Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2938/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2938/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 05-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2938/2015
Ședința publică de la 05 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. D.
Grefier: E. D. O.
Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe petentul-contestator V. C., având ca obiect contestație la executare (art. 598 NCPP).
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04 noiembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
La data de 03.06.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, contestația formulată de către petentul-condamnat V. C., deținut în P. Colibași, împotriva mandatului în executarea căruia se află.
Petentul a arătat că motivele care au stat la baza cererii sale le va expune în fața instanței.
La termenul de judecată din data de 04.11.2015 grefierul de ședință a învederat instanței că la dosar au fost depuse relațiile solicitate, precum și declarația de retragere a cererii, formulată de petent.
Instanța, ținând cont de dorința liber exprimată a petentului-condamnat, V. C., în baza art.598 și urm. C.pr.pen., va lua act de retragerea cererii formulate.
Va obliga, în baza art. 275 C.pr.pen., petentul-condamnat V. C., la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției., potrivit art. 272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act, în baza art. 598 și urm. C.pr.pen., de retragerea cererii formulate de petentul-condamnat V. C., fiul lui I. și E., născut la data de 09.02.1963, deținut în P. Colibași, județul Argeș.
Obligă, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul-condamnat V. C., la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției., potrivit art. 272 C.pr.pen.
Cu drept de contestație în 3 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2015.
Președinte,
D. D.
Grefier,
E. D. O.
2.ex. red.DD/dact.VO/18 Noiembrie 2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... → |
---|