Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 791/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 791/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 15-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA O.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 791/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. V. Ș.
Grefier M. I. P.
Ministerul Public este reprezentat de dl. procuror P. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O..
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art. 369, alin. 1 Cod procedură penală.
Pe rol fiind soluționarea cererii de liberare condiționată, formulate de condamnatul Ș. M. S..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. C. P. în substituirea apărătorului din oficiu av. H. I. pentru condamnatul lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează că P. O. a comunicat o adresă prin care arată că petentul condamnat arată că nu a formulat prezenta cerere de liberare condiționată și nu dorește să fie prezentat în instanță, după care:
Nu mai sunt alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act că prezenta cerere nu a fost formulată de persoana îndreptățită și rămânerea cheltuielilor judiciare în sarcina statului.
Avocatul condamnatului, având cuvântul, solicită a se lua act de poziția condamnatului.
INSTANȚA
Constată că prin cererea formulata de petentul condamnat S. M. S., inregistrata pe rolul Judecatoriei O. la data de 11.05.2015, sub nr._, acesta a contestat decizia comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, in ceea ce priveste acordarea liberarii conditionate, prin care cu unanimitate de voturi s-a decis ca petentul nu indeplineste conditiile pentru acordarea liberarii conditionate si s-a amanat discutarea situatiei acestuia pana la data de 09.09.2015.
Din actele și lucrările dosarului, instanța va reține că prin S.P. nr. 417/2012 a Judecătoriei Zalau (MEPI 566/2013), petentul S. M. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violente si violare de domiciliu, la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu privare de libertate.
Executarea pedepsei a început la data de 10.09.2010 și urmează să expire in termen la data de 09.09.2015.
Din datele prezentate in procesul verbal nr. 13/15.01.2015, rezulta ca petentul condamnat a executat fractia ceruta de lege pentru a putea beneficia de liberare conditionata.
Se arata astfel ca pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv un nr. de 1217 zile închisoare din totalul de 1827 zile, din care în cazul în care muncește 304 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 913 zile efectiv executate.
Analizând situația din acest punct de vedere se constată că de la data de 10.09.2010 până la 15.01.2015, condamnatul a executat un nr. de 1589 zile, nu a executat în arest preventiv și i se consideră ca executate ca urmare a muncii prestate 1 zi, astfel încât înregistrează un total de 1590 zile câștigate și executate.
Deținutul este recidivist postexecutoriu, si se afla repartizat in regim de maxima siguranta.
S-a apreciat că situația deținutului trebuie analizată în raport cu dispozițiile art. 59 din Codul penal din anul 1969, iar nu în raport cu prevederile art. 100 și următoarele din Noul Cod penal, întrucât, deținutul a comis infracțiunile pentru care i s-a aplicat pedeapsa pe care o execută, în perioada în care era în vigoare art. 59 din Codul penal din 1969, iar dispozițiile în materie, prevăzute de Noul Cod penal nu îi sunt mai favorabile.
Instanta constata ca detinutul S. M., a suferit si alte condamnari pentru infractiuni de furt calificat si talharii, fiind liberat conditionat in repetate randuri, astfel cum reiese din procesul verbal nr. 27/05.02.2015 (fila 13 verso).
De asemenea, instanta constata ca detinutul nu a fost recompensat in cele 1589 de zile de inchisoare executate, nici macar o data.
Instanta mai retine ca petentul condamnat a mai fost amanat cu privire la liberarea conditionata pentru 1 an (pana dupa 08.01.2015), datorita antecedentelor sale penale dar si din cauza sanctiunilor disciplinare.
In continuare, instanta retine ca petentul condamnat, figureaza in prezent cu 14 sanctiuni disciplinare neridicate, pentru lovirea altui detinut si distrugere de bunuri, relevant fiind faptul ca doua din aceste sanctiuni i-au fost aplicata in perioada de 1 an de amanare, respectiv in 19.08.2014 si 09. 10. 2014, pentru lovirea altui detinut.
Prin urmare, simpla executare a fractiei de pedeapsa prevazuta de lege (care reprezinta una din conditii), nu da dreptul detinutului la a fi liberat conditionat, ci doar presupune posibilitatea demararii verificarii indeplinirii celorlalte conditii care trebuie indeplinite cumulativ, astfel incat sa convinga instanta de faptul ca detinutul s-a indreptat si merita a fi pus in libertate inainte de executarea in intregime a pedepsei.
Avand in vedere comportamentul detinutului S. M. in detentie, dar si condamnarile suferite, precum si faptul ca liberarile conditionate de care a beneficiat anterior nu si-au atins scopul, condamnatul a perseverat in savarsirea de infractiuni si a ignorat valorile sociale aparate de legea penala, instanta apreciaza ca detinutul C. A. nu indeplineste conditiile prevazute de art. 59 din codul penal de la 1969, si considera legala si temeinica hotararea comisiei din cadrul penitenciarului O., care a stabilit termen de rediscutare a situatiei condamnatului, după data de 09.09.2015
Mai mult faptul ca petentul condamnat nu s-a purtat corespunzator la locul de detentie, fiind sanctionat disciplinar chiar si in perioada de amanare, scoate in evidenta ca pedeapsa nu si-a atins scopul.
Avand in vedere pozitia detinutului S. M., care a aratat ca nu doreste sa fie prezentat in fata instantei de judecata intrucat cererea de liberare conditionata nu este formulata de el, instanta, in baza art. 587 alin. 2 C. pr. pen. rap. la art. 59 cod penal de la 1969 si art. 5 cod penal in vigoare, urmeaza sa respinga cererea formulata in numele condamnatului S. M. S., cu privire la liberarea sa conditionata, de sub efectul pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin S.P. nr. 417/2012 a Judecătoriei Zalau, MEPI 586/2013.
Conform art. 272 cod pr. pen., onorariul avocatului din oficiu av. H. I. în cuantum de 100 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform deleg. nr. 2974/19.05.2015.
Avand in vedere ca petentul condamnat nu a fost cel care a sesizat instanta, in baza art. 275 alin. 3 cod pr. penala, cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 587 alin. 2 C. pr. pen. rap. la art. 59 cod penal de la 1969, respinge cererea de liberare conditionata formulată in numele condamnatului S. M. S., fiul lui S. si M., nascut la data de 03.02.1991, in Zalau, Jud. Salaj, CNP_, domiciliat in Zalau, .. 157. Jud. Salaj, in prezent incarcerat in P. O., cu privire la liberarea sa conditionata, de sub efectul pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin S.P. nr. 417/2012 a Judecătoriei Zalau, MEPI 586/2013.
Conform art. 272 cod pr. pen., onorariul avocatului din oficiu av. H. I. în cuantum de 100 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform deleg. nr. 2974/19.05.2015.
In baza art. 275 alin. 3 cod pr. penala, cheltuielile judiciare, raman in sarcina statului.
Potrivit art. 587 al. 3 C. pr. pen., cu drept de contestație, la Tribunalul Bihor, în 3 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publică din 15.06.2015.
Președinte, Grefier,
Ș. R. V. P. M.
red. Ș.R.V
tehnored. P.M.
2 ex/23 Iunie 2015
| ← Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 803/2015. Judecătoria... | Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 1333/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








