Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 187/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 187/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 17-02-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Cod operator 3161/P

SENTINȚA PENALĂ NR. 187/2015

Ședința publică de la 17 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. S. F. P.

GREFIER: A. O. B.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror C. P..

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat H. G., inculpat L. C. G., inculpat L. C. parte vătămată C. M. A., având ca obiect furtul calificat (art.229 NCP).

La primul apel nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul H. G. personal, din detenția Penitenciarului Satu M.,inculpatul L. C. personal și asistat de av. din oficiu D. E., lipsind apărătorul din oficiu al inculpatului H. G. av. L. A., inculpatul L. C. G. și apărătorul din oficiu al acestuia av. Ciatău A., persoana civilă C. M. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică la a treia strigare se prezintă inculpatul H. G. personal și asistat de av. din oficiu L. A., inculpatul L. C. personal și asistat de av. din oficiu D. E., pentru inculpatul L. C. G. se prezintă av. D. E. în substituirea av. din oficiu Ciatău A., persoana civilă C. M. A., lipsind inculpatul L. C. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Serviciul Registratură al instanței s-au depus la dosar copia deciziei penale nr. 130/A/a Curți de Apel Oradea, copia deciziei penale nr. 882/10.03.1998 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adresa nr._/POBH/16.02.2015 emisă de Penitenciarul Oradea.

Instanța întreabă inculpații dacă recunosc săvârșirea faptei și dacă își însușesc probele administrate în faza de urmărire penală și dacă dorește judecarea sa în baza acestor probe.

Inculpații declară că este de acord cu cele puse în discuție de instanță.

Nefiind cereri prealabile, instanța declară începerea cercetării judecătorești

Conform art. 372 C.pr.pen. instanța procedează la identificarea inculpaților care se legitimează cu cartea de identitate.

Conform art. 374 Cod procedură penală, instanța dă citire actului de sesizare al instanței, explicându-le inculpaților în ce constă învinuirea ce li se aduce, aducându-le totodată la cunoștință dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-le atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.

Inculpații prezenți arată că doresc să dea declarație.

Conform art. 378 Cod procedură penală instanța procedează la ascultarea inculpaților, declarațiile acestora fiind consemnate în procesele-verbale separat atașate la dosar cauzei după citire.

Instanța pune în discuție cererea formulată de inculpați privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.

Inculpații solicită judecarea conform procedurii simplificate.

Reprezentantul parchetului și apărătorii inculpaților solicită admiterea cererii.

Instanța având în vedere declarația dată azi de inculpați în fața instanței de judecată, atitudinea de recunoaștere și regret a acestora, faptul că aceștia sunt de acord cu probele administrate în faza de urmărire penală și momentul la care a intervenit aceasta, va admite cererile inculpaților.

Procurorul formulează cerere de schimbare a încadrării juridice pentru inculpații H. G. și L. C..

Astfel pentru inculpatul H. G. solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 41 C.pen. și art. 77 alin. 1 lit. a C.pen. în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 41 C.pen. și art. 77 alin. 1 lit. a C.pen., respectiv a nu se mai reține prev. alin. 2 lit. b C.pen., deoarece imobilul de la care se reclamă sustragerea este în construcție, nelocuit.

Pentru inculpatul L. C. solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 41 C.pen. și art. 77 alin. 1 lit. a C.pen. în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 41 C.pen. și art. 77 alin. 1 lit. a C.pen., respectiv a nu se mai reține prev. alin. 2 lit. b C.pen.

Pentru inculpatului L. C. G. solicită schimbarea încadrării juridice din art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 41 C.pen. și art. 77 alin. 1 lit. a C.pen., în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, C.pen. 1969 și cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. 1969.

Instanța acordă cuvântul pe cererea de schimbare a încadrării juridice și pe legea penală mai favorabilă.

Av. D. E. apreciază că pentru inculpatul L. C. G. și L. C., legea penală mai favorabilă o reprezintă legea veche întrucât pot fi aplicate modalități de executare mai favorabile.

