Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 1314/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1314/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 03-11-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA- JUDEȚUL BIHOR
SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal – 3161
Dosar nr.._
SENTINȚA PENALĂ nr. 1314/2015
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: P. L.
Din partea Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Oradea, a participat procuror I. T..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul D. T., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 C. pen., rap. la art. 5 C. pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi 03.11.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Prin rechizitoriul nr. 236/P/2012 din 19.06.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, înregistrat la instanță la 24.06.2014, inculpatul D. T., a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, faptă prev. de art. 295 alin. 1 din N.Cod penal, raportat la art. 5 din Noul Cod penal, fapta constând în aceea că inculpatul, în calitate de asociat unic al . EXP SRL Oradea (în perioada 14.03.2007 – 13.09.2007) fiind împuternicit a efectua operațiuni în contul societății deschis la Banca Transilvania la data de 27.04.2007 s-a deplasat la sediul băncii unde prin cererea de ridicare de numerar nr._/22.08.2007 a solicitat și a ridicat suma de 742.000 lei din contul societății, sumă de bani pe care și-a însușit-o.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătorești, instanța reține în fapt următoarele:
În perioada 14.03.2007 – 13.09.2007, inculpatul D. T. în calitate de asociat unic al . EXP SRL Oradea fiind împuternicit a efectua operațiuni în contul societății deschis la Banca Transilvania la data de 27.04.2007 s-a deplasat la sediul băncii unde prin cererea de ridicare de numerar nr._/22.08.2007 a solicitat și a ridicat suma de 742.000 lei din contul societății, sumă de bani pe care și-a însușit-o.
În susținerea cererii de ridicare de numerar numitul D. T. a depus Contractul de vânzare –cumpărare nr. 115/27.04.2007 încheiat între . EXP SRL Oradea și C. C. având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui buldozer model KOMATSU-D61-15, utilaj second hand, prețul tranzacției fiind de 750.000 lei, contract ce s-a dovedit a fi nereal.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-au stabilit următoarele:
. EXP SRL Oradea înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_ a fost înființată la data de 08.09.1994 având inițial ca asociat unic și administrator pe numitul K. Ș. A. și obiect principal de activitate „Comerț cu ridicata, nespecializat, de produse alimentare, băuturi și tutun”. Sediul social a fost stabilit în localitatea Oradea, .. 3, ..
Conform istoricului societății primit de la Oficiul Național al Registrului Comerțului în baza cererii de mențiune nr. 8816 din data de 14.03.2007 numitul D. T., devine asociat unic în . EXP SRL în urma retragerii numitului K. Ș. A. iar în funcția de administrator și este numit H. R. D. ca urmare a revocării numitului A. Ș. Loați.
La data 03.09.2007, . EXP SRL este cesionată către S. P. S. cu domiciliul în București, după care la data de 12.06.2013, . EXP SRL, este radiată din evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului în baza art. 237 din Legea 31/1990.
Din raportul de constatare tehnico-științific întocmit de specialiști DIICOT printre altele s-au emis următoarele concluzii:
„Din analiza operațiunilor efectuate prin conturile deschise la BCR și ROBANK, nu au fost identificate retrageri în numerar de către . EXP SRL. Nu a fost identificată vreo origine ilicită a sumelor de bani care au stat la baza transferurilor bancare efectuate între . EXP SRL și ., . SRL și .. Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă existența unei operațiuni de retragere, a sumei de 742.000 lei, fără justificare economico reală - efectuată de numitul D. T. – potrivit cererii de ridicare numerar nr._/22.08.2007 – cu justificarea economică avans utilaje - contract vânzare-cumpărare 115/27.08.2007.”
S-a arătat că din cercetările efectuate rezulta că inculpatul D. T. a preluat părțile sociale ale . EXP SRL de la K. Ș. A. prin intermediul numitului B. A. care a făcut legătura între cei doi.
În declarația pe care inculpatul D. T. a dat-o în fața organelor de certare la data de 25.07.2012 înainte de a se dispune începerea urmăririi penale în cauză, acesta a arătat faptul că: după preluarea societății a fost dus la Banca Transilvania - Agenția de pe . A. V. Ș. Loați fost administrator al . EXP SRL Oradea unde s-au întocmit ceva documente pentru ca el să aibă specimen de semnătură în contul bancar al . EXP SRL Oradea. A mai arătat că imediat în perioada respectivă s-a întâlnit la barul Hotelului Parc de pe . cu numitul B. A. care i l-a prezentat pe numitul H. R. D. ocazie cu care a aflat că acesta este administratorul . EXP SRL Oradea. Inculpatul a mai arătat că, cu această ocazie a primit de la B. A. un contract de vânzare cumpărare explicându-i în prezența numitului H. R. D. că urmează să meargă cu acest document la Banca Transilvania pentru a efectua o plată a unui excavator menționat în contract….”
