierul autorizat din cadrul S.C. PROFI SPORT S.R.L. O. S. arma de tir sportiv cu aer comprimat marca „Gamo”, model Cadet, calibru 4,5 mm cu .-1C-_-02, deținută în baza permisului de armă . nr._ eliberat de IPJ Harghita la data de 20.07.2009, iar la data de 22.04.2015 arma a fost cumpărată de numitul K. I., tatăl suspectului.

Constatând că valabilitatea permisului de armă a expirat la data de 21.07.2014, ca urmare a neefectuării operațiunii de reavizare și că suspectul nu a inițiat efectuarea demersurilor necesare reavizării documentului s-a procedat la anularea dreptului de port și folosire a armelor neletale și muniției aferente.

De asemenea, constatându-se neîndeplinirea obligației de nedepunere a armei la armurierul autorizat, înlăuntrul termenului legal, organele poliției judiciare s-au sesizat din oficiu privind comiterea infracțiunii de nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

În probațiune s-a atașat dosarul de urmărire penală nr. 787/P/2015.

Fiind legal citat intimatul nu a depus note scrise.

Din actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele

Prin ordonanța din data de 29 iunie 2015 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, prev. de art. 342 alin. 6 din Codul penal.

Prin ordonanța din data de 9 iulie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la această faptă față de suspectul K. Z..

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de 21.04.2015 suspectul K. Z. depune spre păstrare, la armurierul autorizat din cadrul S.C. PROFI SPORT S.R.L. O. S. arma de tir sportiv cu aer comprimat marca „Gamo”, model Cadet, calibru 4,5 mm cu .-1C-_-02, deținută în baza permisului de armă . nr._ eliberat de IPJ Harghita la data de 20.07.2009, iar la data de 22.04.2015 arma a fost cumpărată de numitul K. I., tatăl suspectului.

Constatând că valabilitatea permisului de armă cu . mai sus a expirat la data de 21.07.2014, ca urmare a neefectuării operațiunii de reavizare (conform prevederilor art. 25 alin. 1 și 2 și art. 58 alin. 2 din Legea nr. 295/2004 R, perioada de valabilitate a permisului de armă expiră după 5 ani de la eliberarea permisului de armă sau de la ultima viză de prelungire a valabilității) și că suspectul nu a inițiat efectuarea demersurilor necesare reavizării documentului, s-a procedat la anularea dreptului de port și folosire a armelor neletale și muniției aferente.

De asemenea, constatându-se neîndeplinirea obligației de nedepunere a armei la armurierul autorizat, înlăuntrul termenului legal, respectiv în intervalul de timp cuprins între data de 21.07.2014 și 30.07.2014, ci doar l data de 21.04.2015, organele poliției judiciare s-au sesizat din oficiu privind comiterea infracțiunii de nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, întocmind acte procesuale în consecință.

Din declarația suspectului K. Z. rezultă că acesta în cursul acestui an nu a mai dorit să mai dețină arme și ca urmare, prin intermediul armurierului autorizat S.C. PROFI SPORT S.R.L., la data de 22.04.2015 a înstrăinat arma tatălui său K. I., iar cu ocazia prezentării în fața organelor de poliție cu atribuții în domeniu în vederea efectuării mențiunilor de transcriere în permisul de armă, a luat la cunoștință că documentul este expirat din anul 2014.

De asemenea, suspectul rată că nu a cunoscut că nedepunerea armei la un armurier autorizat în termenul legal de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă intră sub incidența legii penale, constituind infracțiune.

Prin Ordonanța din 22 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. s-a dispus renunțarea la urmărire penală în cauza având ca obiect infracțiunea de nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, prev. de art. 342 alin. 6 Codul penal săvârșită de K. Z..

Conform art. 112 lit. f Cod penal sunt supuse confiscării speciale bunurile a căror deținere este interzisă de lege.

Văzând cele de mai sus instanța va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. și în consecință:

În baza art. 549^1, al.3, lit. b Cod procedură penală raportat la art. 112 lit. f Cod penal va dispune confiscarea de la numitul K. Z. a armei de tir sportiv cu aer comprimat marca „Gamo”, model Cadet, calibru 4,5 mm cu .-1C-_-02, care este depus spre păstrare la armurierul autorizat din cadrul S.C. PROFI SPORT S.R.L. din O. S..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. și în consecință:

În baza art. 549^1, al.3, lit. b Cod procedură penală raportat la art. 112 lit. f Cod penal dispune confiscarea de la numitul K. Z. – fiul lui I. și L., născut la data de 9 martie 1980 în O. S., județul Harghita, domiciliat în O. S. . ., având CNP_ -, a armei de tir sportiv cu aer comprimat marca „Gamo”, model Cadet, calibru 4,5 mm cu .-1C-_-02, care este depus spre păstrare la armurierul autorizat din cadrul S.C. PROFI SPORT S.R.L. din O. S..

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în camera de consiliu azi, 21 octombrie 2015.

Judecător de cameră preliminară,Grefier,

A.-M. CiobanuSzékely H.

Red. C.A.M.

Tehnored. Sz.H./4 ex.

Primit: 23.10.2015

Predat: 23.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr. 214/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC