Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 462/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 462/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 11-02-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 462

Ședința publică de la 11 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: DUMITRU DUMITRU

Grefier: E. D. O.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul T. G. L., având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP).

La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio, conform disp. art. 369 alin. 1 C.pr.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție și asistat de av. of. H. M., care substituie pe av. of. T. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Petentul, personal, arată că nu își însușește cererea formulată.

Nemaifiind alte explicații de dat sau alte cereri de formulat, instanța, în temeiul art. 387 alin. 2 C.pr.pen., constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Procurorul solicită respingerea cererii ca rămasă fără obiect și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul petentului achiesează la concluziile procurorului.

INSTANȚA

La data de 26.11.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, contestația formulată de către petentul T. G. L., deținut în P. Colibași, împotriva mandatului în executarea căruia se află.

Petentul a arătat că motivele care au stat la baza cererii sale le va expune în fața instanței.

La termenul de judecată din data de 11.02.2015 petentul, personal, a arătat că își retrage cererea formulată.

Instanța, ținând cont de dorința liber exprimată a petentului condamnat T. G. L., în baza art. 598 C.pr.pen., va lua act de retragerea contestației formulată.

Va obliga, în baza art.275 C.pr.pen., pe petentul-condamnat T. G. L., la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act, în baza art. 598 C.pr.pen., de retragerea cererii formulate de petentul-condamnat T. G. L., fiu lui M. și Z., născut la data de 09.02.1992, deținut în P. Colibași, județul Argeș.

Obligă, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul-condamnat T. G. L., la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.

Cu drept de contestație în 3 zile.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2015.

Președinte,

DUMITRU DUMITRU

Grefier,

E. D. O.

2.ex. red.DD/dact.VO/18 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 462/2015. Judecătoria PITEŞTI