Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1507/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1507/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 26-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1507/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror Sâvu C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul contestator C. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezentul dosar s-a format prin disjungerea dosarului nr._ în ceea ce-l privește pe petent. De asemenea, în dosarul mai sus menționat s-au depus relațiile solicitate de la PNT Colibași, ale căror copii au fost atașate în prezentul dosar.
Instanța, în raport de relațiile sosite de la PNT Colibași, pune în discuție excepția necompetenței materiale și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Argeș
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admiterea excepției pusă în discuție și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Argeș.
Petentul precizează că retrage prezenta contestație și lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția pusă în discuție..
INSTANȚA
La data de 26.05.2015, prin disjungerea din dosarul nr._, a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația la executare formulată de către petentul C. C. încarcerat la Penitenciarul Colibași.
Contestația nu a fost motivată.
În ședința publică din data de 26.05.2015 instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială a Judecătoriei Pitești.
Exceptia este fondată. Potrivit art. 598 al.2 C.p.p. contestatia se formulează la instanta prev. în art.597 al.1 sau 6 C.p.p., respectiv instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în cazul prev. de art. 598 lit. c C.p.p. contestatia se introduce la instanta care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Petentul se află în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 – 175 lit. i C.p, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 581/24.09.2008 emis de Tribunalul Gorj.
Întrucât petentul în prezent este încarcerat în Penitenciarul Colibași rezultă că instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere corespunzătoare în grad instanței de executare este Tribunalul Argeș.
Prin prisma acestor considerente, în baza art. 42 si art. 456 C.pr.pen., instanta va admite exceptia de necompetenta materiala si va declina competenta de solutionare a cererii în favoarea Tribunalului Arges.
În baza art. 275 al 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Pitești.
În baza art. 50 C.p.p. rap. la art. 598 C.p.p declină competența de soluționare a contestației la executare privind pe petentul condamnat C. C., fiul lui V. și E., născut la data de 19.09.1988, deținut în Penitenciarul Colibași, în favoarea Tribunalului Argeș.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 26 Mai 2015.
Președinte,
GABRIELA APOSTOL
Grefier,
E. S.
Red.A.G
Tehnored.G.F/12.06.2015
← Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Sentința nr. 1551/2015.... → |
---|