Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 3247/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 3247/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 26-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 3247/2015

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. V.

Grefier F. S.

Ministerul Public, P. de pe langa Judecatoria P. reprezentat prin procuror

B. C.

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe petentul F. N. D. N., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa petentului si faptul ca la dosar a fost înaintata o declarație din partea acestuia in care arata ca nu îsi însușește contestația

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației ca fiind lipsita de obiect, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând sa rămână in sarcina acestuia

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Constată că la data de 02.09.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată sub numărul de mai sus contestația la executare formulată de petentul F. N. D. N..

La dosarul cauzei petentul a depus o declarație prin care a învederat că nu își însușește prezenta cerere deoarece nu a fost formulată de el și nu și-o însușește.

În raport de aceste precizări, în temeiul art. 598 C.p.p. instanța va respinge contestația la executare, constatând că nu se poate constitui cadrul procesual penal deoarece nu este cunoscută identitatea persoanei care a înțeles să investească Judecătoria Pitești și nici nu este posibilă identificarea acesteia.

În baza art. 275 alin.3 N.C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 598 C.p.p. respinge ca fiind lipsită de obiect contestația la executare formulată în numele petentului condamnat F. D. N., fiul lui N. si C. M., nascut la data de 27.12.1989, detinut la Penitenciarul C..

Conform art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2015.

Președinte,

G. C. V.

Grefier,

F. S.

Red.G.C.V.

Tehnored.G.F./04.12.2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 3247/2015. Judecătoria PITEŞTI