Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 297/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 297/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 297/2015

Ședința publică de la 9 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. V. Ș.

Grefier M. I. P.

Ministerul Public este reprezentat de dl. procuror P. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

Pe rol fiind soluționarea propunerii de liberare condiționată, formulată de Penitenciarul Oradea, cu privire la condamnatul R. S. F..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul, deținut în Penitenciarul Oradea, asistat de av. R. D. C., în substituirea apărătorul din oficiu, M. A., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nu mai sunt alte probe de solicitat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în temeiul art. 587 alin. 2 C.pr.pen., având în vedere condițiile prevăzute la art. 59 C.pen. din 1969, condițiile prevăzute de art. 97 alin. 3 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, solicită respingerea cererii ca fiinf nefondată, întrucât condamnatul nu a muncit deloc deși este apt de muncă.

În temeiul art. 587 alin. 2 C.pr.pen., solicită fixarea termenului de 05.09.2015, după care cererea poate fi reînnoită.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., solicită obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Avocatul condamnatului, având cuvântul, solicită admiterea propunerii comisiei de liberare condiționată, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 59 C.pen. din 1969.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii întrucât mama sa este bolnavă, a fost un copil la data săvârșirii infracțiunii și regretă fapta.

INSTANȚA

Constată că, prin procesul - verbal nr. 58 din 05.03.2015 al Comisiei de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Oradea, înregistrat la Judecătoria Oradea la data de 06.03.2015, s-a formulat propunere privind liberarea condiționată a condamnatului R. S. F., deținut în Penitenciarul Oradea, de sub efectul pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 125/2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 185/2010, pentru comiterea de infracțiunilor de viol și furt calificat.

Analizând actele de la dosar, instanța reține că prin Sentința penală nr. 125/2010 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a aplicat condamnatului R. S. F. o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de viol (2009) și furt calificat (2008), în baza căreia a fost emis pe numele condamnatului mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 185/2010.

Se reține că executarea pedepsei a început la data de 26.09.2007 și urmează să expire în termen la data de 25.09.2017.

În condițiile în care executarea pedepsei a început înainte de . noului Cod penal, se pune problema aplicării legii penale mai favorabile în ce privește liberarea condiționată.

Astfel, întrucât instituția liberării condiționate constituie o instituție de drept substanțial, aceasta este supusă exigențelor constituționale prevăzute de art. 15 din Constituție, privind legea penală mai favorabilă. Ca atare, privind comparativ instituția liberării condiționate din Codul penal din 1969, respectiv din Noul Cod penal, instanța apreciază că sunt mai favorabile dispozițiile din vechea reglementare - Codul penal din 1969, având în vedere că acestea nu impun măsuri de supraveghere sau obligații condamnatului pe parcursul termenul de supraveghere, așa cum impune Noul Cod penal intrat în vigoare la 01.02.2014.

Prin urmare vor fi analizate condițiile liberării condiționate în raport de dispozițiile art. 59 și următoarele din Codul penal din 1969.

Transformată în zile, pedeapsa pe care o execută deținutul este egală cu 3653 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, conform art. 59 Cod penal din 1969, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 2435 zile, din care, în cazul în care muncește, 609 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 1826 zile efectiv executate.

Analizând situația persoanei private de libertate din acest punct de vedere, instanța reține că deținutul a executat de la data de 26.09.2007 până la 05.03.2015, data discutării în comisie, un număr de 2718 zile, a executat în arest preventiv 0 zile și se consideră ca executate ca urmare a muncii prestate 0 zile, înregistrând un total de 2718 zile câștigate și executate.

S-a reținut că deținutul a mai fost discutat o dată, la data de 29.05.2014 și a fost amânat până la data de 28.02.2015, conform sp. nr. 786/16.06.2014 a Jud. Oradea, se află în regim de executare închis, a fost sancționat disciplinar de 9 ori, toate sancțiunile desciplinare fiind aplicate înainte de prima analiză și ridicate în prezent, a fost recompensat de 11 ori, precizându-se totodată că acesta are antecedente penale care nu atrag starea de recidivă.

Se mai arată că acesta a participat la 51 de activități socio-educaționale, la 13 dintre acestea participând în perioada de amânare. Pe perioada executării pedepsei, deținutul nu a desfășurat activități lucrative și nici în prezent deținutul nu muncește, deși este apt pentru a presta orice muncă.