S-a arătat că inculpatul D. T. a recunoscut că scrisul olograf și semnătura aplicată pe documentul intitulat „Cerere ridicare numerar” din 27.04.2007 depus la Banca Transilvania cu ocazia ridicării sumei de 742.000 lei din contul . EXP SRL îi aparține. De asemenea acesta și-a recunoscut și semnătura aplicată pe documentul intitulat ”Chitanță ridicare de numerar” emis de Banca Transilvania la data de 27.04.2007 ora 17.16 din care rezultă că a ridicat suma de 742.000 lei însă nu a recunoscut că el personal ar fi luat acei bani din bancă și nici nu și i-ar fi însușit.
S-a mai reținut că din cercetări rezultă faptul că împreună cu inculpatul D. T. la Banca Transilvania în data de 27.04.2007 s-a aflat și numitul B. R..
Din declarația martorului B. R. reiese faptul că acesta a lucrat ca și șofer pentru inculpatul D. T. cu care a mers la data de 27.04.2007 la Banca Transilvania și unde l-ar fi așteptat pe acesta în mașină iar după o anumită perioadă ar fi fost chemat de către D. T. în bancă pentru a transporta două sacoșe la mașină.
Martorul B. R. a arătat că și-a dat seama că în cele două sacoșe se aflau bani, însă după ce a mers și a parcat mașina pe . cu . Oradea ar fi predat cheile inculpatului D. T. și nu știe ce s-a întâmplat cu banii respectivi.
În cauză a fost audiat în calitate de martor și C. C. care a arătat că, cu ocazia audierii sale, i s-a prezentat documentul intitulat „CONTRACT DE VÂNZARE CUMPĂRARE COMERCIALĂ” din data de 27.04.2007 din care rezultă faptul că el ar fi vândut un buldozer model KOMATSU – D61-15 cu prețul de 750.000 lei către . EXP SRL Oradea, reprezentată de D. T.. A mai arătat faptul că nu a deținut niciodată acest utilaj, nu a avut cunoștință de această operațiune și a constatat că semnătura aplicată pe acest contract nu îi aparține. Martorul a mai arătat că pe D. T. l-a cunoscut în perioada în care a lucrat la . SRL Săcueni societate patronată de către numitul B. A. și că nu știu ce colaborare avea D. T. cu B. A., dar l-a văzut pe numitul D. T. venind la sediul societății sale de pe . Oradea.
În cauză au mai făcut declarații și numiții C. V., funcționara de la Banca Transilvania care a întocmit documentația pentru retragerea sumei 742.000 lei din contul . EXP SRL, dar care nu își mai amintește amănunte legate de această retragere; S. M.-M., persoana prin intermediul căreia numitul H. R. D. a fost recomandat pentru funcția de administrator la . EXP SRL Oradea; G. A.-C., persoana despre care inculpatul D. T. susține că l-ar fi însoțit la bancă pentru retragerea sumei de 742.000 lei din contul . EXP SRL și care în declarația sa a arătat că nu este adevărat acest lucru.
De asemenea a fost audiat și H. R. D. fost administrator . EXP SRL care în declarația sa a arătat că nu a efectuat nici un act de administrare în cadrul acestei societăți.