Av. L. A. susține concluziile reprezentantului Ministerului Public cu privire la schimbarea încadrării.

Se constată că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

În baza art. 387 C.p.p nemaifiind alte cereri de formulat instanța declară terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 388 C.p.p. acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care au fost trimiși în judecată inculpații, care în noaptea de 13/14.01.2014, după o înțelegere prealabilă și după escaladarea gardului împrejmuitor, au pătruns în curtea imobilului aparținând persoanei vătămate Cavașdan M. A., de unde au sustras un număr de 6 obloane laterale din aluminiu de pe semiremorcile auto parcate.

Apreciind că vinovăția inculpaților este dovedită cu mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, cât și cu declarațiile date de inculpați în fața instanței, solicită:

- condamnarea inculpatului H. G. în baza art. 228 al 1, art 229 al 1 lit b, d C. pen. cu aplicarea art 77 al 1 lit a C. pen. cu aplicarea art 396 al 10 C. pr. pen., la o pedeapsa just individualizata.

În baza art 65 al 1 C. pen, pe durata executării pedepsei principale solicită interzicerea drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b C. pen. ca pedeapsa accesorie.

În baza art 67 al 1 C. pen., după executarea pedepsei principale solicită interzicerea drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b C. pen. pe o durata de 2 ani, ca pedeapsa complementara.

Solicită a se constata că fapta din prezenta cauză este concurenta cu fapta pentru care petentul a fost condamnat prin s.p. nr. 648/21.05.2014 a Judecătoriei Oradea, def. la 11.06.2014 prin nerecurare, prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b C. pen. ca pedeapsa complementara.

În baza art 38 al 1 raportat la art 39 al 1 C. pen. în vigoare, solicită a se aplica pedeapsa cea mai grea, la care să fie adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, cu executarea pedepsei în regim de detenție.

În baza art 65 al 1 C. pen, pe durata executării pedepsei principale solicită interzicerea drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b C. pen. ca pedeapsa accesorie.

În baza art 45 al 3 lit a si al 4 C. pen., după executarea pedepsei principale solicită interzicerea drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b C. pen. pe o durata de 5 ani, ca pedeapsa complementară.

În baza art 72 C. pen., solicită deducerea din pedeapsa aplicata a duratei reținerii si arestării preventive din 13.06.2014 la zi.

Solicită anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 876/2014 emis în baza s.p. 648/2014 a Judecătoriei Oradea si emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pentru inculpatului L. C. G. apreciază că legea penală mai favorabilă o reprezintă legea veche. Solicită condamnarea acestui inculpat în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. 1969 cu art. 37 lit. a C.pen. 1969 la o pedeapsă just individualizată. Arată faptul că acest inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 22 ani închisoare aplicata prin sp 27/26.01.1998 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 61 al 1 C. pen., solicită revocarea beneficiului liberării condiționate de 2138 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 22 anii închisoare aplicată prin s.p. 27/1998 a Trib Bihor, contopirea acestui rest cu pedeapsa aplicata in prezenta cauza, cu executarea pedepsei in regim de detenție.

În baza art. 71 al 2 C. pen, pe durata executării pedepsei principale solicită interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al 1 lit. a teza II si lit. b C. pen. ca pedeapsa accesorie.

Solicită condamnarea inculpatului L. C. în baza art. art 228 al 1, art 229 al 1 lit. b, d C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a C. pen. cu aplicarea art 396 al 10 C. pr. pen., solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsa just individualizata.

În baza art 65 al 1 C. pen, pe durata executării pedepsei principale solicită interzicerea drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b C. pen. ca pedeapsa accesorie.

În baza art 67 al 1 C. pen., după executarea pedepsei principale solicită interzicerea drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b C. pen. pe o durata de 2 ani, ca pedeapsa complementara.

