Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 679/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 679/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 21-05-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. 23._
Operator de date cu caracter personal – 3161
Sentința penală nr. 679/2015
Ședința publică din 21.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I.-M. R.
GREFIER: I.-N. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror MIRIAM M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod de procedură penală.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe inculpata H. L. V., trimisă în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata H. L. V. asistată de apărătorul ales, av. P. F., în baza împuternicirii avocațiale emisă de cabinetul avocațial la data de 25.03.2015 și martorul D. I. R..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Întrucât nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, în baza art. 381 Cod procedură penală, după ce instanța întreabă martorul D. I. R. dacă dorește să depună jurământul religios sau declarația solemnă și s-a dat citire drepturilor martorului, conform art. 120 Cod procedură penală, martorul arată că dorește să depună jurământul religios.
După depunerea jurământului religios, prev. de art. 121 al. 3,4 Cod procedură penală, instanța procedează la audierea martorului D. I. R., cele declarate de acesta fiind consemnate, iar declarația separat atașată la dosar, după ce în prealabil a fost citită și semnată de martor și de apărătorul inculpatei.
Instanța pune în discuție aplicabilitatea legii penale mai favorabile în cauză.
Reprezentantul parchetului solicită a se reține ca lege penală mai favorabilă legea nouă, respectiv prevederile Noului Cod Penal.
Apărătorul inculpatei, av. P. F., de asemenea, solicită a se reține ca lege penală mai favorabilă legea nouă, respectiv prevederile Noului Cod Penal.
Instanța se va pronunța prin hotărâre asupra legii penale mai favorabile.
În baza art.387 al. 1 Cod procedură penală, instanța pune în discuția procurorului, apărătorului inculpatei și inculpatei dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.
Întrucât procurorul, apărătorului inculpatei și inculpata nu formulează alte cereri sau precizări suplimentare, instanța, în baza art. 387 al. 2 declară terminată cercetarea judecătorească acordând cuvântul în dezbateri, conform art. 388 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimisă în judecată inculpata H. L. V. și consideră că fapta inculpatei este dovedită cu probele de la dosarul cauzei și cu declarațiile martorilor J. G. D. și D. I. R., audiați în faza de cercetare judecătorească.
În baza art. 337 Cod penal, solicită a se dispune condamnarea inculpatei la o pedeapsă just individualizată, cu suspendarea sub supraveghere, în condițiile art. 91 Cod penal.
În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală, solicită a se dispune obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apărătorul inculpatei H. L. V., av. P. F., având cuvântul, solicită a se dispune achitarea inculpatei, în principal, în baza art. 16 lit. b teza a I, fapta nu este prevăzută de legea penală, sau teza a-II-a, fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, sau, în subsidiar, în temeiul art. 16 lit.c Cod procedură penală, în sensul că nu există probe că inculpata ar fi comis infracțiunea de care este acuzată.
Susține că din starea de fapt care rezultă din dosarul de urmărire penală și din cercetarea judecătorească efectuată în cauză există dubii cu privire la faptul că inculpata nu a vrut să sufle în etilotest. De asemenea, solicită a se avea în vedere că la momentul la care inculpata a fost abordată de organele de poliție, aceasta se află în mașină scriind un mesaj de pe telefonul mobil, iar motorul mașinii era oprit.
Astfel, susține că este justificat refuzul inculpatei de a nu sufla în etilotest, în condițiile în care nu a condus autoturismul la momentul la care a fost abordată de organele de poliție, ci se afla în mașina scriind un sms, iar motorul mașinii era oprit. Arată că la acest moment inculpata regretă că nu a suflat în etilotest, întrucât aceasta nu a consumat băuturi alcoolice în seara respectivă, solicitând a se avea în vedere declarația martorului J. G. care a declarat în faza de cercetare judecătorească că inculpata a consumat un lichid de culoare galbenă, care putea fi altceva decât băutură alcoolică.
Inculpata H. L. V., având ultimul cuvânt, arată că regretă foarte mult că nu a suflat în etilotest, întrucât lucrurile s-au complicat foarte mult. A considerat că în mașina sa poate să facă ce vrea, iar la momentul la care a fost oprită în trafic de organele de poliție motorul mașinii era oprit.
La întrebarea instanței, dacă inculpata ar fi de acord cu prestarea muncii neremunerate în folosul comunității, în măsura în care s-ar impune acest lucru, inculpata arată că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA
DELIBERÂND:
Constată că prin rechizitoriul nr. 5763/P/2013 din 18.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la data de 24.11.2014 sub nr. de dosar_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei H. L. V., sub acuzația comiterii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatei că la data de 24.08.2013 a refuzat prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Prin încheierea nr. 50/C.P./16.01.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de organele de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.
