Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2548/2015. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2548/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2548/2015
Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror S. F..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent N. I. L. S. și pe intimat P. C., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. N. M. pentru petentul lipsă, lipsind și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul petentului solicită proba cu înscrisuri, pe care le depune la dosarul cauzei.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, precizează că este de acord cu proba solicitată.
Instanța încuviințează ca fiind concludentă soluționării cauzei proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul petentului și ia act de înscrisurile depuse.
Apărătorul petentului și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.
Instanta, în baza art. 387 Cpp, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit art. 388 Cpp.
Apărătorul petentului, având cuvântul pe fond, solicită, admiterea contestației formulată, anularea încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la PNT Colibași și schimbarea regimului de executare din maximă siguranță în regim închis. Precizează că în regimul de maximă siguranță sunt deținuții care au pedepse mai mari de 13 ani sau închisoare pe viață, ori, petentul are o pedeapsă de 5 ani și, conform art. 34 din legea 254/2013, petentul ar fi putut de la data încarcerării să fie în regim închis. Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, petentul este o persoană responsabilă, nu este violent, este un bun creștin, anterior faptei săvârșite nu a avut antecedente penale, are studii superioare, fiind economist. Solicită schimbarea regimului de detenție pentru a fi scos la muncă și pentru a participa la diferite acțiuni religioase. De asemenea solicită declasificarea din grad de risc.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petent, cu menținerea încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la PNT Colibași și menținerea regimului de executare a pedepsei.
INSTANȚA
La data de 16.07.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația formulată de petentul condamnat N. L. S. împotriva încheierii nr. 406/06.07.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași prin care s-a respins plângerea formulată de petent.
Contestația nu a fost motivată.
La dosar a fost înaintat dosarul nr. 398/2015 ce cuprinde plângerea petentului, procesul verbal nr.496/24.06.2015 al comisiei constituită în baza art. 32, procesul verbal de evaluare a riscului privind siguranța locului de deținere nr. L_/24.06.2015, declarația petentului și încheierea nr. 406/06.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași.
Apărătorul petentului a depus la dosar copia sentinței penale de condamnare și înscrisurile de la filele nr. 19-30.
La dosar au fost depuse de către intimatul P. Colibași, concluzii scrise.
Din analiza probatoriului cauzei instanța constată că prin încheierea nr. 406/06.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași a fost respinsă plângerea formulată de către petent.
În considerentele încheierii s-a reținut că potrivit procesului verbal nr.496/24.06.2015 petentul se află în executarea unei pedepse de 5 ani pentru săvârșirea de infracțiuni la Legea 39/_ privind prevenirea și combaterea criminalității organizate și a fost inclus în regimul de executare de maximă siguranță începând cu data de 24.06.2015.
Potrivit procesului verbal nr.L66762/24.06.2015, în condițiile art.93 din HG 1897/2006, petentul-condamnat a fost inclus în categoria persoanelor care prezintă grad de risc pentru siguranța locului de deținere.
S-a arătat că petentul a fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea 39/2003 iar potrivit art.93 1 pct.3 lit.g din HG 1897/2006, unul din criteriile care sunt luate în considerare la stabilirea riscului pe care îl prezintă persoana condamnată pentru siguranța penitenciarului este apartenența la grupări de crimă organizată, coordonarea activităților infracționale ori de tip terorist.
S-a mai motivat că în ce privește regimul de maximă siguranță, potrivit art.34 pct. 1 din Legea 254/2013, acesta se aplică persoanelor condamnate pe viață, persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani și celor care prezintă grad sporit de risc pentru siguranța penitenciarului.
Analizând actele și lucrările si considerentele încheierii nr. nr.406/06.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarului Colibași, dispusă în ceea ce-l privește pe petent instanța constată că încheierea judecătorului de supraveghere este netemeinică si nelegală pentru considerentele ce vor fi analizate în continuare.
Potrivit art. 93 2 din HG nr. 1897/2006: (1) Riscul pentru siguranța penitenciarului pe care îl prezintă persoanele condamnate este determinat de potențialul acestora de a periclita siguranța misiunilor desfășurate de administrația penitenciară, în interiorul sau exteriorul locului de deținere, respectiv de a pune în pericol viața, integritatea corporală ori sănătatea personalului sau a altor persoane, de a afecta în mod direct sau indirect siguranța comunității.
(2) Includerea persoanelor private de libertate în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului nu reprezintă o sancțiune disciplinară, ci constituie o măsură administrativă de prevenție adoptată de administrația locului de deținere, în vederea menținerii unui climat de siguranță.
