Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 1346/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1346/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 1346/2015

Ședința publică de la 09 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. V. Ș.

Grefier A. C. S.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de dna. procuror TIBA M. A..

* * * * *

Înregistrarea cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 C. pr. pen.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petenții condamnați P. I. E. și A. I., având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al condamnaților - av. L. S., lipsă fiind condamnații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au depus la dosar documentele primite de la Curtea de Apel R., traduse în limba română, după care:

La întrebarea instanței, apărătorul condamnaților arată că înțelege să își precizeze această cerere și în ce privește contopirea pedepselor din hotararile de condamnare și nu cum a formulat-o inițial doar cu privire la recunoașterea hotărârii penale străine.

F. de cele de mai sus, având în vedere că petentii au fost condamnati in Romania de Tribunalul Bihor, in prima instanta, prin s.p. 335/P/2014, instanța apreciaza ca, competentă să soluționeze contopirea pedepselor este Tribunalul Bihor,, astfel ca pune în discuție exceptia necompetentei materiale a solutionarii cererii precizate cu consecinta declinarii cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită a se dispune admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bihor spre competentă soluționare. Cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

Apărătorul condamnaților arată că nu se opune declinării cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoria Oradea.

INSTANȚA

Constata ca prin cererea adresata Judecatoriei Oradea, la data de 03.03.2015, petentii condamnati P. I. E. si A. I., au solicitat recunoasterea hotararii penale nr.2942/2009 a Curtii de Apel din R., pronuntata la data de 01.06.2009, devenita irevocabila prin respingerea recursului, la data de 01.10.2009.

Astfel, petentii au aratat ca prin hotararea penala de mai sus, ambii au fost condamnati la o pedeapsa de 3 ani si 4 luni inchisoare, cu executare in regim de detentie, fiind incarcerati incepand cu 23.07.2008 si au fost eliberati conditionat dupa 2 ani si 8 luni.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Potrivit documentelor solicitate de instanta de la autoritatile judiciare din Italia, traduse in limba romana, instanta constata ca se confirma existenta condamnarii penale in Italia a celor doi petenti, pentru savarsirea infractiunii de detinere ilegala de substante stupefiante, la cate 3 ani si 4 luni inchisoare si cate o amenda de_ euro fiecare. De asemenea, din inscrisurile traduse si depuse la fila 125, reiese ca cei doi petenti au executat pedepsele in perioada 23.07.2018 si pana in data de 11.04.2011, petentul A. I., respectiv 21.04.2011, petentul P. I. E..

In continuare, instanta retine ca potrivit fiselor detinutilor, depuse la dosar la filele 46-49, cei doi petenti se afla incarcerati in Penitenciarul Oradea, fiind in executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, petentul A. I. se afla in executarea unei pedepse de 2 ani si 6 luni inchisoare, iar P. I. E. executa 3 ani de inchisoare, pedepse dispuse prin s.p. 335 a Tribunalului Bihor.

La termenul din data de 09.11.2015, avocatul petentilor si-a completat cererea initiala si a solicitat contopirea pedepselor dispuse prin hotararea penala din Italia cu pedepsele dispuse de Tribunalul Bihor, cu deducerea perioadei executate.

Prin urmare, vazand ca cei doi petenti au fost condamnati in prima instanta de Tribunalul Bihor, prin s.p. 335/29.10.2014, sub aspectul savarsirii infractiunilor de initiere si constituire de grup infractional organizat, aderarea sau sprijinirea unui asemenea grup, orgamizarea, conducerea sau finantarea unor operatiuni privitoare la droguri, prev. de art. 2 alin. 1 si 2, art. 10 din Legea 143/2000 si art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003, instanta apreciaza ca aceasta instanta este competenta a se pronunta asupra recunoasterii si contopirii pedepselor, fata de dispozitiile art. 585 alin. 1 lit. a si alin. 2 cod pr. penala.

F. de cele de mai sus, instanta va admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Oradea, invocata din oficiu de instanta si in baza art. 50 al.1 si 2 C.p.p., va declina competenta de solutionare a cauzei, astfel cum a fost precizata, in favoarea Tribunalului Bihor, instanta care urmeaza a se pronunta si asupra mentinerii probelor administrate pana in prezent la Judecatoria Oradea.

In temeiul art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile de judecata vor ramane in sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Oradea, invocata din oficiu de instanta.

In baza art. 50 al.1 si 2 C.p.p., declina competenta de solutionare a cauzei, astfel cum a fost precizata, in favoarea Tribunalului Bihor, instanta care urmeaza a se pronunta si asupra mentinerii probelor administrate pana in prezent la Judecatoria Oradea.

In temeiul art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile de judecata raman in sarcina statului.

F. cale de atac conform art. 50 al. 4 C.p.p.

Pronuntata in sedinta publica din data de 09.11.2015.

Președinte, Grefier

Ș. R. V. S. A. C.

red. Ș.R.V

tehnored. S.A.

2 ex./18 noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 1346/2015. Judecătoria ORADEA