Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 633/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 633/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 11-05-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ Operator de date cu caracter personal 3161
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 633/2015
Ședința publică de la 11 mai 2015
Președinte: CRENGUȚA J. C.
Grefier: D. F.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror M. C..
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.
Pe rol judecarea cererii de contopire a pedepsei formulată de condamnatul L. C. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă se prezintă condamnatul, asistat de avocat C. P. în substituirea apărătorul din oficiu, avocat H. I., potrivit delegației depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că s-au depus la dosar fișa condamnatului, fișa de cazier judiciar a condamnatului și copiile sent. penale nr. 254/2013 și 212/2011 ale Judecătoriei Aleșd, ambele cu mențiunea datei și modalității rămânerii definitive.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța, în baza art. 387 alin. 2 C.p.p. declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond, conform art. 388 C.p.p..
Reprezentantul parchetului în temeiul art. 585 alin. 1 lit. a C.p.p. solicită admiterea cererii formulată de condamnat și contopirea pedepselor aplicate prin sent. penale nr. 10/2015 și 190/2013 ale Judecătoriei Aleșd. Solicită deducerea perioadei executate din data de 26.11.2013 la 25.02.2014. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. solicită rămânerea cheltuielilor avansate de stat în sarcina acestuia.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea cererii astfel cum fost formulată, având în vedere că cele 2 fapte, respectiv mandatele indicate în cerere fac referire la fapte concurente. Solicită deducerea perioadei executată indicată în cererea introductivă.
Condamnatul, având cuvântul, solicită admiterea cererii și deducerea perioadei executate.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constantă că sub dosar nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Oradea cererea formulată de condamnatul L. C. D. privind contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate prin sent. penale nr. 10/2015 a Judecătoriei Aleșd și 190/2013 a aceleiași instanței, solicitând totodată să i se deducă perioada executată. Cererea nu este motivată în fapt și în drept.
Din conținutul dosarului instanța reține următoarele:
Prin sent penală nr. 10/30.01.2015 a Judecătoriei Aleșd definitivă prin neapelare la 17.02.2015 condamnatului petent i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 1 an 4 luni închisoare pentru săvârșirea a 4 infracțiuni, respectiv 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori fără drept prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008, modificată, cu aplic. art. 37 lit. b C.penal, 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori prev. și ped. de art. 110 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008 modificată, cu aplic. art. 37 lit. b C.penal ( infracțiuni comise în data de 20.02.2012), 1 an 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori fără drept prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008, modificată, cu aplic. art. 37 lit. b C.penal, 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori prev. și ped. de art. 110 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008 modificată, cu aplic. art. 37 lit. b C.penal (infracțiuni comise în 21.09.2012), cu ocazia contopirii aplicându-i-se un spor de 2 luni închisoare.
Prin sent. penală nr. 212/2011 a Judecătoriei Aleșd definitivă prin decizia penală 422/R/17.04.2012 a Curții de Apel Oradea, același inculpat a fost condamnat la 2 pedepse de câte 2500 lei amendă pentru comiterea infracțiunilor de tăiere de arbori fără drept prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008, modificată, cu aplic. art. 37 lit. b C.penal și furt de arbori prev. și ped. de art. 110 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008 modificată, cu aplic. art. 37 lit. b C.penal, infracțiunile fiind comise la data de 06.11.2010. Întrucât inculpatul nu a achitat amenda penală, prin sent. penală nr. 190/05.11.2013 a Judecătoriei Aleșd definitivă prin neapelare la 18.12.2013, instanța a dispus înlocuirea celor 2 pedepse cu amenda cu 2 pedepse de câte 4 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare.
Constatând că cele 6 infracțiuni pentru care inculpatul L. C. D. a fost condamnat prin cele 2 sentințe mai sus menționate sunt concurente, instanța în baza art. 585 alin. 1 lit. a C.p.p. va admite cererea de contopire.
Întrucât de la data săvârșirii faptelor și până la data soluționării prezentei cereri au intervenit modificări legislative în ceea ce privește reglementarea modalității de calcul a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracțiuni, vechiul Cod penal stabilind modalitatea cumulului juridic fără obligativitatea aplicării unui spor, spre deosebire de dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal actual, care chiar dacă rețin modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante prin raportare la sistemul cumulului juridic, prevede și adăugarea obligatorie a unui spor fix, rezultă că în cauză legea veche conține dispoziții favorabile petentului condamnat și prin urmare va fi considerată ca lege penală mai favorabilă.
Va constata că faptele pentru care condamnatul L. C. D. a fost condamnat prin sent. penală nr. 10/30.01.2015 a Judecătoriei Aleșd, def. prin neapelare la 17.02.2015 și prin sent. penală nr. 212/09.12.2011 a Judecătoriei Aleșd def. prin dec. penală nr. 422/R/17.04.2012 a Curții de Apel Oradea sunt concurente și în stare de pluralitate intermediară.
Va descontopi pedeapsa rezultanta de 1 an 4 luni închisoare, aplicată prin sent. penală nr. 10/30.01.2015 a Judecătoriei Aleșd, def. prin neapelare la 17.02.2015, în pedepsele individuale de: 8 luni închisoare aplicată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din legea 46/2008 cu art. 37 lit. b C. penal (comisă la data de 20.02.2012), 8 luni închisoare aplicată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 110 alin. 1 lit. a din legea 46/2008 cu art. 37 lit. b C. penal (comisă la data de 20.02.2012), 1 an 2 luni închisoare aplicată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din legea 46/2008 cu art. 37 lit. b C. penal (comisă la data de 21.09.2012), 1 an 2 luni închisoare aplicată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 110 alin. 1 lit. a din legea 46/2008 cu art. 37 lit. b C. penal (comisă la data de 21.09.2012) și va înlătura sporul de 2 luni închisoare.
