Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 531/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 531/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 21-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal 3161

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ nr. 531/2015

Ședința publică din data de 21 aprilie 2015

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: P. L.

Ministerul public este reprezentat de procuror M. Miriam din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu disp. art. 369 al. 1 C.pr.pen.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul P. Ș. Z., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, prev. de art. 85 al. 1 din OUG 195/2002, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 al 1 din OUG 195/2002 și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă prev. și ped. de art. 87 al 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. b C. P.. 1968 și art. 5 C. P...

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul P. Ș. Z..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la legitimarea inculpatului P. Ș. Z., fiul lui Ș. și M., ns. la 25.06.1980 în Oradea, domiciliat în Oradea, ., ., ., CNP_, CI . nr._ eliberată de SPCL Oradea la 13.03.2015.

Nu sunt cereri sau excepții.

În baza art. 374 C.pr.pen., se dă citire actului de sesizare a instanței, care explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce.

Instanța, aduce la cunoștința inculpatului P. Ș. Z. faptul că are posibilitatea să beneficieze de procedura simplificată prev. de art. 375 C.pr.pen. dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, respectiv a prevederilor art. 396 al. 10 C.pr.pen.

Inculpatul P. Ș. Z. arată că recunoaște săvârșirea faptei și dorește aplicarea procedurii simplificate.

Instanța, în baza art. 375 al. 1 C.pr.pen., procedează la ascultarea inculpatului P. Ș. Z., declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal separat atașată la dosar, după ce în prealabil a fost semnată de inculpat.

Instanța pune în discuție solicitarea inculpatului P. Ș. Z., ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 C.pr.pen..

Reprezentanta parchetului, solicită admiterea cererii inculpatului de aplicare a procedurii simplificate, fiind îndeplinite condițiile legale.

Instanța, având în vedere declarația inculpatului și actele de la dosar, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea procedurii simplificate, motiv pentru care în baza art. 375 alin. 2 Cod C.pr.pen. admite cererea inculpatului P. Ș. Z. și dispune ca judecata să aibă loc conform procedurii prev. de art. 375 C.pr.pen.

Nu sunt alte probe cu înscrisuri.

Reprezentanta parchetului, cu privire la legea penală mai favorabilă, apreciază că legea veche este mai favorabilă, față de pluralitatea de infracțiuni.

Inculpatul arată că i s-a spus că o să aibă amendă penală, dar apoi i s-a spus că va fi condamnat cu executare pentru că s-a schimbat legea. Arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la legea penală mai favorabilă.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța, în baza art. 387 alin. 2 C.pr.pen. declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri, conform art. 388 C.pr.pen.

Reprezentanta parchetului, susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimis în judecată inculpatul, apreciind dovedită vinovăția acestuia cu probele administrate în cursul urmăririi penale și declarația de recunoaștere dată în fața instanței. Solicită condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă cu închisoarea, cu limitele reduse cu o treime, conform art. 396 al. 10 C.pr.pen., pentru infracțiunile prev. de art.85 al.1 din OUG.195/2002, art.86 al.1 din OUG.195/2002 și art.87 al.1 din OUG.195/2002. La individualizarea pedepsei solicită să se aibă în vedere că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală. În temeiul art. 33 lit. B și art. 34 lit. B din vechiul cod penal, solicită aplicarea pedepsei celei mai grele, cu aplicarea unui spor, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie suspendată sub supraveghere, conform art. 86 ind. 1 din Codul penal vechi. În baza art. 12 al. 1 din legea 187/2012 și art. 71 al. 2 C.pen. solicită interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, care urmează a fi suspendată conform art. 71 al. 5 C.pen. În temeiul art. 274 al. 1 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă săvârșirea faptelor.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Prin rechizitoriul nr. 8279/P/2013 din 30.01.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 04.02.2015, inculpatul P. Ș. Z. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și conducere unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art. 85 al. 1 din OUG 195/2002, art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 și art. 87 al 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. b C. P.. 1968 și art. 5 C. P.., faptele constând în aceea că inculpatul, la data de 30.11.2013 a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere și având o îmbibație alcoolică de 0,95 gr ‰, alcool pur în sânge.