Inculpata H. L. V. nu a solicitat aplicarea procedurii judecății în cazul recunoașterii învinuirii, declarând că nu se simte vinovată de această acuzație, astfel că a fost judecată pe baza procedurii de drept comun.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține în fapt următoarele:
În data de 24.08.2013, în jurul orelor 04,45, organele de poliție aflate în serviciul de supraveghere a traficului la intersecția .. G. D. din Oradea au sesizat că un autoturism marca Ford înmatriculat sub nr._, care venea dinspre . Pescarilor), a pătruns pe . semnificația indicatorului rutier "Accesul interzis". Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului Ford care a oprit pe partea stângă a drumului, lângă bordura trotuarului. Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana inculpatei H. L. V., pasager în autoturism fiind martorul J. G. D., rudă cu inculpata.
În prezența martorilor D. I. R. și J. G. D., în urma solicitării exprese a organelor de poliție, inculpata a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât și recoltarea probelor biologice de sânge. Inculpata a motivat refuzul prin aceea că nu a condus autoturismul marca Ford ci doar se afla la volanul acestuia, în parcare (conform procesului verbal de constatare a infracțiunii-filele 4-5 dosar up).
Inițial, inculpata a dat o declarație olografă în care a arătat că nu a condus autoturismul și că din acest motiv a refuzat recoltarea probelor biologice-fila 12 dosar up., însă ulterior, în declarațiile de suspect și de inculpat, aceasta a recunoscut și regretat săvârșirea faptei-filele 19, 25-27 dosar up.
Astfel, din declarația de inculpat, rezultă că la întrebarea organelor de cercetare penală dacă a condus în noaptea respectivă autoturismul, inculpata a confirmat că în noaptea de 24.08.2013 a condus autoturismul marca Ford înmatriculat sub nr._, venind din zona restaurantului Hanul Pescarilor, situat în loc. Săldăbagiu de M., până pe . Oradea, iar la momentul depistării sale, în jurul orelor 04,45, se afla la volanul acestui autoturism. A recunoscut că a refuzat testarea cu aparatul alcooltest precum și conducerea la SML Bihor pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, deoarece la momentul la care organele de poliție i-au solicitat să se legitimeze, oprise în prealabil autoturismul iar în această situație nu a considerat că este obligată să se supună recoltării de probe biologice.
Din declarația martorului J. G. D., nepotul inculpatei, dată în cursul urmării penale, rezultă că acesta s-a aflat în noaptea de 24.08.2013 împreună cu inculpata (mătușa sa) la localul Hanul Pescarilor, unde inculpata a consumat băuturi alcoolice, iar dimineața, în jurul orelor 04,00, intenționând să se deplaseze la domiciliu, inculpata a condus autoturismul marca Ford spre Oradea, intrând pe o stradă cu indicator "Acces interzis" după care au fost opriți de organele de poliție. Martorul a mai declarat că ulterior, inculpata a refuzat testarea cu aparatul etilotest sau recoltarea probelor de sânge pe motiv că ea nu a condus mașina.
Acest martor a fost audiat și în cursul cercetării judecătorești, când și-a mai nuanțat declarația cu privire la unele aspecte, arătând că nu mai poate preciza cu exactitate dacă mătușa sa a consumat în acea noapte băuturi alcoolice, amintindu-și că inculpata avea în pahar ,, un lichid galben,, și declarând că mătușa sa a condus autoturismul la întoarcerea spre casă iar la un moment dat a vrut să dea un mesaj astfel că a oprit mașina, a oprit motorul iar după 5-6 minute au venit la ei la mașină polițiștii care i-au cerut mătușii sale să se legitimeze, însă nu-și mai aduce aminte dacă i-au cerut să sufle în etilotest.
Instanța va înlătura din ansamblul probator declarația dată de martorul J. G. D. în cursul cercetării judecătorești, urmând să aibă în vedere declarația martorului din cursul urmăririi penale, care a fost luată mai aproape de data evenimentului și care se coroborează cu mențiunile din procesul verbal de constatare a infracțiunii precum și cu declarația martorului asistent D. I. R.-filele 30, 33-34 dosar up.