Ca atare, s-a apreciat că, deși pe perioada executării pedepsei condamnatul nu a desfășurat activități productive, având în vedere că pentru acest motiv s-a dispus anterior amânarea liberării sale condiționate pentru o durată de 9 luni iar în perioada de amânare a fost disciplinat, recompensat în mod repretat, fiindu-i ridicate toate sancțiunile disciplinare aplicate anterior și a manifestat interes pentru activitățile socio-educaționale, scopul pedepsei a fost atins, iar condamnatul îndeplinește condițiile prev. de art. 59 C.pen. 1968.

În concluzie, în raport de toate aceste aspecte, instanța apreciază că deținutul R. S. F. poate fi liberat condiționat, întrucât a executat fracția de pedeapsă prevăzută de legea mai favorabilă - Codul penal din 1969, a demonstrat că este disciplinat, a avut o atitudine corespunzătoare pe perioada executării pedepsei, a manifestat interes pentru activitățile socio-educaționale și a dat dovezi temeinice de îndreptare, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal din 1969, astfel încât, în baza art. 587 Cod procedură penală, va admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată de pe lângă Penitenciarul Oradea și în consecință, în baza art. 59 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, instanța va dispune liberarea condiționată a condamnatului, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, de sub efectul pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 125/2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 185/2010, pentru comiterea de infracțiunilor de viol și furt.

În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu M. A., în cuantum de 100 lei, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 1193/06.03.2015.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

Admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Oradea.

În baza art. 95 – 97 din Legea nr. 254/2013 și art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, cu referire la art. 59 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 286/2009, dispune liberarea condiționată a condamnatului R. S. F., fiul lui natural și E., născut la data de 09.03.1987, în România, jud. S., oraș Șimleul Silvaniei, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, de sub efectul pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 125/2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 185/2010, pentru comiterea de infracțiunii de viol, prev. și ped de art. 197 C.pen..

În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu M. A., în cuantum de 100 lei, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 1193/06.03.2015.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație la Tribunalul Bihor în termen 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Ș. R. V. P. M. I.

red. Ș.R.V

tehnored. P.M.

2 ex./9 Martie 2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Cod operator 3161/P

Minuta Sentinței penale nr. 297/2015

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Oradea.

În baza art. 95 – 97 din Legea nr. 254/2013 și art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, cu referire la art. 59 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 286/2009, dispune liberarea condiționată a condamnatului R. S. F., fiul lui natural și E., născut la data de 09.03.1987, în România, jud. S., oraș Șimleul Silvaniei, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, de sub efectul pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 125/2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 185/2010, pentru comiterea de infracțiunii de viol, prev. și ped de art. 197 C.pen..

În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu M. A., în cuantum de 100 lei, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 1193/06.03.2015.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație la Tribunalul Bihor în termen 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.03.2015

Președinte,

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA- JUDEȚUL BIHOR

SECȚIA PENALĂ

: Oradea, Primăriei nr.13, Bihor, Cod_

: +_-412.047

: +_-432.758

Cod operator date cu caracter personal 3161

DOSAR NR._

Emisă la 09.03.2015

CĂTRE,

PENITENCIARUL ORADEA

DIRECȚIA EVIDENȚĂ DEȚINUȚI

Alăturat prezentei, în baza art. 407 al.1 Noul Cod procedură penală, vă comunicăm o copie a minutei sentinței penale nr. 297 din 09.03.2015, pronunțată în dosar cu nr. de mai sus al Judecătoriei Oradea, privind pe deținutul R. S. F., pentru luare la cunoștință.

Precizăm că s-a comunicat separat cu condamnatul o copie a minutei sentinței penale sus-amintite, în plic închis.

Grefier,

P. M.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA- JUDEȚUL BIHOR

SECȚIA PENALĂ

: Oradea, Primăriei nr.13, Bihor, Cod_

: +_-412.047

: +_-432.758

Cod operator date cu caracter personal 3161

DOSAR NR._

Emisă la 11.03.2015

CĂTRE,

PENITENCIARUL ORADEA

DIRECȚIA EVIDENȚĂ DEȚINUȚI

Alăturat prezentei, în baza art. 407 al.1 Noul Cod procedură penală, vă comunicăm o copie a sentinței penale nr. 297 din 09.03.2015, pronunțată în dosar cu nr. de mai sus al Judecătoriei Oradea, privind pe deținutul R. S. F., pentru luare la cunoștință.

Precizăm că s-a comunicat separat cu condamnatul o copie a sentinței penale sus-amintite, în plic închis.

Grefier,

P. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 297/2015. Judecătoria ORADEA