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătorești, instanța reține în fapt următoarele:

La 30.11.2013 în jurul orelor 23,40 organele de poliție au oprit pentru control pe . municipiul Oradea autoturismul Seat Ibiza care a fost înmatriculat provizoriu sub nr. BH_ condus de inculpatul P. Ș. Z.. Cu ocazia controlului documentelor inculpatul a prezentat autorizația provizorie de circulație a autoturismului constatându-se că valabilitatea acesteia era până la data de 01.11.2013. Inculpatul a declarat organelor de Poliție că nu este posesor al permisului de conducere, aspect confirmat după verificarea în baza de date.

Întrucât inculpatul prezenta halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest în prezența martorului M. D. C. rezultând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La Spitalul Județean Oradea inculpatului i-au fost recoltate probele biologice de sânge, stabilindu-se conform Buletinului de analiză toxicologică 2202/2013 că alcoolemia prezentată de inculpat la ora 00,10 era de 0,95 gr ‰ la proba I fără a se solicita recoltarea probei II.

Din adresa nr. 6968/30.10.2014 a SPCRPCÎV Bihor rezultă că inculpatul P. Ș. Z. nu este posesor al permisului de conducere .

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor declarând că după ce a consumat aproximativ 2 litri de bere la domiciliu a urcat la volanul autoturismului cunoscând că acesta nu este înmatriculat, conducând până pe . inculpatul a înstrăinat autoturismul pentru a nu mai comite fapte de acest gen.

În faza de cercetare judecătorească inculpatul a fost audiat la termenul din 21.04.2015, a solicitat aplicarea procedurii speciale de recunoaștere a vinovăției și a recunoscut fapta descrisă în rechizitoriu precizând faptul că a condus autoturismul după ce a băut și fără a poseda permis de conducere (f. 11-12 dos. inst.).

Starea de fapt reținută și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză: Proces verbal constatare acte premergătoare (f 8), Proces verbal constatare infracțiune (f 10), Autorizație provizorie (f 12), Rezultat etilotest (f.15), Buletin analiză toxicologică (f.18), declarații inculpat/suspect (f. 22,28,30 dos. u.p. și f. 11-12 dos. inst.), adresa SPCRPCÎV (f 14), Declarație martor ( f.31,32) și cazier judiciar (f. 34).

Luând în considerare toate aceste probe, instanța apreciază că în prezenta cauză există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.4 C.pr.pen., fiind răsturnată.

Întrucât de la momentul comiterii faptei și până în prezent, în legislația penală au survenit modificări, se pune problema aplicării legii penale mai favorabile.

Cu privire la verificarea incidenței legii penale mai favorabile, având în vedere Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, instanța reține că pentru cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, în concurs real, date fiind limitele de pedeapsă egale în ce privește infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, respectiv existența alternativei amenzii penale conform noii reglementări pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, dar și modalitățile de individualizare a executării pedepsei închisorii, respectiv stabilirii pedepsei în caz de concurs de infracțiuni, vechea reglementare este mai favorabilă, raportat la întreaga speță, față de noua reglementare care stabilește aplicarea obligatorie a unui spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, și care se aplică la pedeapsa cea mai grea.

În drept, faptele inculpatului P. Ș. Z. care, în data de 30.11.2013 a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere și având o îmbibație alcoolică de 0,95 gr ‰, alcool pur în sânge, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și conducere unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art. 85 al. 1 din OUG 195/2002, art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 și art. 87 al 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. b C. P.. 1968 și art. 5 C. P..

