Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2529/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2529/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2529

Ședința publică de la 06 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ

Grefier F. L. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin

procuror M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul W. E. și intimatul P. S. Colibasi, având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu petentul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este al treilea termen de judecată, stadiul procesual-fond, la data de 21.09.2015 a fost inaintată de către ANP adresa nr._/DSDRP/14.09.2015 prin care se comunică faptul că petentul a fost pus in libertate prin inlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu la data de 10.09.2015 din P. Rahova, ca urmare a încheierii de ședință în dosarul nr. 265/2015 al Judecătoriei Sector 3, după care,

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, apreciază că se impune citarea petentului la domiciliul indicat in adresa inaintată de Administrația Națională a Penitenciarelor pentru a se prezenta la instanță și a fi audiat potrivit disp. art. 104 din Legea 254/2013.

Instanța respinge solicitarea reprezentantei parchetului in raport de disp. art. 104 alin. 12 din Legea 254/2013, care prevăd obligativitatea audierii persoanei condamnate, ori petentul s-a aflat în stare de arest preventiv, se află la acest moment in arest la domiciliu, neavând statutul de ,,persoană condamnată,,- cerință expresă conform textului legal, astfel că nu se impune audierea acestuia.

Instanța pune în discuție lipsa contestației, având în vedere că nu este formulată potrivit art. 104 din Legea 254/2013, neexistând un înscris în acest sens.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită admiterea excepției și respingerea contestației.

INSTANȚA

Constată că la data de 23.07.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr. unic de dosar_, adresa nr. 59/SP/22.07.2015 emisă de PNT-S. Colibași- Biroul Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la PNT Colibași prin care se înaintează acestei instanțe ,, contestația,, formulată de persoana privată de libertate W. E. împotriva încheierii nr. 59/SP/06.07.2015 pronunțată de Judecătorul de supraveghere a privării de libertate din PNT Colibași, prin care, în baza art.104 alin.7 lit. b din Lg. nr. 254/2013 a fost respinsă ca nefondată plângerea acestuia.

Parcurgând actele și lucrările dosarului instanța constată că lipsește actul de sesizare a instanței în sine, respectiv contestația propriu-zisă, care să îndeplinească condițiile de formă reglementate de dispozițiile legale aplicabile în materie, în lumina preved. Art. 104 alin. 18 din Lg. nr. 254/2013, reținându-se că împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată poate formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul.

Or în speță, din parcurgerea actelor și lucrărilor dosarului se constată inexistența unei atari contestații, înscrisul înaintat acestei instanțe de Biroul Judecătorului de supraveghere –fila 3 dosar, neputând fi asimilat unei cereri care să îmbrace forma căii de atac reglementată de textele legale menționate, fiind în prezența unei dovezi de comunicare către numitul W. E. a încheierii nr. 59/SP/06.07.2015 pronunțate de Judecătorul de supraveghere a privării de libertate la PNT-S. Colibași, dovadă pe care acesta a înțeles să facă unele adnotări.

Pentru considerentele sus expuse, în temeiul art. 598 Cpp coroborat cu art. 104 din legea nr.254/2013 va respinge contestația, urmând ca, în baza art. 275 alin. 3 c.pp., cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 598 Cpp coroborat cu art. 104 din legea nr.254/2013 respinge contestația. privind pe petentul W. E., în contradictoriu cu intimatul P. S. COLIBASI, cu sediul în Mioveni, ., jud. Argeș.

În temeiul art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2015.

Președinte,

A. M. D.

Grefier,

F. L. C.

RED.A.M.D.

TEHN.AMD/3 EX.14.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2529/2015. Judecătoria PITEŞTI