Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 579/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 579/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 24-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 579/2015

Ședința publică de la 24 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror A. C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat Plăvan L. N. și pe parte vătămată M. C., având ca obiect infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 al. 1, art. 209 al. 1lit. e și al. 2 lit. b C.p. de la 1968 în condițiile art. 37 lit. b C.p. de la 1968.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință penală.

INSTANȚA

La data de 14.01.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești adresa nr. 3778/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești prin care a fost înaintat spre soluționare dosarul cu același număr al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care prin rechizitoriul din data de 29.11.2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Plăvan L. N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.e și al.2 lit.b C.p. de la 1968 în condițiile art. 37 lit b C.p. de la 1968.

În motivarea actului de inculpare s-a reținut, în esență, că la data de 13.05.2012, în timp ce se afla în incinta Casei de Pensii, inculpatul Plăvan L. N. i-a sustras persoanei vătămate M. C., din geantă, portofelul în care se aflau cartea de identitate și suma de 60 lei.

După . noilor coduri în raport de dispozițiile 6 al.1 din legea nr. 255/2013 deoarece nu se începuse cercetarea judecătorească în cauză instanța a trimis dosarul la judecătorul de cameră preliminară.

În cursul procedurii de cameră preliminară nu s-au invocat excepții și nu s-au formulat cereri iar prin încheierea din data de 05.05.2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

În ședința publică din data de 22.09.2014 inculpatul asistat de către apărător a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 374 al.4 C.p.p, precizând că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei și solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește în totalitate, prevalându-se de dreptul de a nu declarație.

Din oficiu instanța a dispus actualizarea fișei de cazier judiciar și a solicitat copiile sentințelor penale nr. 591/22.11.2011 și nr. 10/08.01.2014 ale Judecătoriei Tîrgoviște cu mențiunea datei și modalității rămânerii definitive, sentinței penale nr. 153/04.11.2014 a Judecătoriei Cîmpulung cu mențiunea datei și modalității rămânerii definitive.

Din analiza întregului material probator administrat se rețin în fapt următoarele: Inculpatul Plăvan L. N. a fost condamnat de mai multe ori pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat.

La data de 13.05.2012 s-a deplasat la Casa de Pensii din mun. Pitești în vederea identificării unor potențiale victime, pe care să le deposedeze de bani.

La un ghișeu aștepta la rând persoana vătămată M. C.. Inculpatul s-a așezat la coadă, în spatele persoanei vătămate, iar când aceasta a ajuns la ghișeu, cu mâna dreaptă, mascată de plasa pe care o avea pe mâna stângă, a tras fermoarul de la geanta persoanei vătămate, a introdus mâna în geantă și a sustras portofelul. Portofelul l-a pus în pliul sacoșei sale și a dorit să plece.

Martorul G. Ș. a văzut însă că inculpatul a ascuns un obiect și bănuind că a sustras ceva a pus mâna pe inculpat și i-a solicitat să rămână pe loc dar inculpatul s-a smucit din mâna martorului și a fugit, iar în apropierea ieșirii din clădire a aruncat portofelul.

Agentul de pază al instituției l-a urmărit și a reușit să-l prindă pe inculpat iar portofelul a fost restituit persoanei vătămate.

Starea de fapt reținută a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarația persoanei vătămate M. C., procesul verbal de identificare a inculpatului, procesul verbal de efectuare a actelor premergătoare, declarațiile martorilor G. Ș., D. V. și Bădoaia E., înscrisurile aflate la dosar și declarațiile inculpatului.

Deși în cursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei în fața instanței a precizat că recunoaște fapta solicitând aplicarea dispozițiilor art. 374 al. 4 și art. 375 C.p.p., iar din coroborarea materialul probator administrat în cursul urmăririi penale rezultă că inculpatul este autorul faptei.

Urmare intrării în vigoare a noilor coduri reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea prev de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.e și al.2 lit.b C.p. de la 1968 în condițiile art. 37 lit b C.p. de la 1968 în infracțiunea prev. de art. 228 al.1 C.p. cu reținerea art. 41 C.p. în condițiile art.5 C.p

Legea penală mai favorabilă trebuie identificată în ansamblu, neaplicându-se pe instituții autonome dată fiind decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale iar instanța apreciază că legea nouă este în cazul inculpatului legea penală mai favorabilă, în raport de limitele de pedeapsă mult mai mici

Prin prisma acestor considerente în temeiul art. 386 C.p.p. instanța va admite cererea privind schimbarea de încadrare juridică.

Față de cele reținute, instanța constată că fapta inculpatului care, la data de 13.05.2012, în timp ce se afla în incinta Casei de Pensii, inculpatul Plăvan L. N. i-a sustras persoanei vătămate M. C., din geantă, portofelul în care se aflau cartea de identitate și suma de 60 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt prev. de art. 228 al.1 C.p. Vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită, instanța îi va aplica o pedeapsă.

