Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 570/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 570/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 24-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 570/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror A. C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul contestator F. I., având ca obiect contestația la executare (art.598 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. oficiu V. M. pentru petentul lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus un memoriu formulat de petent, prin care arată că își retrage prezenta contestație.
Reprezentantul Parchetului și apărătorul petentului, având pe rând cuvântul, solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voință a acestuia, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
INSTANȚA
La data de 19.12.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația la executare formulată de către petentul condamnat F. I..
Contestația nu a fost motivată.
La dosarul cauzei a fost înaintată cererea petentului prin care a precizat că își retrage contestația formulată.
F. de precizarea petentului condamnat, instanța va lua act de manifestarea de voința a acestuia.
Ca o consecință a culpei procesuale în care se găsește, petentul va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza potrivit dispozițiilor art. 275 al. 2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 598 C.p.p ia act de retragerea contestației la executare formulată de petentul F. I., fiul lui I. și M., născut la data de 18.02.1980, deținut în P. Colibași.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 24 Februarie 2015.
Președinte,
GABRIELA APOSTOL
Grefier,
E. S.
Red.A.G
Tehnored.G.F/06.03.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 569/2015.... | Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|