Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2528/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2528/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2528
Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ
Grefier F. L. C.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin
procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat I. N. S., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul în stare de detenție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată după declinarea competenței, stadiul procesual-fond, au fost comunicate relații de către PNT Colibași, mai există pe rolul completului cu termen astăzi dosarele nr._ și_, având același obiect și privind aceeași parte, după care,
Instanța dispune a se efectua apelul și în dosarele nr._ și_ .
La apelul nominal efectuat în dosarul nr._ a răspuns petentul condamnat în stare de detenție, asistat de avocat oficiu M. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este al doilea termen de judecată, stadiul procesual-fond, cauza a fost inaintată de completul c4 penal în vederea discutării unei eventuale conexări cu prezenta cauză.
La apelul nominal efectuat în dosarul nr._ a răspuns petentul condamnat în stare de detenție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este al doilea termen de judecată, stadiul procesual-fond, cauza a fost inaintată de completul c4 penal în vederea discutării unei eventuale conexări cu prezenta cauză.
Instanța pune în discuție conexarea dosarelor nr._ și_ la prezenta cauză, având în vedere identitatea de parte și obiect.
Reprezentanta Parchetului și apărătorul petentului condamnat, având pe rând cuvântul, arata ca sunt de acord cu aspectul pus în discuție.
In baza art. 43 C.pr.pen. instanța conexează dosarele nr._ și_ la prezenta cauză, având în vedere identitatea de parte și obiect.
Petentul, având cuvântul, arată că cererile nu sunt formulate de el, nu și le insușește.
Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită a se lua act.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii ca lipsită de obiect, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Constată că, la data de 28.04.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni, sub nr._, contestația la executare formulată de petentul-condamnat I. N. S..
În motivarea contestației la executare petentul condamnat arată că la emiterea mandatului de doi ani de către Judecătoria Topoloveni nu i s-a reținut și ordonanța de reținere pentru 24 de ore.
Prin sentința penală nr. 139/29.05.2015 Judecătoria Topoloveni a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
Sosită pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar, respectiv_ .
La termenul din data de 06.10.2015, prezent în fața instanței, petentul condamnat a arătat că nu își însușește contestația de față, nu este formulată de el.
În raport de aceste precizări, instanța va respinge contestația la executare, constatând că nu se poate constitui cadrul procesual penal, nefiind cunoscută identitatea persoanei care a înțeles să investească Judecătoria Pitești.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată în numele persoanei condamnate I. N. S., fiul lui N. și I., născut la data de 09.12.1990, deținut in PNT Colibași.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocat din oficiu, în cuantum de 130 lei –conform împuternicirii avocațiale nr. 3088/07.09.2015-se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2015.
Președinte,
A. M. D.
Grefier,
F. L. C.
RED.A.M.D./
TEHN.L.C ./4 EX.25.10.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|