Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1149/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1149/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal 3161
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ nr. 1149/2015
Ședința publică din data de 06 octombrie 2015
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: P. L.
Ministerul public este reprezentat de procuror M. C. din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu disp. art. 369 al. 1 C.pr.pen.
Pe rol soluționarea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul M. M. V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul M. M. V., personal și asistat de avocat ales S. A., potrivit delegației depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la legitimarea inculpatului M. M. V., fiul lui V. și I. M., născut la data de 15.02.1952 în Cluj N., jud. Cluj, cu domiciliul în Oradea, ., ., jud. Bihor, CNP_, CI . nr._ eliberată la 14.05.2013 de SPCJ Bihor.
La întrebarea instanței, inculpatul arată că știe care este obiectul cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de către inculpatul M. M. V. cu procurorul.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de inculpat cu procurorul și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Inculpatul, având cuvântul, arată că îi este rușine de ce a făcut și solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorul.
Avocatul inculpatului solicită, în temeiul art. 485 al. 1 lit. a C.pr.pen. admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de inculpat cu procurorul și aplicarea pedepsei amenzii în cuantum de 2700 lei, așa cum a fost stabilită prin acord.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că la data de 01.09.2015, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr._ cauza privind pe inculpatul M. M. V., care a încheiat cu procurorul în dosarul penal nr. 7787/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea un acord de recunoaștere a vinovăției sub aspectul infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului” prev. de art. 336 al 1 C. P..
În fapt, s-a reținut prin acord că, la data de 01.12.2014 în jurul orelor 17,15 inculpatul a condus autoturismul Seat nr_ pe . din municipiul Oradea, fiind implicat într-un eveniment rutier. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că inculpatul prezenta o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior inculpatul a fost condus la SML Bihor în vederea recoltării probelor biologice stabilindu-se prin Buletinul de analiză toxicologică 1600/2014 că alcoolemia inculpatului era de 1,50 g/l alcool pur în sânge.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 01.12.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Prin ordonanța procurorului din data de 23.06.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de M. M. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal. Prin ordonanța procurorului din data de 25.06.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M. M. V. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 al. 1 C. P..
S-a arătat de procuror că din probele și mijloacele de probă administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.
Astfel, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii este dovedită cu următoarele probe și mijloace de probă legal administrate: procesul-verbal constatare infracțiune, rezultatul alcool-test, procesul – verbal de prevalare și buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică, declarațiile inculpatului/suspectului, declarații martori și cazierul judiciar.
Fiind ascultat, în prezența apărătorului ales, av. S. A., inculpatul M. M. V. a declarat expres că recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
De asemenea în aplicarea dispozițiilor art. 108 alin. 4 din C. proc. pen., i-a fost pus în vedere inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției.
Inculpatul M. M. V., a solicitat încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției.
În cauză, procurorul i-a propus inculpatului M. M. V. pedeapsa amenzii de 180 zile amendă, iar suma corespunzătoare unei zile amendă să se stabilească la 15 lei, inculpatul urmând să execute o amendă de 2700 lei.
În ce privește felul, cuantumul pedepsei și forma de executare, inculpatul M. M. V. a fost de acord cu toate aceste aspecte consemnate privind pedeapsa, cuantumul și felul de executare, respectiv cu pedeapsa amenzii de 180 zile amendă, iar suma corespunzătoare unei zile amendă se stabilește la 15 lei urmând să execute o amendă de 2700 lei.
Inculpatului i s-a atras atenția asupra consecințelor neexecutării cu rea credință a pedepsei amenzii respectiv la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în condițiile art 63 C P..
În cauză au fost verificate de către procuror condițiile prevăzute de lege pentru încheierea acordului, constatându-se că acestea sunt îndeplinite:
- există avizul prealabil și scris al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea (art. 478 alin. 4 C. pr. pen.);
- a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin ordonanța din 25.06.2015 (art. 478 alin. 5 C. pr. pen.);
- inculpatul este major (art. 478 alin. 6 C. pr. pen.);
- pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prev de art 336 al 1 C P., este închisoare de la 1 la 5 ani sau amenda.