În baza art. 19 C. pr. pen. raportat la art 397 al 1 C. pr. pen. raportat la art 1357 C. civ. solicită admiterea acțiunii civile si obligarea in solidar a inculpatilor, la plata despăgubirilor, in favoarea părții civile Cavasdan M. A. în măsura dovedirii acțiunii civile.

În baza art. 274 al 2 C. pr. pen., solicită obligarea fiecăruia inculpat la plata cheltuielilor judiciare a favoarea statului.

Av. D. E. pentru inculpatul L. C. solicită aplicarea prev. Art. 274 alin.4, art. 396 alin. 10 C.pen., respectiv reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Solicită reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a și c C.pen. 1969, inculpatul nu are antecedente, a colaborat cu organele de cercetare, a avut o atitudine sinceră de recunoaștere și regret.

În baza art. 76 alin. 1 C.pen. solicită a i se aplica o pedeapsă orientată sub minimum special, în principal cu aplic. art. 81 C.pen., iar în subsidiar cu aplicarea prev. art. 861 C.pen. 1969.

Dacă instanța apreciază că prevederile Noului Cod Penal sunt mai favorabile, solicită suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 91 C.pen.

Av. D. E. pentru inculpatul L. C. G. solicită instanței a ține seama de faptul că inculpatul a colaborat cu organele de cercetare penală, a avut o atitudine de recunoaștere și regret.

Solicită a i se aplica o pedeapsă orientată spre minimum special.

Av. L. A. pentru inculpatul H. G., solicită a i se aplica o pedeapsă just individualizată, reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Solicită instanței a avea în vedere faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, regretă fapta comisă, a cooperat cu organele de cercetare.

Solicită admiterea acțiunii civile.

Persoana civilă arată că până în acest moment nu a primit nimic de la inculpați. Lasă la aprecierea instanței latura penală.

Inculpatul L. C. având cuvântul arată că regretă săvârșirea faptelor.

Inculpatul H. Grabriel având cuvântul arată că îi pare rău.

INSTANȚA

DELIBERÂND

Constată că la data de 08.04.2014 s-a înregistrat la Judecătoria Oradea, sub nr. de dosar_, rechizitoriul nr. 591/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților H. G., L. C. G. și L. C., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen., în sarcina primilor doi inculpați reținându-se și art. 41 C.pen..

În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 13/14.01.2014, după o înțelegere prealabilă, inculpații H. G., L. C. G. și L. C., după escaladarea gardului împrejmuitor, au pătruns în curtea imobilului aparținând persoanei vătămate C. M. A., de unde au sustras un număr de 6 obloane laterale din aluminiu de pe semiremorcile auto parcate, cauzând un prejudiciu estimat la 10.000 lei.

În cursul urmăririi penale, inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunii, însă în faza cercetării judecătorești, numai inculpații H. G. și L. C. au fost audiați și recunoscând comiterea faptei, li s-a admis judecarea în baza procedurii de recunoaștere a vinovăției, inculpatul L. C. G. nu s-a prezentat la judecarea cauzei, fiind citat în repetate rânduri de la toate adresele cunoscute, cu mandat de aducere, dar și prin afișare la ușa instanței.

Persoana vătămată C. M. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 lei, reprezentând daune materiale, inculpații H. G. și L. C. fiind de acord cu acoperirea prejudiciului cauzat.

Apărătorul din oficiu al inculpatului judecat în lipsă, L. C. G., nu a contestat probele administrate în faza de urmărire penală.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, instanța reține în fapt următoarele:

În data de 14.01.2014, organele de poliție au fost sesizate prin plângere de către persoana vătămată C. M. A. din localitatea S., nr. 546, județul Bihor, cu privire la faptul că în perioada 27.12._14, autori necunoscuți, prin escaladarea gardului, au pătruns în curtea imobilului său aflat în construcție, situat în zona denumită popular ,,Deschesea” din localitatea S., de unde au sustras un nr. de 6 (șase) obloane laterale (din aluminiu) cu dimensiunile de 3,28 x 0.60 m, de pe semiremorcile marca Vantool cu nr. de înmatriculare_ și_, cauzându-i un prejudiciu estimat la 10.000 lei.

