Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 574/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 574/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 24-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 574/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror A. C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent Penitenciarul Colibași și pe intimat D. D. A., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, lipsă fiind petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Interpelat fiind de instanță, intimatul precizează că nu a avut posibilitatea de a-și angaja apărător ales.
Instanța, în baza art. 104 al. 12 din legea 254/2013 procedează la audierea intimatului, depozițiile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Reprezentantul Parchetului și intimatul precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.
Instanța, în baza art. 339 C.p.p constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 340 C.p.p.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe fond, precizează că au fost încălcate disp. art. 81 lit. h din Legea 254/2013 și solicită admiterea plângerii formulată de petent, cu menținerea hotărârii comisiei de disciplină.
Intimatul, având cuvântul pe fond, solicită respingerea contestației.
INSTANȚA
La data de 17.02.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația formulată în baza art. 104 din Legea nr. 254/2013 de către Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr. 66/10.02.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Colibași, prin care a fost admisă plângerea condamnatului D. D. A. împotriva hotărârii comisiei de disciplină nr. 562/30.01.2015 și anulată sancțiunea aplicată.
În motivarea contestației Penitenciarul Colibași a contestat legalitatea si temeinicia soluției dispuse. S-a arătat că persoana privată de libertate D. D. A. a fost sancționat disciplinar cu „avertisment” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prev. de art. 81 lit.h din legea nr. 254/2013 constând în adresarea de injurii deținutului V. I. la data de 08.01.2015.
S-a menționat că ambele persoane pribvative de libertate își adresau reciproc injurii.
Prin adresa nr. 57/2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Colibași a fost înaintat dosarul cu același număr.
Instanța a procedat în baza art. 104 din legea nr. 254/2013 la audierea intimatului.
Din analiza probatoriului cauzei instanța constată că prin încheierea nr.66/10.02.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Colibași a fost admisă plângerea intimatului D. D. A. împotriva hotărârii comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Colibași nr. 562/30.01.2015 și anulată sancțiunea aplicată
În considerentele încheierii s-a reținut că persoana privată de libertate a D. D. A. nu a recunoscut săvârșirea faptei.
S-a precizat că intimatul se află în arest preventiv fiind condamnat în primă instanță la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire grup infracțional organizat. De asemenea, se reține că, de la data încarcerării la Penitenciarul Colibași și până în prezent, nu a fost sancționat și nu a obținut recompense.
S-a arătat că din depozițiile martorilor, existente la dosar, rezultă că nu intimatul l-a injuriat pe deținutul V. I., ci acesta din urmă i-a adresat injurii și amenințări, scopul său fiind acela de a se muta din camera unde era încarcerat
Analizând documentația înaintată de Penitenciarul Colibași si considerentele încheierii nr. 66/10.02.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarului Colibași dispusă în ceea ce-l privește pe intimatul D. D. A. instanța constată că încheierea judecătorului de supraveghere este temeinică și legală.
Împrejurările de fapt, au fost direct percepute de martorii H. L. și Bușati Nasir, ce au asistat la incident.
Prin prisma acestor considerente, în baza art. 104 din legea nr. 254/2013 instanța va respinge contestația.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 104 din legea nr. 254/2013 respinge contestația formulată de petentul Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr. 66/10.02.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Colibași privind pe intimatul D. D. A., fiul lui I. și V., născut la data de 08.10.1988, deținut în Penitenciarul Colibași.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 Februarie 2015.
Președinte,
GABRIELA APOSTOL
Grefier,
E. S.
E.S. 02 Martie 2015
Red.G.A. 29.04.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 570/2015.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
---|