La individualizarea si cuantificarea pedepsei vor fi avute în vedere dispozițiile art.74 C.p. iar gradul de pericol social concret al faptei va fi apreciat în funcție de următoarele elemente: condițiile și împrejurările săvârșirii faptei; persoana inculpatului care este în prezent deținut în altă cauză, atitudinea inculpatului care a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor în fața instanței; dispozițiile art. 396al. 10 C.p.p, scopul inculpatului care a constat în obținerea de venituri și beneficii chiar prin prejudicierea persoanei vătămate, săvârșirea faptei în stare de recidivă postexecutorie, aspect ce rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia.

Prin prisma acestor elemente instanța apreciază că scopul educativ-preventiv al procesului penal poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse privative de libertate.

În baza art.40 C.p. va constata că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 153/04.11.2014 a Judecătoriei Cîmpulung definitivă prin neapelare la data de 03.12.2014 și prin sentința penală nr. 10/08.01.2014 a Judecătoriei Tîrgoviște definitivă prin decizia penală nr. 344/07.04.2014 a Curții de Apel Ploiești sunt concurente cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin prezenta sentință penală.

În baza art. 39 al.1 lit. b C.p.va contopi pedepsele și va dispune să execute pedeapsa principală cea mai grea sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepse precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 1 an.

Constatând că singura modalitate de individualizare a executării pedepsei care asigură atingerea scopului procesului penal este executarea efectivă a acesteia, instanța va dispune ca pedeapsa să fie executată în condițiile art. 60 C.p..

În temeiul art. 65 C.p. se va aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a și b C.p. neimpunându-se aplicarea în cauză și a celorlalte pedepse accesorii prev. de lege.

În baza art. 72 al.1 C.p se va deduce perioada executată de la 13.05.2013 la 14.05.2013 de la 23.09.2013 la 21.02.2014 și de la 08.04.2014 la zi.

Se va lua act că persoana vătămată M. C. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 274 al 1 C.p.p. inculpatul va fi obligat să achite cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză iar onorariul pentru avocatul din oficiu se va achita din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea prev de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.e și al.2 lit.b C.p. de la 1968 în condițiile art. 37 lit b C.p. de la 1968 în infracțiunea prev. de art. 228 al.1 C.p. cu reținerea art. 41 C.p. în condițiile art.5 C.p.

Condamnă pe inculpatul Plăvan L. N., fiul lui M. și L., născut la data de 09.03.1973, în Medgidia, jud. C., domiciliat în Cîmpulung, ., nr. 5, ., ., fără forme legale în Cîmpulung, ., nr. 5, ., ., CNP_, cetățean român, recidivist, în prezent deținut în află cauză în Penitenciarul Colibași la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 al.1 C.p. cu reținerea art. 41 C.p. în condițiile art.5 C.p. și cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p.

În baza art.40 C.p. constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 153/04.11.2014 a Judecătoriei Cîmpulung definitivă prin neapelare la data de 03.12.2014 și prin sentința penală nr. 10/08.01.2014 a Judecătoriei Tîrgoviște definitivă prin decizia penală nr. 344/07.04.2014 a Curții de Apel Ploiești sunt concurente cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin prezenta sentință penală.

În baza art. 39 al.1 lit. b C.p.contopește

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 al.1 C.p. cu reținerea art. 41 C.p. în condițiile art.5 C.p. și cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p. aplicată prin prezenta sentință

- pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.p. ca pedeapsă complementară aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 10/08.01.2014 a Judecătoriei Tîrgoviște definitivă prin decizia penală nr. 344/07.04.2014 a Curții de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al.2 C.p. de la 1968, art. 37 lit. b C.p. de la 1968, în condițiile art. 396 al.10 C.p.p. și art.5 C.p.

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al.1 C.p. și art. 43 al.5 C.p. în condițiile art. 396 al.10 C.p.p.

și dispune să execute pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare sporită cu 8 luni precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.p. pe o perioadă de 1 an.

Executarea pedepsei principale se face în condițiile art. 60 C.p.

În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.p., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 72 al.1 C.p deduce perioada executată de la 13.05.2013 la 14.05.2013 de la 23.09.2013 la 21.02.2014 și de la 08.04.2014 la zi.

Ia act că partea vătămată M. C., cu domiciliul în com. Stîlpeni, ., jud. Argeș, nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 274 al 1 C.p.p. obligă pe inculpatul să achite suma de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză din care 400 lei din cursul urmăririi penale iar onorariul pentru avocatul din oficiu în cuantum de 200 lei conform împuternicirii 2050/2014 și onorariul pentru avocatul din oficiu în cuantum de 200 lei din cursul urmăririi penale se achită din fondurile Ministerului Justiției

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2015

Președinte,

GABRIELA APOSTOL

Grefier,

E. S.

E.S. 27 Februarie 2015

Red.G.A. 10.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 579/2015. Judecătoria PITEŞTI