Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 542/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 542/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 22-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 542/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. H.
GREFIER: M. O. B.
MINISTERUL PUBLIC- P. de pe lângă Judecătoria Oradea a fost reprezentat de procuror C. M..
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod de procedură penală.
Pe rol, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procurorul de caz și inculpatul P. C. O., sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev de art. 336 alin.1Cp.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul P. C. O. .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
La întrebarea instanței, reprezentantul parchetului și inculpatul arată că nu au alte cereri de formulat în cauză în legătură cu acordul de recunoaștere a vinovăției .
Astfel fiind, față de actele de la dosar, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, în baza art. 485 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, solicită a se dispune admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul P. C. O., considerând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în acest sens.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, solicită a se dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea acordului pe care la încheiat cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
INSTANȚA,
La data de 11.03.2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul P. C. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin 1 Cod penal obiect al cauzei penale nr. 965/P/2014
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că în data de 02.02.2014, în jurul orelor 09.00, inculpatul P. C. a condus autoturismul Renault înmatriculat sub număr_, la ieșirea din localitatea Giriși de Criș a pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu un stâlp de beton. În urma testării ci apăratul eitilotest a rezultat că inculpatul prezenta o concentrație de 0,53% alcool pur în aerul expirat. Ulterior inculpatul a fost condus la SML Bihor, în vederea recoltării probelor biologice stabilindu-se prin Buletinul de analiză toxicologică că alcolemia inculpatului era de 1,25 f/l alcool pur în sânge faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin 1 Cod penl. Totodată s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv:, procesul verbal de sesizare din oficiu(f.4), rezultat alcooltest(f.42), proces verbal de prelevare și buletinul de examinare clinică(f.39), bulteinul de analiză toxicologică(f.38),declarațiile inculpatului/suspectului(f.24,16),cazier judiciar(f.50).
De asemenea prin actului de sesizare s-a stabilit felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de 180 lei amendă penală cu executare cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 965/P/2014
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Oradea, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.
Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 02.02.2014, în jurul orelor 09.00, inculpatul P. C. a condus autoturismul Renault înmatriculat sub număr_, la ieșirea din localitatea Giriși de Criș a pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu un stâlp de beton. În urma testării ci apăratul eitilotest a rezultat că inculpatul prezenta o concentrație de 0,53% alcool pur în aerul expirat. Ulterior inculpatul a fost condus la SML Bihor, în vederea recoltării probelor biologice stabilindu-se prin Buletinul de analiză toxicologică că alcolemia inculpatului era de 1,25 f/l alcool pur în sânge.
În drept, fapta inculpatului A. S. constând în aceea că la data de 02.02.2014a condus autoturismul Renault înmatriculat sub număr_, în loc. Girișu de Criș având o îmbibație alcoolică de 1,25 gr% întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin 1 Cod penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art.336 alin 1C. pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de .conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului. Acțiunea inculpatului, care la data de 02.02.2014a condus autoturismul Renault înmatriculat sub număr_, în Girișu de Criș având o îmbibație alcoolică de 1,25 gr% realizează elementul material al infracțiunii prev. de art. 336 alin 1 Cod penal urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul siguranței circulației valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat ales S. A. cu împuternicire avocațială nr.27/2015 depusă la dosarul de urmărire penală.
Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate în temeiul art. 485 alin 1 lit a Cod procedură penală admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul P. C. O., fiul lui C. și A., născut la data de 15.01.1966, în Oradea, domiciliat în ., nr.31, Jud.Bihor, CNP_ cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolului prev. de art. 336 alin 1 Cod penal obiect al cauzei penale nr. 965/P/2014.
În baza art. 336 alin 1 Cod penal condamnă pe inculpatul P. C. O. la pedeapsa de 180 zile amendă.
În temeiul art. 61 alin 2 Cod penal stabilește suma corespunzătoare unei zile amendă la 10 lei, urmând ca inculpatul să execute o amendă de 1.800 lei.
Atrage atenția inculpatului cu privire la consecințele neexecutării cu rea credință a pedepsei amenzii respectiv cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în condițiile art. 63 Cod penal.
Pune în vedere inculpatului că potrivit art. 559 alin 1 Cod procedură penală are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
:
În temeiul art. 485 alin 1 lit a Cod procedură penală admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul P. C. O., fiul lui C. și A., născut la data de 15.01.1966, în Oradea, domiciliat în ., nr.31, Jud. Bihor, CNP_ cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolului prev. de art. 336 alin 1 Cod penal obiect al cauzei penale nr. 965/P/2014.
În baza art. 336 alin 1 Cod penal condamnă pe inculpatul P. C. O. la pedeapsa de 180 zile amendă.
În temeiul art. 61 alin 2 Cod penal stabilește suma corespunzătoare unei zile amendă la 10 lei, urmând ca inculpatul să execute o amendă de 1.800 lei.
Atrage atenția inculpatului cu privire la consecințele neexecutării cu rea credință a pedepsei amenzii respectiv cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în condițiile art. 63 Cod penal.
Pune în vedere inculpatului că potrivit art. 559 alin 1 Cod procedură penală are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. H. M. O. B.
Dact:C.H
Red.: M.O.B
2ex/09.06.2015
| ← Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|