Organele de cercetare penală au procedat la efectuarea de verificări la punctul de colectare materiale feroase si neferoase . de pe .. 9 din localitatea Oradea, aflat în apropierea localității S., ocazie cu care s-a constatat faptul că în data de 14.01.2014, conform adeverinței de primire și plată nr. 6211, inculpatul H. G. a predat cantitatea de 170 kg aluminiu, reprezentând obloane semiremorcă.

Totodată, s-a stabilit faptul că în aceeași zi, . a vândut - conform facturii nr. 352/14.01.2014 - obloanele din aluminiu către . Oradea, unde administratorul unității a predat pe baza de dovada cele 6 obloane organelor de cercetare penală (conf. art. 97 C.pr.pen. 1968), acestea fiind ulterior predate persoanei vătămate C. M. A.. Din acele obloane lipseau anumite componente, respectiv sisteme de închidere, balamale și inele de prindere.

Fiind audiați, inculpații H. G., L. C. și L. C. G. au declarat faptul că în noaptea de 13/14.01.2014, în jurul orelor 03:00, după o înțelegere prealabilă, s-au deplasat în zona ,,Deschesea” din localitatea S. pentru a sustrage obloane din aluminiu de la 2 semiremorci auto, despre care știau că se află parcate în curtea unui imobil în construcție, nelocuit. Astfel, după escaladarea gardului împrejmuitor confecționat din plasă de sârmă, au pătruns în curtea imobilului aparținând persoanei vătămate C. M. A., de unde au sustras un număr de 6 obloane laterale din aluminiu de pe semiremorcile auto parcate. Bunurile sustrase au fost transportate și predate de către cei trei inculpați la centrul de colectare materiale feroase si neferoase . Oradea, unde au primit suma de 619.65 lei, pe care i-au împărțit egal între ei.

Din fișa de cazier judiciar rezultă, în privința inculpatului H. G., că infracțiunea care face obiectul prezentului dosar este concurentă cu infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit.a și b C.pen., prin sentința penală nr. 648/21.05.2014 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare.

Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul L. C. G. este recidivist postcondamnatoriu, săvârșind faptele în termenul de liberare condiționată din pedeapsa de 22 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 27/26.01.1998 a Tribunalului Bihor, din executarea căreia s-a liberat cu un rest de pedeapsă de 2138 zile închisoare.

Situația de fapt descrisă mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarația persoanei vătămate (f. 11, 14 - 20 dos.u.p.), proces- verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (f. 60 dos.u.p.), proces-verbal de cercetare la fața locului (f. 12 – 13 dos.u.p.), adresă prejudiciu (f. 21 dos.u.p.), declarații suspecți/inculpați, adeverință de primire și plată (f. 58 dos.u.p.), factură fiscală (f. 59 dos.u.p.), dovezi predare-primire bunuri (f. 67, 68 dos.u.p.) și caziere judiciare.

În raport de împrejurarea că, în 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal, instanța va analiza dacă în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din acest cod, privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Se impune precizarea că, în aprecierea incidenței mitior lex, în măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății aduce o schimbare cu privire la condițiile de incriminare, de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidența legii penale mai favorabile.

În speță, este mai favorabilă legea veche în privința inculpatului L. C. G., chiar dacă în ceea ce privește condițiile de incriminare și cele de sancționare, ar părea legea nouă mai favorabilă, având în vedere dispozițiile art. 41 C.pen., care reglementează condițiile de existență și sancționarea recidivei, în mod global, raportat la întreaga speță, instanța consideră că legea veche este mai favorabilă acestui inculpat.

În privința inculpaților H. G. și L. C., este mai favorabilă legea nouă, având în vedere condițiile de incriminare și cele de sancționare ale infracțiunii de furt calificat, chiar dacă, în ceea ce-l privește pe inculpatul H. G., acestuia îi sunt incidente dispozițiile art. 38-39 C.pen. privind concursul de infracțiuni, mai aspru sancționat în actuala reglementare, în mod global, raportat la întreaga speță, instanța consideră că legea nouă este mai favorabilă acestor doi inculpați.

