Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 463/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 463/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 11-02-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 463/2015
Ședința publică de la 11 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: DUMITRU DUMITRU
Grefier: E. D. O.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta P. E. L., având ca obiect întreruperea executării pedepsei/contestație (art. 592 NCPP).
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio, conform disp. art. 369 alin. 1 C.pr.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, în stare de detenție și asistattă de av. of. H. Mariu, care substituie pe av. of. T. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Petenta, personal, arată că nu își însușește cererea formulată.
Nemaifiind alte explicații de dat sau alte cereri de formulat, instanța, în temeiul art. 387 alin. 2 C.pr.pen., constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Procurorul solicită respingerea cererii ca rămasă fără obiect și obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul petentei achiesează la concluziile procurorului.
INSTANȚA
La data de 05.12.2014, petenta P. E. L., deținută în P. Colibași, a înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești o cerere prin care solicită întreruperea executării pedepsei (art. 592 C.pr.pen.), invocând motive de ordin medical.
În motivarea cererii, petenta a arătat că suferă de mai multe boli care nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a ANP.
La termenul de judecată din data de 11.02.2015, petenta, personal, a arătat că nu-și însușește cererea formulată.
Instanța, ținând cont de dorința liber exprimată a petentei condamnate P. E. L., va respinge cererea în baza art. 592 C.pr.pen, ca rămasă fără obiect.
Cheltuielile judiciare avansate se stat, vor rămâne, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, în baza art. 592 C.pr.pen., cererea petentei-condamnate P. E. L., fiica lui T. și E., născută la data de 31.12.1981, deținută în P. Colibași, județul Argeș, ca rămasă fără obiect.
Cheltuielile judiciare avansate se stat, rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.
Cu contestație în 3 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2015.
Președinte,
DUMITRU DUMITRU
Grefier,
E. D. O.
2..ex. red.DD/dact.VO/18 Februarie 2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 462/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 862/2015.... → |
---|