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art.85 alin.1 O.U.G. 195/2002 republicată, s-a realizat prin activitatea inculpatului de a conduce autoturismul pe un drum public a autoturismului, marca autoturismul Seat Ibiza,care nu era înmatriculat. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru siguranța traficului rutier generată de lipsa verificării tehnice a autovehiculului, respectiv imposibilitatea de identificare a autovehiculului. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, este o infracțiune de pericol, starea de pericol pentru siguranța circulației rutiere este inerentă elementului material al infracțiunii și se produce în momentul în care punerea în mișcare și deplasarea autovehiculului dobândește semnificația unei „conduceri” pe drumurile publice a acestuia, în acel moment are loc și consumarea infracțiunii.

În ceea ce privește latura subiectivă, intenția inculpatului rezultă din împrejurarea că, deși știa că autoturismul nu este înmatriculat, a decis să se urce la volanul acestuia și să îl conducă pe drumuri publice. Inculpatul a acționat cu intenție indirectă, a prevăzut pericolul reprezentat de acțiunea sa de a conduce un autovehicul neînmatriculat și, deși nu a urmărit, a acceptat producerea unui asemenea rezultat.

În ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, raportat la circumstanțele reale ale faptei, circumstanțele personale ale inculpatului și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea săvârșită, ținând cont de prevederile art. 396 alin.10 C.pr.pen., instanța urmează a dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 8 luni închisoare în baza art.85 al.1 din OUG.195/2002, republicată.

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art.87 alin.1 O.U.G. 195/2002 republicată, s-a realizat prin activitatea inculpatului de a conduce autoturismul pe un drum public deși consumase băuturi alcoolice și avea în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru siguranța traficului rutier generată de conduita inculpatului. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie peste limitele legale este o infracțiune de pericol, starea de pericol pentru siguranța circulației rutiere este inerentă elementului material al infracțiunii și se produce în momentul în care punerea în mișcare și deplasarea autovehiculului dobândește semnificația unei „conduceri” pe drumurile publice a acestuia, în acel moment are loc și consumarea infracțiunii.

În ceea ce privește latura subiectivă, intenția inculpatului rezultă din împrejurarea că, deși știa că se află sub influența băuturilor alcoolice, întrucât consumase în prealabil alcool, a decis să se urce la volanul autoturismului și să îl conducă pe drumuri publice. Inculpatul a acționat cu intenție indirectă, a prevăzut pericolul reprezentat de acțiunea sa de a conduce sub influența alcoolului și, deși nu a urmărit, a acceptat producerea unui asemenea rezultat.

La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța urmează a avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C.pen. din 1968, reținând în acest sens faptul că inculpatul a condus autovehiculul după ce, în prealabil, a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul unui autovehicul în care era pasager și o altă persoană, putându-se trage concluzia că inculpatul nu realizează pe deplin periculozitatea comiterii unor astfel de fapte. Instanța mai remarcă faptul că deși la o primă analiză infracțiunile la regimul circulației nu par a avea un pericol social ridicat în raport cu alte fapte care au limite de pedeapsă apropiate, acestea sunt în continuă creștere ca și număr în ultima perioadă de timp, iar urmările produse sunt tot mai grave, victime devenind persoane nevinovate, or numai aplicarea unor pedepse mai aspre ar putea cultiva în rândul opiniei publice responsabilitatea șofatului în condiții legale.

Raportat la circumstanțele reale ale faptei, circumstanțele personale ale inculpatului și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea săvârșită, ținând cont de prevederile art. 396 alin.10 C.pr.pen., instanța urmează a dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, apreciind că aceasta va fi de natură să reprezinte un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 O.U.G. 195/2002 republicată, s-a realizat prin activitatea inculpatului de a conduce autoturismul Seat Ibiza înmatriculat sub nr. BH_, pe un drum public, respectiv pe pe . municipiul Oradea, fără a poseda permis de conducere. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru siguranța traficului rutier generată de conduita inculpatului, care deși nu avea permis de conducere a condus autoturismul pe drumurile publice. Conducerea pe drumurile publice a unui autoturismul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, este o infracțiune de pericol, starea de pericol pentru siguranța circulației rutiere este inerentă elementului material al infracțiunii și se produce în momentul în care punerea în mișcare și deplasarea autovehiculului dobândește semnificația unei „conduceri” pe drumurile publice a acestuia, în acel moment are loc și consumarea infracțiunii.