Cu privire la solicitarea reprezentantului Ministerului Public de a se schimba încadrarea juridică a faptei în sensul de a se elimina alin.2 lit.b a art. 229 C.en., nefiind vorba despre o violare de domiciliu datorită faptului că imobilul aparținând persoanei vătămate era în construcție la momentul săvârșirii infracțiunii, nefiind locuit, instanța o consideră întemeiată și o va admite ca atare.

În drept, fapta inculpatului H. G., care, în noaptea de 13/14.01.2014, după o înțelegere prealabilă, cu inculpații L. C. G. și L. C., după escaladarea gardului împrejmuitor, au pătruns în curtea imobilului aparținând persoanei vătămate C. M. A., de unde au sustras un număr de 6 obloane laterale din aluminiu de pe semiremorcile auto parcate, cauzând un prejudiciu estimat la 10.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen..

În drept, fapta inculpatului L. C. G., care, în noaptea de 13/14.01.2014, după o înțelegere prealabilă, cu inculpații H. G. și L. C., după escaladarea gardului împrejmuitor, au pătruns în curtea imobilului aparținând persoanei vătămate C. M. A., de unde au sustras un număr de 6 obloane laterale din aluminiu de pe semiremorcile auto parcate, cauzând un prejudiciu estimat la 10.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1-art. 209 alin.1 lit.a, g și i C.pen. 1969, cu aplic. art. 37 lit.a C.pen. 1969.

În drept, fapta inculpatului L. C., care, în noaptea de 13/14.01.2014, după o înțelegere prealabilă, cu inculpații H. G. și L. C. G., după escaladarea gardului împrejmuitor, au pătruns în curtea imobilului aparținând persoanei vătămate C. M. A., de unde au sustras un număr de 6 obloane laterale din aluminiu de pe semiremorcile auto parcate, cauzând un prejudiciu estimat la 10.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen..

Prin sustragerea de către inculpați a bunurilor persoanei vătămate, s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la posesia și detenția bunurilor mobile. Cât privește latura obiectivă a infracțiunii de furt, elementul material constă în acțiunea de luare a bunului mobil din posesia sau detenția altuia fără consimțământul acestuia. Luarea este o formă a sustragerii, care constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenția căreia se află acel bun și trecerea sa în sfera de stăpânire a făptuitorului.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpaților față de fapta săvârșită îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art.16 alin.3 lit.a C.pen., întrucât inculpații au prevăzut și au urmărit deposedarea persoanei vătămate.

La stabilirea și individualizarea pedepselor, instanța va avea în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite (reținând caracterul premeditat, organizat și elaborat al activității infracționale), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (inculpații urmărind sustragerea unor bunuri de valoare patrimonială relativ ridicată, pe timp de noapte, când riscul de a fi surprins este mai scăzut), natura și gravitatea rezultatului produs (urmând a fi avut în vedere faptul că o mare parte din prejudiciul material a fost recuperat), motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit (obținerea, în mod rapid, dar și pe căi ilicite, de beneficii financiare), natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpaților (inculpatul L. C. G. este recidivist), conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (inculpații au dat declarații sincere în cursul urmăririi penale, spunând încă din prima declarație adevărul, însă în cursul urmăririi penale doar inculpații H. G. și L. C. s-au prezentat la judecarea cauzei și au uzat de procedura recunoașterii învinuirii), nivelul de educație (reținând în acest sens că inculpații sunt absolvenți de studii primare, respectiv gimnaziale), vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpaților.

În raport de aceste criterii, instanța apreciază că se impune stabilirea unor pedepse cu închisoarea în regim privativ de libertate în privința inculpaților H. G. și L. C. G., în cazul ultimului acest lucru fiind obligatoriu, dată fiind starea de recidivă și în regim neprivativ de libertate în cazul inculpatului L. C..