Va descontopi pedeapsa rezultanta de 4 luni închisoare, aplicată prin sent. penală nr. 190/05.11.2013 a Judecătoriei Aleșd def. prin neapelare la 18.11.2013 (prin care au fost transformate în 2 pedepse de câte 4 luni închisoare cele 2 pedepse de câte 2.500 lei aplicate prin sent. penală nr. 212/09.12.2011 a Judecătoriei Aleșd def. prin dec. penală nr. 422/R/17.04.2012 a Curții de Apel Oradea) în două pedepse de câte 4 luni închisoare.
În baza art. 36 alin. 2, art. 40 alin. 1 C. penal raportat la art. 33 lit. a, art. 34 al. 1 lit. b C. pen. din 1969 și cu aplicarea art. 5 din C. pen. in vigoare, va contopi pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an 2 luni închisoare pe care o va spori cu 2 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 4 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 al 1 C. penal de la 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal in vigoare, pe durata executării pedepsei principale va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 al 1 teza a II-a si b C. pen. de la 1969.
În baza art. 72 al 1 C. penal va deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată de condamnat de la data de 26.11.2013 la 25.02.2014 și de la 19.02.2015 la zi.
Va anula mandatele de executare a pedepsei închisorii emise pe numele inculpatului de către Judecătorie Aleșd, respectiv: 11/2015 emis în baza sent. penale nr. 10/2015 și 254/2013 emis în baza sent. penale nr. 190/2013 și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentințe penale, la data rămânerii ei definitive.
În temeiul art. 272 C.pr.pen. va dispune virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Bihor a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu H. I., conform deleg. 2654 din 20.04.2015.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 5 C. penal reține că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală veche.
In baza art.585 alin. 1 lit. a C.p.p., admite cererea de contopire formulată de petentul condamnat L. C. D., fiul lui V. și S., ns. la 06.03.1984 în loc. Oradea, județ Bihor, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea și pe cale de consecință:
Constată că faptele pentru care condamnatul L. C. D. a fost condamnat prin sent. penală nr. 10/30.01.2015 a Judecătoriei Aleșd, def. prin neapelare la 17.02.2015 și prin sent. penală nr. 212/09.12.2011 a Judecătoriei Aleșd def. prin dec. penală nr. 422/R/17.04.2012 a Curții de Apel Oradea sunt concurente și în stare de pluralitate intermediară.
Descontopește pedeapsa rezultanta de 1 an 4 luni închisoare, aplicată prin sent. penală nr. 10/30.01.2015 a Judecătoriei Aleșd, def. prin neapelare la 17.02.2015, în pedepsele individuale de: 8 luni închisoare aplicată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din legea 46/2008 cu art. 37 lit. b C. penal (comisă la data de 20.02.2012), 8 luni închisoare aplicată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 110 alin. 1 lit. a din legea 46/2008 cu art. 37 lit. b C. penal (comisă la data de 20.02.2012), 1 an 2 luni închisoare aplicată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. a din legea 46/2008 cu art. 37 lit. b C. penal (comisă la data de 21.09.2012), 1 an 2 luni închisoare aplicată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 110 alin. 1 lit. a din legea 46/2008 cu art. 37 lit. b C. penal (comisă la data de 21.09.2012) și înlătură sporul de 2 luni închisoare.
Descontopește pedeapsa rezultanta de 4 luni închisoare, aplicată prin sent. penală nr. 190/05.11.2013 a Judecătoriei Aleșd def. prin neapelare la 18.11.2013 (prin care au fost transformate în 2 pedepse de câte 4 luni închisoare cele 2 pedepse de câte 2.500 lei aplicate prin sent. penală nr. 212/09.12.2011 a Judecătoriei Aleșd def. prin dec. penală nr. 422/R/17.04.2012 a Curții de Apel Oradea) în două pedepse de câte 4 luni închisoare.
În baza art. 36 alin. 2, art. 40 alin. 1 C. penal raportat la art. 33 lit. a, art. 34 al. 1 lit. b C. pen. din 1969 și cu aplicarea art. 5 din C. pen. in vigoare, contopește pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an 2 luni închisoare pe care o sporește cu 2 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 4 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 al 1 C. penal de la 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal in vigoare, pe durata executării pedepsei principale interzicerea inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 al 1 teza a II-a si b C. pen. de la 1969.
În baza art. 72 al 1 C. penal deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată de condamnat de la data de 26.11.2013 la 25.02.2014 și de la 19.02.2015 la zi.
Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii emise pe numele inculpatului de către Judecătorie Aleșd, respectiv: 11/2015 emis în baza sent. penale nr. 10/2015 și 254/2013 emis în baza sent. penale nr. 190/2013 și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentințe penale, la data rămânerii ei definitive.
În temeiul art. 272 C.pr.pen. dispune virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Bihor a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu H. I., conform deleg. 2654 din 20.04.2015.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație la Tribunalul Bihor, in 3 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședința publică din data de 11 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Crenguța J. C. F. D.
Red C.J.C.
Dact. F.D.
2 ex /14.05.2015
| ← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Sentința nr. 12/2015.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 603/2015.... → |
|---|