- din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului (art. 480 alin. 2 C. pr. pen.);
- inculpatul a fost asistat de apărător ales av S. A., cu delegatie 71/2015. (art. 480 alin. 2 C. pr. pen.).
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Oradea, împreună cu dosarul cauzei, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 Cod procedură penală, fiind încheiat de titularii acordului de recunoaștere, astfel cum sunt indicați de art. 478 Cod procedură penală și respectând obiectul acordului, astfel cum este prevăzut de art. 479 Cod procedură penală.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarele:
La data de 01.12.2014 în jurul orelor 17,15 inculpatul a condus autoturismul Seat nr_ pe . din municipiul Oradea, fiind implicat într-un eveniment rutier. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că inculpatul prezenta o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior inculpatul a fost condus la SML Bihor în vederea recoltării probelor biologice stabilindu-se prin Buletinul de analiză toxicologică 1600/2014 că alcoolemia inculpatului era de 1,50 g/l alcool pur în sânge.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 01.12.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Prin ordonanța procurorului din data de 23.06.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de M. M. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal. Prin ordonanța procurorului din data de 25.06.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M. M. V. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 al. 1 C. P..
În drept, instanța reține că fapta inculpatului M. M. V., care la data de 01.12.2014 în jurul orelor 17,15 a condus autoturismul Seat nr._ pe . din municipiul Oradea, fiind implicat într-un eveniment rutier și, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că inculpatul prezenta o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior inculpatul fiind condus la SML Bihor în vederea recoltării probelor biologice s-a stabilit prin Buletinul de analiză toxicologică 1600/2014 că alcoolemia inculpatului era de 1,50 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 al. 1 C. P..
Instanța constată că, într-adevăr, din probele administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, cu încadrare juridică stabilită de comun acord și cu privire la vinovăția inculpatului.
În ce privește felul, cuantumul pedepsei și forma de executare, instanța constată că inculpatul M. M. V. a fost de acord cu propunerea procurorului, respectiv cu pedeapsa amenzii de 180 zile amendă, iar suma corespunzătoare unei zile amendă se stabilește la 15 lei urmând să execute o amendă de 2700 lei.
Având în vedere că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, instanța în baza art. 485 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul M. M. V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 al. 1 C. P.., sancționată cu închisoare de la un an la 5 ani sau amendă, obiect al cauzei penale nr. 7787/P/2014.
În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c din Codul penal, instanța îl va condamna pe inculpatul M. M. V., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, la pedeapsa de 180 zile amendă.
Potrivit art. 61 alin 3 Cod penal, va stabili cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amenda la suma de 15 lei, astfel ca pedeapsa aplicată inculpatului va fi amenda în cuantum de 2700 lei, calculata conform art. 61 alin. 2 teza II-a din Codul penal.
De asemenea instanța va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, în sensul că în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se va înlocui cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.
Instanța va pune în vedere inculpatului că potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale.
În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 485 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul M. M. V., fiul lui V. și I. M., născut la data de 15.02.1952 în Cluj N., jud. Cluj, cu domiciliul în Oradea, ., ., jud. Bihor, CNP_, cetățenia română, studii superioare, medic pensionar, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, sancționată cu închisoare de la un an la 5 ani sau amendă, obiect al cauzei penale nr. 7787/P/2014.
În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c din Codul penal, condamnă pe inculpatul M. M. V., fiul lui V. și I. M., născut la data de 15.02.1952 în Cluj N. jud. Cluj, cu domiciliul în Oradea, ., ., jud. Bihor, CNP_, cetățenia română, studii superioare, medic pensionar, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, la pedeapsa de 180 zile amendă.
Potrivit art. 61 alin 3 Cod penal, stabilește cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amenda la suma de 15 lei, astfel ca pedeapsa aplicată inculpatului este amenda în cuantum de 2700 lei, calculata conform art. 61 alin. 2 teza II-a din Codul penal.
Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, în sensul că în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.
Pune în vedere inculpatului că potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale.
În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 octombrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. P. L.
Red G.M.
Dact. P.L.
3 ex / 14.10.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1344/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