Față de cele reținute mai sus, instanța, constatând vinovăția inculpaților, va dispune după cum este mai jos arătat.

În baza art. 386 alin.1 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului H. G., din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen., cu aplic. art. 41 C.pen. și art. 77 alin.1 lit.a C.pen., în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen.

În baza art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen., totul cu aplic. art. 396 alin.10 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul H. G., la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 67 alin.1 C.pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin.1 și 3 C.pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Va constata că infracțiunea care face obiectul prezentului dosar este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit.a și b C.pen., prin sentința penală nr. 648/21.05.2014 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare.

În baza art. 38 alin.1 C.pen. rap. la art. 39 alin.1 lit.b C.pen., va contopi pedepsele de mai sus, va stabili pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 3 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 45 alin.3 lit.a și alin.4 C.pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin.1 și 3 C.pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 72 C.pen., va deduce din pedeapsa aplicată, perioada deja executată, de la data de 13.06.2014 la zi.

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 876/2014 al Judecătoriei Oradea, emis în baza sentinței penale nr. 648/21.05.2014 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare.

Va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri.

În baza art. 386 alin.1 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului L. C. G., din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen., cu aplic. art. 41 C.pen. și art. 77 alin.1 lit.a C.pen., în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1-art. 209 alin.1 lit.a, g și i C.pen. 1969, cu aplic. art. 37 lit.a C.pen. 1969.

În baza art. 208 alin.1-art. 209 alin.1 lit.a, g și i C.pen. 1969, cu aplic. art. 37 lit.a C.pen. 1969, va condamna pe inculpatul L. C. G., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Va constata că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 22 ani închisoare, prin sentința penală nr. 27/26.01.1998 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 61 alin.1 C.pen. 1969, va revoca beneficiul liberării condiționate în privința restului de 2138 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 22 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 27/26.01.1998 a Tribunalului Bihor, pe care îl va contopi cu pedeapsa stabilită prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2138 zile închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 71 alin.2 C.pen. 1969, va interzice drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a 2-a și lit.b C.pen. 1969, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 386 alin.1 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului L. C., din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen., în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen.

În baza art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen., totul cu aplic. art. 396 alin.10 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul L. C., la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 91 C.pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 C.pen..

În baza art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, va obliga inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Bihor, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, va impune inculpatului următoarele obligații: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională și să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Bihor.

În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Mănăstirii „Sfintei Cruci” din Oradea și Primăriei municipiului Oradea.

În baza art. 404 C.pr.pen., va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C.pen..

În baza art. 67 alin.1 C.pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin.1 și 3 C.pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art.19 C.pr.pen. rap. la art. 397 alin.1 C.pr.pen. și art. 1357 C.civ., va admite acțiunea civilă formulată în cauză și va obliga inculpații, în solidar, la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă C. M. A.. Astfel, instanța reține că această sumă de bani reprezintă contravaloarea balamalelor, inelelor de prindere și închizătorilor de la obloanele sustrase, componente care nu au fost restituite, dar a căror existență și valoare a fost stabilită prin înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală.

În baza art. 274 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul H. G. la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 C.pr.pen., va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat A. L., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2061 din 22.04.2014.

În baza art. 274 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul L. C. G. la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 C.pr.pen., va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat A. Ciatău, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2062 din 22.04.2014.

În baza art. 274 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul L. C. la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 C.pr.pen., va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat E. D., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2063 din 22.04.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

I.În baza deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, cu aplic. art. 5 C.pen., reține că lege penală mai favorabilă, în mod global, o reprezintă actuala reglementare.

În baza art. 386 alin.1 C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului H. G., din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen., cu aplic. art. 41 C.pen. și art. 77 alin.1 lit.a C.pen., în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen.

