Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2739/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2739/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 22-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2739/2015

Ședința publică de la 22 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA IORDACHE

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestator I. F. M. F., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Interpelat fiind de instanță, petentul arată că se află în executarea unei pedepse pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, aspect confirmat și de reprezentanții Penitenciarului Colibași prin confruntarea listei de evidență.

Instanța, în raport de obiectul cauzei, din oficiu în temeiul art. 50 Cpp invocă și pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești de a soluționa cauza și declinarea acesteia spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Argeș .

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției invocate din oficiu și de declinare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș spre competentă soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pitești la data de 24.07.2015 sub numărul de mai sus, petentul I. M. F., încarcerat la P. Colibași a solicitat aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile

Referitor la excepția necompetenței materiale instanța reține următoarele:

În prezent petentul se află în executarea unei pedepse aplicate de Tribunalul Argeș pentru trafic de droguri.

Potrivit art. 598 alin. 2 C.p.p. În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință referitor la cererea formulată de petent competența de soluționare aparține instanței de executare în circumscripția căreia se află locul de deținere, respectiv P. Colibași.

Conform art. 553 C.p.p., denumit marginal „Instanța de executare”, hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată sau la instanța ierarhic superioară ori la instanța de apel, se pune în executare de către prima instanță de judecată.

Având în vedere că petentul se află în executarea unei pedepse stabilite în primă instanță de Tribunalul Argeș, față de prevederile legale susmenționate, rezultă că aceasta este instanța de executare, sens în care în cauză competența materială de soluționare aparține instanței de executare, respectiv Tribunalului Argeș.

Față de prevederile art. 50 C.p.p. coroborate cu art. 598 alin. 2 instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești și va dispune declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulată de petentul I. M. F. în favoarea Tribunalului Argeș.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Pitești.

În baza art. 50 C.p.p. rap. la art. 598 C.p.p declină competența de soluționare a contestației la executare privind pe petentul condamnat I. M. F., fiul lui F. și I., născut la 23 August 1976, deținut în P. Colibași, în favoarea Tribunalului Argeș.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2015

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 26 Octombrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2739/2015. Judecătoria PITEŞTI