Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din 24-09-2015, Judecătoria PITEŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 24-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SETINȚA PENALĂ Nr. 2405/2015

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA IORDACHE

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestator P. N., având ca obiect contestația la executare (art. 598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de avocat P. M. substituind pe av. P. M.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că petentul mai are trei dosare cu același obiect pe lista de ședință de la acest termen respectiv dosarele_ ,_/280/2015 și_/280/2015.

Se efectuează apelul nominal în dosarele_ ,_/280/2015 și_/280/2015 unde a răspuns petentul.

Interpelat fiind de instanță, petentul arată că nu își însușește aceste cereri.

Instanța pune în discuție conexarea dosarelor_ ,_/280/2015 și_/280/2015, la prezentul dosar având în vedere identitatea de parte și obiect.

Reprezentanta Parchetului și apărătorul petentului, având cuvântul, arată că sunt de acord cu aspectul pus în discuție de instanță.

Pentru o justă soluționare a cauzei și o bună înfăptuire a justiției, instanța în baza art. 43 Cpp conexează dosarele_ ,_/280/2015 și_/280/2015 la prezentul dosar, întrucât toate dosarele au același obiect și privesc același petent.

Instanța acordă cuvântul cu privire la poziția exprimată de către petent în sensul că nu își însușește cererea.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca lipsită de obiect, iar cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Apărătorul petentului, având cuvântul, formulează aceleași concluzii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 12.06.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești cererea având ca obiect contestație la executare privind pe petenta P. N.

Petentul-condamnat, prezent personal în fața instanței, a precizat ca nu a formulat prezenta cerere.

Date fiind aceste precizări, din care rezultă fără echivoc că cel condamnat nu a înțeles să învestească instanța cu soluționarea acestei cereri, instanța va lua act că cererea este lipsită de obiect, în aplicarea art. 598 C.p.p.

În baza art. 275 al. 3.Cpp, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul pentru av. oficiu in suma de 130 lei se va plăti din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată în numele condamnatului P. N., fiul lui F. și V., născut la 05 August 1993 ca fiind lipsită de obiect.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul pentru av. oficiu in suma de 130 lei se va plăti din fondurile MJ.

Cu drept de contestație.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2015.

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 29 Septembrie 2015

Red. G.I. / 30.09.2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din 24-09-2015, Judecătoria PITEŞTI