Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2692/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2692/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 15-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2692/2015

Ședința publică de la 15 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat N. I. L., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petentul lipsă avocat oficiu P. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează s-au depus la dosar sentința penală nr. 1959/2015 pronunțată de Judecătoria Târgu J. și relații de la P. Tg. J. în care se precizează că petentul a fost liberat condiționat la data de 06.10.2015 potrivit sentinței penale nr. 2396/2015 pronunțată de Judecătoria Târgu J..

În raport de relațiile depuse la dosar instanța pune în discuție lipsa de obiect a cererii.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită instanței să constate că cererea a rămas fără obiect, având în vedere că petentul a fost liberat condiționat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită instanței să constate că cererea a rămas fără obiect.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 26.06.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței cererea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat N. I. L..

S-a arătat în motivare, în esență, că acesta îndeplinește condițiile legale.

La termenul de judecată din data de 15.10.2015, s-a comunicat de către PNT Tg. J. faptul că petentul N. I. L. a fost liberat condiționat la data de 06.10.2015 potrivit sentinței penale nr. 2396/2015 pronunțată de Judecătoria Târgu J.

În raport de aceste precizări, instanța urmează a respinge cererea de față, ca fiind rămasă fără de obiect.

În baza art. 275 al. 3 Cpp, întrucât condamnatului nu-i poate fi reținută vreo culpă procesuală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de condamnatului N. I. L., fiul lui I. și L., născut la 21 Septembrie 1975, ca rămasă fără obiect.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul pentru av. oficiu in suma de 130 lei se va plăti din fondurile MJ

Cu drept de contestație.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2015

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 21 Octombrie 2015

Red. G.I. /21.10.2015/ 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2692/2015. Judecătoria PITEŞTI