(3) Criteriile care sunt luate în considerare la stabilirea riscului pe care îl prezintă persoana condamnată pentru siguranța penitenciarului sunt următoarele:
a) săvârșirea infracțiunii prin folosirea armelor de foc, din motive josnice ori cu cruzime pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii sau detențiune pe viață;
b) evadarea ori părăsirea locului de muncă în prezenta pedeapsă sau în pedeapsa anterioară;
c) tentativa de evadare, forțarea dispozitivelor de siguranță, distrugerea sistemelor de siguranță;
d) neprezentarea nejustificată a persoanei private de libertate la ora stabilită din permisiunea de ieșire din penitenciar;
e) introducerea, deținerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanțe toxice ori alte obiecte și substanțe care pun în pericol siguranța penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor;
f) instigarea, influențarea sau participarea în orice mod la producerea de revolte sau luări de ostatici;
g) apartenența la grupări de crimă organizată, coordonarea activităților infracționale ori de tip terorist;
h) acte de violență soldate cu vătămări corporale ori deces împotriva personalului sau a altor persoane.”
Aceste dispoziții trebuie coroborate în mod evident cu litera si spiritul legii nr. 254/2013, care reprezintă cadrul legislativ în care se execută în prezent pedepsele privative de libertate.
Referitor la clasificarea în gradul de risc pentru siguranța locului de deținere, instanța constată că s-a reținut ca singur criteriu pentru această încadrare apartenența la grupări de crimă organizată, coordonarea activităților infracționale ori de tip terorist.
Potrivit art. 88 din HG nr. 1897/2006, comisia pentru stabilirea sau individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cu ocazia stabilirii regimului de executare a persoanelor private de libertate, trebuie să aibă în vedere următoarele criterii: vârsta; durata pedepsei privative de libertate; conduita persoanei condamnate, inclusiv în perioadele de detenție anterioare; riscul pe care îl prezintă pentru siguranța locului de deținere, pentru celelalte persoane private de libertate și pentru personal; abilitățile necesare includerii în diferite programe de educație și intervenție psihosocială; disponibilitatea de a presta muncă, de a urma cursuri de calificare și cursuri de școlarizare.
În prezenta speță s-a ținut cont doar de apartenența petentului la grupări de crimă organizată, coordonarea activităților infracționale ori de tip terorist si nu s-a analizat nici natura ori modul de săvârșire a infracțiunii, nici vreun aspect referitor la persoana condamnatului, deși potrivit art. 93 2 al. 5 din HG nr. 1897/2006, în procesul de evaluare și reevaluare a riscului, comisia prevăzută la art. 14 din Lege analizează situația persoanei condamnate în baza dosarului individual și a altor documente relevante pentru stabilirea riscului.
Astfel din cuprinsul procesului-verbal de evaluare a riscului privind siguranța locului de deținere rezultă că personalitatea și comportamentul petentului nu au fost deloc analizate, deși acesta a executat în stare de arest preventiv o perioadă de 182 de zile.
De asemenea, nici situația disciplinară a petentului în această perioadă nu a fost descrisă sau analizată în vreun fel, deși aceste aspecte ar fi fost edificatoare relativ la pericolul pe care petentul condamnat l-ar reprezenta pentru siguranța locului de deținere, rezultând doar că nu are antecedente penale.
Nefiind descrise de către comisie aceste aspecte esențiale, instanța le va interpreta în favoarea condamnatului în virtutea principiului ,,in dubio pro reo”.
Prin prisma acestor considerente în baza art. 39 din Legea nr. 254/2013 coroborat cu art.93 1 din HG nr. 1897/2006 va admite contestația formulată de petent împotriva încheierii nr. 406/06.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași.
Se va desființa încheierea, se va dispune declasificarea petentului din categoria persoanelor care prezintă grad de risc pentru siguranța penitenciarului.
În raport de dispozițiile art. 36 din legea nr. 254/2013 dat fiind că petentul este condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare se va dispune schimbarea regimului de executare a pedepsei din maximă siguranță în regim închis.
Se va menține termenul de reanalizare a situației petentului condamnat pentru data de 26.11.2015.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 39 din Legea nr. 254/2013 coroborat cu art.93 1 din HG nr. 1897/2006 admite contestația formulată de petentul N. L. S., fiul lui I. și E., născut la data de 01.01.1958, deținut în P. Colibași, împotriva încheierii nr. 406/06.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași.
Desființează încheierea susmenționată, dispune declasificarea petentului din categoria persoanelor care prezintă grad de risc pentru siguranța penitenciarului și schimbarea regimului de executare a pedepsei din maximă siguranță în regim închis.
Menține termenul de reanalizare a situației petentului condamnat la data de 26.11.2015.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2015.
Președinte,
GABRIELA APOSTOL
Grefier,
E. S.
E.S. 12 Octombrie 2015
Red.G.A. 12.11.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2559/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