În baza art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen., totul cu aplic. art. 396 alin.10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul H. G., cetățean român, fiul lui N. și I., născut la data de 16.03.1990 în Oradea, județul Bihor, domiciliat în comuna S., ., județul Bihor, CNP_, aflat în Penitenciarul Satu M., la pedeapsa de:

9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 67 alin.1 C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin.1 și 3 C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Constată că infracțiunea care face obiectul prezentului dosar este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin.1 lit.a și b C.pen., prin sentința penală nr. 648/21.05.2014 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare.

În baza art. 38 alin.1 C.pen. rap. la art. 39 alin.1 lit.b C.pen., contopește pedepsele de mai sus, stabilește pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de:

2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 45 alin.3 lit.a și alin.4 C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin.1 și 3 C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată, perioada deja executată, de la data de 13.06.2014 la zi.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 876/2014 al Judecătoriei Oradea, emis în baza sentinței penale nr. 648/21.05.2014 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare.

Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri.

II.În baza deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, cu aplic. art. 5 C.pen., reține că lege penală mai favorabilă, în mod global, o reprezintă C.pen. 1969.

În baza art. 386 alin.1 C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului L. C. G., din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen., cu aplic. art. 41 C.pen. și art. 77 alin.1 lit.a C.pen., în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1-art. 209 alin.1 lit.a, g și i C.pen. 1969, cu aplic. art. 37 lit.a C.pen. 1969.

În baza art. 208 alin.1-art. 209 alin.1 lit.a, g și i C.pen. 1969, cu aplic. art. 37 lit.a C.pen. 1969, condamnă pe inculpatul L. C. G., cetățean român, fiul lui G. și A., născut la data de 13.12.1972 în Oradea, județul Bihor, domiciliat în comuna S., ., județul Bihor, CNP_, la pedeapsa de:

3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Constată că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 22 ani închisoare, prin sentința penală nr. 27/26.01.1998 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 61 alin.1 C.pen. 1969, revocă beneficiul liberării condiționate în privința restului de 2138 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 22 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 27/26.01.1998 a Tribunalului Bihor, pe care îl contopește cu pedeapsa stabilită prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de:

2138 (douămiiunasutătreizecișiopt) zile închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 71 alin.2 C.pen. 1969, interzice drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a 2-a și lit.b C.pen. 1969, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

III.În baza deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, cu aplic. art. 5 C.pen., reține că lege penală mai favorabilă, în mod global, o reprezintă actuala reglementare.

În baza art. 386 alin.1 C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului L. C., din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen., în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen.

În baza art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b și d C.pen., cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.pen., totul cu aplic. art. 396 alin.10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul L. C., cetățean român, fiul lui T. și C., născut la data de 16.02.1974 în Oradea, județul Bihor, domiciliat în comuna S., ., județul Bihor, CNP_, la pedeapsa de:

9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 C.pen..

În baza art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a).să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Bihor;

b).să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c).să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d).să comunice schimbarea locului de muncă;

e).să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului următoarele obligații:

-să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Bihor.

În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Mănăstirii „Sfintei Cruci” din Oradea și Primăriei municipiului Oradea.

În baza art. 404 C.pr.pen., atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C.pen..

În baza art. 67 alin.1 C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin.1 și 3 C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art.19 C.pr.pen., art. 25 alin.1 C.pr.pen. și art. 397 alin.1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ., admite acțiunea civilă formulată în cauză și obligă inculpații, în solidar, la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă C. M. A., domiciliat în comuna S., ., județul Bihor.

În baza art. 274 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul H. G. la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 C.pr.pen., dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat A. L., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2061 din 22.04.2014.

În baza art. 274 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul L. C. G. la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 C.pr.pen., dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat A. Ciatău, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2062 din 22.04.2014.

În baza art. 274 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul L. C. la plata sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 C.pr.pen., dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 300 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat E. D., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2063 din 22.04.2014.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2015.

Președinte, Grefier,

P. S. F. P. A. O. B.

Red. jud. P.S.F.P

Tehnored. gref. A.B.

3 ex./12.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 187/2015. Judecătoria ORADEA