De asemenea, instanța va înlătura din ansamblul probator apărările din cursul judecății ale inculpatei care, deși a confirmat că a condus autoturismul în acea noapte, venind de la restaurantul Hanul Pescarilor și că a intrat cca. 5 metri pe o stradă pe care accesul era interzis, doar cât să stea pentru a scrie un mesaj, a confirmat și că nu a suflat în etilotest, totuși nu a considerat că a încălcat legea penală (că este ,,caz penal,,) din moment ce era oprită și stătea în mașină când au venit polițiștii, motivând că în mașina personală face ce vrea.
Aceste apărări nu pot fi primite de instanță, câtă vreme s-a demonstrat că inculpata a condus în noaptea respectivă autoturismul Ford pe drumurile publice, că a fost observată de echipajul de poliție în trafic, când a pătruns pe o stradă cu acces interzis, iar inculpata a recunoscut că i s-a adus la cunoștință de organele de poliție că este ,,caz penal,, dacă se sustrage de la recoltarea probelor de sânge (declarație fila 32 dosar instanță), prin urmare nu a existat niciun motiv obiectiv pentru ca inculpata, în calitate de conducător al unui autovehicul, să refuze prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Cu privire la legea penală mai favorabilă, instanța, în baza art. 5 Cod penal, va reține că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală nouă. Astfel, față de circumstanțele concrete ale cauzei, care impun aplicarea unei pedepse spre minimul special și nu spre maxim, legea nouă apare mai favorabilă întrucât limitele speciale ale pedepsei sunt mai reduse, respectiv de la 1 la 5 ani, față de Codul penal vechi, unde limitele de pedeapsă sunt de la 2 la 7 ani închisoare.
În drept, fapta inculpatei H. L. V., care la data de 24.08.2013, la solicitarea expresă a organelor de poliție, a refuzat prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 Cod penal.
Constatând vinovăția inculpatei H. L. V., întrucât din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta pentru care aceasta a fost trimisă în judecată există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpată, instanța, în baza art. 337 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, o va condamna pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, la o pedeapsă de 1 an închisoare.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei H. L. V., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de Noul Cod penal, împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, starea de pericol pentru ordinea rutieră, în special și pentru ordinea de drept, în general, creată prin acțiunea inculpatei de a refuza prelevarea de probe biologice și de a colabora cu organele de poliție, conduita oscilantă a inculpatei după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (inițial nu a recunoscut acuzația adusă, ulterior a revenit, a recunoscut și regretat fapta, pentru ca în fața instanței să-și nuanțeze declarațiile, invocând parțial o altă stare de fapt), dar și faptul că inculpata este cunoscută fără antecedente penale, este încadrată în muncă și integrată în societate.
În aceste condiții, instanța, apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatei H. L. V., aceasta având posibilități reale de îndreptare și reintegrare socială și fără a fi depusă în mediul penitenciar iar pedeapsa în sine reprezintă un avertisment, impunându-se însă supravegherea inculpatei, în condițiile legii, de către autoritățile specializate ale statului, în baza art. 91 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, instanța va obliga inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte și să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin.2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, instanța va impune inculpatei H. L.-V. următoarea obligație:să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin.3 Cod penal, instanța va impune inculpatei H. L.-V. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Oradea, jud. Bihor sau în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci Oradea.
În baza art. 91 al. 4 Cod penal, i se va atrage atenția inculpatei H. L.- V. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Reținând culpa procesuală a inculpatei, față de soluția dată în cauză, instanța, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală o va obliga să plătească statului 630 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 5 Cod penal reține că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală nouă.
În baza art. 337 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpata H. L.-V., fiica lui G. și V., născută la 26.11.1977 în Baia de Arieș, jud. A., CNP_, domiciliată în Oradea, ., jud. Bihor, cetățenie română, studii superioare, asistent medical la Maternitatea Oradea, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, la o pedeapsă de:
1 an închisoare
În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă inculpata H. L.-V. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte și să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin.2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatei H. L.-V. următoarea obligație:
- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin.3 Cod penal, impune inculpatei H. L.- V. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Oradea, jud. Bihor sau în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci Oradea.
În baza art. 91 al. 4 Cod penal atrage atenția inculpatei H. L.- V. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpata să plătească statului 630 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2015.
Președinte, Grefier,
I.-M. R.I.-N. C.
Red.jud.I.M.R
Tehnored.gref. I.N.C.
- 4 ex. /29.05.2015
- 2 comunicări inculpată și parchet
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Sentința nr. 678/2015.... → |
|---|








