Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 564/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 564/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 24-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 564

Ședința publică de la 24 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ

Grefier F. L. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin

procuror C. C.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat M. L., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, în stare de detenție, asistat de avocat oficiu B. V., în baza împuternicirii avocațiale nr. 644/16.02.2015.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este al doilea termen de judecată, stadiul procesual-fond, au fost depuse la dosar relațiile solicitate Penitenciarului Colibași, după care:

Apărătorul petentului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra cererii de liberare condiționată.

Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită admiterea cererii, liberarea condiționată a petentului, precizând că acesta a executat fracția prevăzută de lege, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a participat la activități socio - educative.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii ca nefondată, menținerea termenului fixat de comisie, cu obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea cererii.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Constată că la data de 29.01.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._ cererea formulată de petentul- condamnat M. L., deținut în PNT Colibași, prin care solicită liberarea condiționată, apreciind că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, amânarea de 12 luni stabilită de Comisia de Liberare Condiționată din cadrul PNT Colibași fiind prea mare.

La dosarul cauzei au fost înaintate, în urma adresei emise în acest sens de către instanță la termenul de judecată din data de 03.02.2015, procesul-verbal nr.X19848/20.11.2014, mandatul în a cărui executare se află petentul, caracterizare întocmită de Serviciul de Educație și Intervenție Psihosocială din cadrul Penitenciarului- C., fișa de cazier judiciar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Conform procesului-verbal nr. X19848/20.11.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași-fila 17 dosar, petentul M. L. se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped..de art. 208-209 c.p. prin sent.pen.nr. 1735/2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, fiind încarcerat la data de 18.03.2012.

În urma analizei situației petentului, comisia a constatat că acesta a executat 978 zile, nu a fost folosit la muncă, reținându-se totodată că a fost sancționat disciplinar de 5 ori și nerecompensat, aspecte reliefate de caracterizarea aflată la fila 18 dosar ,precum și documentele comunicate de Penitenciar- C..

Din parcurgerea aceluiași proces-verbal rezultă că petentul este recidivist, suferind –începând cu anul 1993 multiple condamnări pentru fapte de aceeași natură, furt calificat, beneficiind până în prezent de 5 ori de instituția liberări condiționate.

Instituția liberării condiționate –așa cum estre reglementată de art. 59 și urm.c.p.- vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă în prealabil se constată că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

Așadar, condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și condiția privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei ,instanța ținând seama totodată și de antecedentele penale ale condamnatului.

Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate rezultă că cel condamnat nu poate beneficia de această instituție în mod automat după executarea fracției din pedeapsă prevăzută de lege –fiind vorba despre o vocație și nu un drept- ci numai dacă instanța care judecă cererea/ propunerea de liberare condiționată își creează convingerea, ținând seama și de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, precum și de antecedentele penale ale acestuia- având valoarea unui simplu element care trebuie avut în vedere la aprecierea tuturor circumstanțelor cauzei -, că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.

În ceea ce privește comportamentul efectiv al deținutului în penitenciar se reține că acesta a fost unul total necorespunzător, petentul fiind sancționat disciplinar de 5 ori în decursul detenției, pentru săvârșirea unor abateri disciplinare încadrate în categoria abaterilor foarte grave și grave, respectiv autoagresiune- sancționat de 4 ori, lovire deținut.

Elementele subiective de apreciere a comportării condamnatului pe durata executării pedepsei, în raport cu care instanța urmează să examineze vocația condamnatului la beneficiul liberării condiționate sunt cele care caracterizează persoana condamnatului, sub aspectul comportării sale pe durata executării pedepsei, până în momentul judecării cererii și al antecedentelor sale penale.

Or, remarcăm faptul că deținutul nu se află la primul contact cu legea penală, fiind recidivist, suferind, așa cum s-a arătat, multiple condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură-furt calificat - conform fișei de cazier judiciar a petentului și MEPI nr. 1837/2012 –filele 19-21 dosar.

La fundamentarea acestei constatări instanța mai are în vedere, din parcurgerea aceleiași caracterizări atașate cererii petentului, și aspectul că acesta, pe parcursul întregii perioade executate în stare de detenție nu a întreprins nici un demers, nu a depus nici un efort pentru ridicarea vreunei măsuri disciplinare din multitudinea celor enumerate, petentul nefiind recompensat până în prezent.

Față de aceste considerente instanța apreciază, în raport de comportamentul petentului, dar și de existența antecedentelor penale că scopul preventiv – educativ al pedepsei nu a fost atins până în momentul de față, iar perioada executată nu prezintă garanția reintegrării sociale a condamnatului.

În consecință, instanța va respinge cererea formulată de petentul- condamnat M. L. ca neîntemeiată, urmând a fixa termen de reînnoire a cererii după data de 19.11.2015, termen ce apare ca fiind unul rezonabil, interval de timp în care petentul poate să adopte un comportament din care să rezulte în mod neechivoc că s-a îndreptat, că este stăruitor în muncă și disciplinat.

În baza art. 275 alin.2 c.p.p. va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând onorariu avocat oficiu în cuantum de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul- condamnat M. L., fiul lui I. și I., născut la data e 15.04.1975, în prezent încarcerat în PNT Colibași.

În baza art. 587 alin. 2 c.p.p. fixează termen de reiterare a cererii după data de 19.11.2015.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 260 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2015.

Președinte,

A. M. D.

Grefier,

F. L. C.

Red. AMD-4 ex.-16.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 564/2015. Judecătoria PITEŞTI