Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2559/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2559/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2559/2015
Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror S. F..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat P. C. I., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de av. oficiu P. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Petentul depune la dosarul cauzei un memoriu.
Reprezentantul Parchetului și apărătorul petentului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.
Instanța, în baza art. 387 Cpp constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 Cpp.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingerea propunerii cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul petentului, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii de liberare condiționată formulată de acesta, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, petentul a executat fracția, a fost recompensat, a participat la diferite activități socio-educative.
Petentul, având cuvântul pe fond, solicită admiterea propunerii.
INSTANȚA
P. Colibași a înaintat spre soluționare Judecătoriei Pitești la data de 01.10.2015 procesul verbal nr. L/_ din 30.09.2015 propunând liberarea condiționată a deținutului P. C. I., motivat de faptul că a executat fracțiunea prevăzută de lege, iar la locul deținerii a avut un comportament corespunzător.
La dosarul cauzei a fost depusă si caracterizarea petentului, copia mandatului în a cărui executare se află și copia fișei de cazier judiciar iar din analiza tuturor actelor și lucrărilor dosarului instanța reține în fapt următoarele: Petentul se află în executarea unei pedepse rezultante de 11 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 123/2009 a Judecătoriei Pitești pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Executarea a început la data de 16.01.2006 iar până la data de 30.09.2015 a executat 3545 zile din care 128 ca urmare a muncii prestate. Până în prezent petentul a mai fost condamnat și este recidivist. În timpul detenției acesta a fost sancționat de 14 ori și recompensat de 13 ori din care 10 ori cu ridicarea sancțiunilor aplicate. În perioada amânării nu a fost sancționat dar nici recompensat.
Față de cele reținute instanța constată că deși petentul a executat fracția de 3/4 din pedeapsa prevăzută de art. 59 C.p. de la 1968, totuși condamnarea anterioară dovedește persistența infracțională și comportamentul oscilant din cursul executării pedepsei conduc la concluzia că nu este oportună acordarea liberării condiționate, iar propunerea făcută de comisie este nejustificată.
Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate, rezultă că cel condamnat nu poate beneficia de aceasta instituție în mod automat, după executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege – fiind vorba despre o vocație și nu un drept – ci numai dacă instanța care soluționează propunerea de liberare condiționată apreciază, în urma analizei tuturor circumstanțelor cauzei, că reeducarea și îndreptarea condamnatului sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.
Prin prisma acestor considerente instanța constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 59 C.p de la 1968, astfel ca va respinge propunerea comisiei în ceea ce îl privește pe condamnat și va fixa termen pentru rediscutare potrivit art. 587 al. 2 C.p.p.
Potrivit dispozițiilor art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași în ceea ce-l privește pe condamnatul P. C. I., fiul lui C. și R., născut la data de 22.01.1981, deținut în P. Colibași.
În baza art. 587 al. 2 C.p.p. fixează termen de rediscutare pentru data de 06.12.2015.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia iar onorariul avocatului din oficiu de 130 lei se achită acestuia din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 06 Octombrie 2015.
Președinte,
GABRIELA APOSTOL
Grefier,
E. S.
Red.A.G.
Tehnored.G.F/16.10.2015
← Şantajul. Art.194 C.p.. Sentința nr. 2562/2015. Judecătoria... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|