Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 354/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 354/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 03-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 354/2015
Ședința publică de la 03 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror Sâvu C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat N. V., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus un memoriu formulat de petent, prin care arată că nu își însușește prezenta cerere.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită ca instanța să respingă cererea ca lipsită de obiect, cheltuielile judiciare urmând a rămâne în sarcina statului.
INSTANȚA
La data de 28.11.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea de liberare condiționată formulată de către petentul condamnat N. V..
În motivarea cererii petentul a arătat că întrunește condițiile impuse de lege pentru a fi liberat condiționat.
Prin adresa nr. H2/_ din data de 29.12.2014 a Penitenciarului T. J. a fost înaintată cererea petentului prin care a precizat că nu a formulat cererea de liberare condiționată.
Prin prisma acestor considerente, constatând că, cererea este lipsită de obiect urmează a fi respinsă.
În temeiul art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 587 C.p.p. respinge ca lipsită de obiect cererea de liberare condiționată privind pe petentul N. V., fiul lui N. și I., născut la data de 22.12.1983, în prezent deținut în P. T. J..
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 03 Februarie 2015.
Președinte,
GABRIELA APOSTOL
Grefier,
E. S.
Red.A.G
Tehnored.G.F/13.02.2015
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 356/2015. Judecătoria PITEŞTI → |
---|