Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 1010/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1010/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 11-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1010/2015

Ședința publică de la 11 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. U.-L.

GREFIER: M. O. B.

Ministerul public este reprezentat de procuror P. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Pe rol fiind soluționarea cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată în baza art. 592 Noul C.proc.pen. privind pe condamnat R. R. în prezent deținut în Penitenciarul Oradea.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul R. R. personal, asistat de apărător din oficiu G. M.,în baza delegației NR. 3692, emis de către Baroul Bihor

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

La întrebarea instanței apărătorul condamnatului și condamnatul arată că nu au cereri sau excepții prealabile de formulat.

Reprezentantul parchetului invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea în soluționarea prezentei cauze, având în vedere faptul că petentul-condamnat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, astfel în baza art. 50 C.proc.pen. raportat la art. 591 al.1 C.proc.pen., solicită declinarea soluționării cererii în favoarea Tribunalului Bihor.

Apărătoarea petentului-condamnat, având cuvântul, arată că se impune declinarea soluționării cererii în favoarea Tribunalului Bihor.

Instanța, rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea în soluționarea prezentei cereri.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei penale constată:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 24.07.2015 sub nr. dos._, condamnatul R. R. a solicitat întreruperea executării pedepsei pe considerente sociale.

În fapt, condamnatul a arătat că are cinci copii minori cu vârste cuprinse între un an și nouă luni și nouă ani și că familia acestuia are ca sursă de venit numai alocația copiilor respectiv ajutorul social. Totodată, petentul a arătat că familia sa nu deține o locuință corespunzătoare și că, urmare a admiterii întreruperii pedepsei ar putea finaliza lucrările pentru o cameră în care să locuiască familia sa.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Analizând excepția de necompetență materială invocată de procuror

Condamnatul R. R. execută o pedeapsă de 6 ani închisoare aplicată prin S.p.nr. 4/P/2015 din 19.01.2015 pronunțată de Tribunal Bihor, modificată prin dec. pen. nr. 260/A/07.04.2015 din 07.04.2015 a CA Oradea pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 C.pen..

Potrivit art. 593 al.1 C. proc.pen., instanța competentă să dispună asupra întreruperii pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.

Așa cum rezultză din dispozițiile art. 553 C.proc. pen. instanța de executare este instanța care a pronunțat hotărârea în primă instanță.

În cauză, petentul a fost condamnat de către Tribunalul Bihor pentru comiterea unei tenative de omor și se află în executarea pedepsei în Penitenciarul Oradea, motiv pentru care, instanța, în baza art. 50 C. proc.pen raportat la art. 593 al.1 C. proc. pen., va declina competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulate de condamnatul R. R. în favoarea Tribunalului Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a instanței.

Dispune declinarea soluționării cauzei privind pe condamnatul R. R., fiul lui V. și M., născut la data de 16.02.1977 în loc. Aleșd, cu domiciliul în Borod nr. 569, jud. Bihor, CNP_ având ca obiect întrerupere executare pedeapsă în favoarea Tribunalului Bihor

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

U.-L. D. M. O. B.

Dact:U.L.D

Red.: M.O.B

2ex/15.09.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA-SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Din 15.09.2015

CĂTRE ,

TRIBUNALUL BIHOR

Alăturat prezentei vă comunicăm dosarul penal cu nr._ al Judecătoriei Oradea, întrucât prin sentința penale nr. 1010/2015 din data de 11.09.2015 a Judecătoriei Oradea s-a dispus declinarea competentei de soluționare în favoarea dumneavoastră

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. U.-L. M. O. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 1010/2015. Judecătoria ORADEA