Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 998/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 998/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 07-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 998/2015

Ședința publică de la 07 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A.

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror Sâvu C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat D. C., părți civile B. F. M. și S. de P. P., reprezentant legal M. C. M., având ca obiect infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 al. 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns la a doua strigare inculpatul D. C., lipsă fiind apărătorul său, respectiv av. C. D. și partea civilă B. F. M., lipsind partea civilă S. de P. Pitești și reprezentant legal M. C. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța, în baza art. 372 C.p.p. procedează la identificarea inculpatului, care locuiește în com. Oarja, ., jud. Argeș și are CNP_, după care, procedează la identificarea părții civile B. F. M., care locuiește în oraș Mioveni, .. H23, ., jud. Argeș, având CNP_.

Părțile, având pe rând cuvântul, precizează că se împacă, iar inculpatul precizează că înțelege să se împace cu partea vătămată în lipsa apărătorului său și nu dorește continuarea procesului penal.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, în raport de pozițiile procesuale ale părților, solicită ca instanța să ia act că părțile s-au împăcat și, în baza art. 396 al. 6 C.p.p. rap. la art. 16 al. 1 lit. g C.p.p., solicită încetarea procesului penal, cu obligarea părților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, potrivit art. 275 al. 1 pc.t.2 lit. d C.p.p.

Partea civilă solicită ca instanța să ia act de împăcare.

Inculpatul de asemenea arată că dorește ca instanța să constate că s-au împăcat.

INSTANȚA

La data de 12.01.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești adresa nr.8782/P/2013 din 12.01.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești prin care a fost înaintat spre soluționare dosarul cu același număr privind pe inculpatul D. C. trimis în judecată prin rechizitoriul din 04.12.2014 pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 al. 2 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 5 C.p.

În motivarea actului de inculpare s-a reținut, în esență, că la data de 26.10.2013 inculpatul i-au aplicat părții vătămate B. F. M. mai multe lovituri, provocându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale.

În cursul procedurii de cameră preliminară nu s-au invocat excepții și nu s-au formulat cereri iar prin încheierea din data de 17.03.2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

Inculpatul a depus la dosar dovada achitării cheltuielilor de spitalizare către S. de P. Pitești, filele nr. 18-19.

În ședința publică din data de 07.04.2015 partea civilă B. F. M. și inculpatul D. C. au arătat că s-au împacat.

Ținând cont de poziția exprimată de părți date fiind dispozițiile art.159 C.p. și art. 231 C.p.p., în baza art. 396 al.6 C.p.p. rap. la art. 16 al 1 lit.g C.p.p., se va dispune încetarea procesului penal, ca urmare a împăcării părților.

Se va lua act că că inculpatul a achitat părții civile S. de P. Pitești suma de 1482,35 lei reprezentând daune materiale.

În baza art. 275 pct. 2 lit. d și al 4 C.p.p. partea vătămată și inculpatul vor fi obligate să achite cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 al. 6 C.p.p. rap. la art. 16 al 1 lit. g C.p.p. încetează procesul penal privind pe inculpatul D. C., fiul lui G. și A., născut la data de 11.07.1973, în ., domiciliat în com. Oarja, ., jud. Argeș, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 al.2 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p. împotriva părții civile B. F. M., domiciliat în oraș Mioveni, .. H23, ., jud. Argeș, CNP_, ca urmare a împăcării părților.

Ia act că inculpatul a achitat părții civile S. de P. Pitești suma de 1482,35 lei reprezentând daune materiale.

În baza art. 275 pct. 2 lit. d și al. 4 C.p.p. obligă pe persoana vătămată B. F. M. să achite suma de 90 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză iar pe inculpat să achite suma de 400 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză din care 300 reprezentând cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2015.

Președinte,

G. A.

Grefier,

E. S.

E.S. 09 Aprilie 2015

Red.G.A.07.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 998/2015. Judecătoria PITEŞTI