S-a arătat că starea de fapt reținută și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză: VOL.I - documente ORC privind . EXP SRL –f. 23-26, documente de la Banca Transilvania – f.27-33, proces verbal de efectuare a unor acte premergătoare – f.34-38, 54-56, 73-76, 80-83, 87-88, 91-83, declarația inculpatului D. T. – f.39-44, cazierul judiciar al inculpatului D. T. – f.45, declarația martorului C. C. – f.46-49, declarația martorului B. A. R. – f.50-53, 57-59, declarația martorului C. V. – f.60-65, declarația martorului S. M. M. – f.66-72, declarația martorului H. R. D. – f.77-79, 84-86, declarația martorului G. A. C. – f.89-90, declarația martorului B. A. – f.94-98, declarația martorului Koponzi Ș. – f.99-101, adrese și procese verbale de căutare – f.102-106, 112-118, 125-127, 129, 131-134, 136, 140-143, proces verbal de redare a conținutului SMS-urilor – f.107-110; VOL.II - Declarația martorului C. C. – f.9-11, Rechizitoriul DNA dos.nr.28/P/2007 – f.12-104, Raport de constatare tehnico-științifică – f.105-249; VOL.III - Procese verbale de control DGFP Bihor pentru: . EXPORT SRL – f.1-19, . SRL –f.20-72, ., ., . – f.73-110, adresa nr._-03.09.2010 – Garda Financiară Bihor – rezultat verificări . SRL, . SRL, . Oradea – f.111-120, adresa DIICOT – STO către garda Financiară – f.121-122, documente contabile pentru . SRL – extrase de cont, registru jurnal, facturi fiscale, act adițional statut, contracte vânzare – cumpărare – f.123-262, proces verbal constatare Garda Financiara Bihor din 06.08.2010, fișe analitice, note recepții, fișe cont, ordine și dispoziții de plată, registru de casă, facturi fiscale, extrase de cont pentru . Oradea – f.263-451; V OL.IV - Certificat de înregistrare, comunicare ORC Bihor, act constitutiv, act adițional pentru . Oradea – f.1-40, Certificat înregistrare, certificat radiere, bilanț lichidare, balanță analitică, registru jurnal, raport asociați pentru . SRL – f.41-57, Creditări L. I. – f.58-126, Creditări K. Ș. A. – f.127-303; VOL.V - referat cu propunere de înaintare a dosarului la compartimentul specialiști din cadrul DIICOT – Structura Centrală – f.1-7, adrese Primăria Oradea, DGFP Bihor, ORC Bihor, ORC Sibiu. ORC V., ITM Bihor – f.8-166, - adrese instituții bancare, extrase cont, fișe specimene semnături, cereri deschidere cont, analize operațiuni efectuate, extrase cont – f.167-295.
În faza de cercetare judecătorească, la termenul de judecată din data de 25.11.2014 inculpatul D. T. a fost audiat și a declarat că nu dorește ca judecarea cauzei să fie efectuată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (f. 71-77 dos. instanță).
La termenul de judecată din 12.01.2015 au fost audiați martorii C. C. (f. 99-100 dos. inst. vol. I), Borsi A. R. (f. 101-103 dos. inst. vol. I), C. V. (f. 104-105 dos. inst. vol. I) și S. M. M. (f. 106-107 dos. inst. vol. I).
De asemenea, la termenul de judecată din data de 10.02.2105 au fost audiați martorii D. F. (f. 116-118 dos. inst. vol. I), G. A. C. (f. 119-120 dos. inst. vol. I), Kopani S. A. (f. 121-123 dos. inst. vol. I), H. R. D. (f. 124-126 dos. inst. vol. I) și Borsi A. (f. 127-128 dos. inst. vol. I), iar la termenul de judecată din data de 28.04.2015 a fost audiată martora P. L. A. (f. 151-152 dos. inst. vol. I).
La termenul de judecată din data de 21.07.2015 instanța a dispus în baza art. 184 al. 1 lit. c C.pr.pen. efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice cu privire la inculpatul D. T., fiind întocmit Raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr. 1758/IV/199 din 26.07.2015, din concluziile căruia rezultă că inculpatul suferă în prezent de schizofrenie reziduală. Încă din anul 1994 suferința sa psihică a fost etichetată ca psihoză paranoidă, depresie atipică, tulburare schizoafectivă, schizofrenie paranoid etc. și, afecțiunile mai sus amintite sunt din categoria psihozelor, un bolnav prezentând o astfel de afecțiune nu are discernământul faptelor sale. S-a mai arătat în raport că este foarte greu să se refere la discernământul inculpatului pe o perioadă determinată (14 martie-13 septembrie 2007) deoarece este foarte dificil să se reconstituie elemente ce țin de evoluția clinică a bolii în acea vreme (făcea sau nu făcea tratament, era compensat sau decompensat psihotic etc.), dar s-a arătat că un bolnav psihotic nu are discernământul păstrat raportat la faptele sale. S-a mai arătat că această situație nu exclude ca el să fie orientat auto și alolopsihic, iar comportamentul și acțiunile sale să pară normale și totodată s-a arătat că la acest caz se impune aplicarea măsurilor de siguranță medicală prev. de art. 109 C.pen. (f. 8-12-vol. II dos. inst.).