În ceea ce privește latura subiectivă, intenția inculpatului rezultă din împrejurarea că, deși știa că nu are permis de conducere, a decis să se urce la volanul autoturismului și să îl conducă pe drumuri publice. Inculpatul a acționat cu intenție indirectă, a prevăzut pericolul reprezentat de acțiunea sa de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, fără a avea permis de conducere, și, deși nu a urmărit, a acceptat producerea unui asemenea rezultat.

La stabilirea și individualizarea pedepselor, instanța urmează a avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C.pen din 1968, circumstanțele reale ale faptei, circumstanțele personale ale inculpatului și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea săvârșită, ținând cont de prevederile art. 396 alin.10 C.pr.pen., instanța urmează a dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, apreciind că aceasta va fi de natură să reprezinte un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.

Va constata că infracțiunile sunt concurente conform art. 33 lit. „b” Cod penal din 1968.

În baza art. 34 lit. „b” Cod penal din 1968 va contopi pedepsele și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, fără aplicarea unui spor.

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.

Instanța opinează însă că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului este suficientă față de toate cele mai sus expuse, nefiind necesară executarea acesteia în regim de detenție.

Pentru aceste motive, în baza art. 861 Cod Penal din 1968 cu aplicarea art.5 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani și 10 luni, stabilit conform art. 862 Cod penal din 1968.

În baza art.86/3 alin. 1 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal va obliga inculpatul P. Ș. Z. ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor;

- să anunțe, în prealabil,orice schimbarea de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a pitea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 71 alin.5 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 alin.2 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului P. Ș. Z. asupra prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 86/4 Cod penal din 1968, art.83 și 84 Cod penal din 1968, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligației stabilite de instanță.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 5 Cod penal. reține ca lege penală mai favorabilă dispozițiile art.85 alin.1, art.86 alin.1 și art.87 al.1 din OUG.195/2002, modificată și republicată și în consecință :

1. În baza art.85 al.1 din OUG.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul P. Ș. Z., fiul lui Ș. și A., născut la data de 25.06.1980 în Oradea, jud. Bihor, CNP_, dom. în Oradea, ..43, apt.2, jud. Bihor, cetățean român, studii 8 clase, zidar, necăsătorit, stagiu militar satisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat la pedeapsa de: - 8 luni închisoare

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.

2. În baza art.86 al.1 din OUG.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul P. Ș. Z. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, la pedeapsa de: - 10 luni închisoare

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.

3. În baza art.87 al.1 din OUG.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul P. Ș. Z. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, la pedeapsa de: - 8 luni închisoare

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.

Constată că infracțiunile sunt concurente conform art. 33 lit. „b” Cod

penal din 1968.

În baza art. 34 lit. „b” Cod penal din 1968 contopește pedepsele și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, fără aplicarea unui spor.

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 Cod Penal din 1968 cu aplicarea art.5 Cod penal dispune

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani și 10 luni, stabilit conform art. 862 Cod penal din 1968.

În baza art.86/3 alin. 1 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal obligă inculpatul P. Ș. Z. ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor;

- să anunțe, în prealabil,orice schimbarea de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a pitea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 71 alin.5 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 alin.2 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului P. Ș. Z. asupra prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 86/4 Cod penal din 1968, art.83 și 84 Cod penal din 1968, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligației stabilite de instanță.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. P. L.

Red G.M.

Dact. P.L.

3 ex / 27.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 531/2015. Judecătoria ORADEA