În drept, fapta inculpatului D. T. care, în calitate de asociat unic al . EXP SRL Oradea (în perioada 14.03.2007 – 13.09.2007) fiind împuternicit a efectua operațiuni în contul societății deschis la Banca Transilvania la data de 27.04.2007 s-a deplasat la sediul băncii unde prin cererea de ridicare de numerar nr._/22.08.2007 a solicitat și a ridicat suma de 742.000 lei din contul societății, sumă de bani pe care și-a însușit-o, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 alin.1 Cod penal, raportat la art.5 Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art. 28 C. pen., nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea să le controleze fie din cauza boli psihice, fie din alte cauze .
Prin urmare, iresponsabilitatea înlătură caracterul penal al faptei; în absența oricăruia dintre factorii sus menționați - intelectiv și volitiv - nu există vinovăție, iar vinovăția este una din trăsăturile esențiale ale infracțiunii.
Iresponsabilitatea vizează starea de incapacitate psihică a unei persoane, care intelectiv nu-și poate da seama de sensul, de valoarea ori de urmările acțiunilor sau inacțiunilor sale, iar volitiv nu-și poate determina și dirija în mod normal voința în raport cu propriile sale fapte.
Boala psihică presupune orice stare de alterare a facultăților mintale, provenind fie dintr-o cauză patologică, dar și din cauza unor leziuni organice. Intră în această categorie anomaliile care fac imposibilă dezvoltarea facultăților psihice și maladiile sistemului nervos, cum ar fi, spre exemplu, psihoze, nevroze etc.
Iresponsabilitatea făptuitorului, odată constatată, înlătură caracterul penal al faptei săvârșite și deci, pe cale de consecință, înlătură și răspunderea penală.
În baza actelor medicale depuse la dosar, medicii de specialitate, prin expertiză medico legală psihiatrică au stabilit că inculpatul suferă de schizofrenie reziduală, și încă din anul 1994 suferința sa psihică a fost etichetată ca psihoză paranoidă, depresie atipică, tulburare schizoafectivă, schizofrenie paranoid. Afecțiunile amintite sunt din categoria psihozelor, un bolnav prezentând o astfel de afecțiune nu are discernământul faptelor sale. S-a mai arătat că această situație nu exclude ca el să fie orientat auto și alolopsihic, iar comportamentul și acțiunile sale să pară normale
Instanța reține că inculpatul nu a fost apt să-și dea seama de fapta sa, starea de incapacitate psihică a existat încă din anul 1994, respectiv și în perioada 14 martie-13 septembrie 2007.
Având în vedere starea de fapt reținută, instanța în baza art. 396 alin. 1 și 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. d Cod procedură penală și la art. 28 Cod penal va achita pe inculpatul D. T., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 alin.1 Cod penal, raportat la art.5 Cod penal.
În ce privește acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă . EXP SRL, instanța constată că potrivit mențiunilor din registrul comerțului, societatea a fost dizolvată conform art.237 din Legea 31/1990 și a fost radiată, iar succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile nu și-au exprimat opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile.
Pentru aceste motive instanța având în vedere și dispozițiile art. 25 alin.6 Cod procedură penală va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de . EXP SRL.
Raportat la concluziile raportului de expertiză medico legală psihiatrică nr. 1758/IV/199 din 26.07.2015 potrivit cărora s-a arătat că la acest caz se impune aplicarea măsurilor de siguranță medicală, instanța în baza art. 109 Cod penal, va dispune luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical în sensul că va obliga pe inculpatul D. T. să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, măsură ce va fi aplicată prin rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, prin CSM teritorial, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului, avocat T. I., se va plăti din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2964/26.06.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. 1 și 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. d Cod procedură penală și la art. 28 Cod penal achită pe inculpatul D. T., fiul lui – și Salvina, născut la data de 19.12.1950, în loc. Leheceni, jud. Bihor, domiciliat în Oradea, ., nr.29, ., având domiciliul procesual ales în loc. Ștei, ..3B, apt.1, jud. Bihor, CNP_, cetățenie română, divorțat, pensionar, fără antecedente penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 alin.1 Cod penal, raportat la art.5 Cod penal.
În baza art. 25 alin.6 Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de . EXP SRL, cu sediul în Oradea, ..3, apt.1, jud. Bihor
În baza art. 109 Cod penal, dispune luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical în sensul că obligă pe inculpatul D. T. să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, măsură ce va fi aplicată prin rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, prin CSM teritorial, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului, avocat T. I., se plătește din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2964/26.06.2014.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. P. L.
Red. G.M.
Dact. P.L.
3 ex/ 03.12.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 336/2015.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








