Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 778/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 778/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 17-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 778/2015
Ședința publică de la 17 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror A. C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat V. A. D., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de av. oficiu P. A. cu delegație de substituire pentru av. oficiu T. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus relațiile solicitate de la PNT Colibași.
Petentul precizează că își retrage cererea formulată.
Reprezentantul Parchetului și apărătorul petentului, având pe rând cuvântul, solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voință a acestuia, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
INSTANȚA
La data de 15.01.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea de liberare condiționată formulată de către petentul V. A. D..
În motivarea cererii s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru a putea beneficia de liberare condiționată.
În ședința publică din data de 17.03.2015 petentul condamnat V. A. D. prezent în fața instanței, a precizat că își retrage cererea de liberare condiționată.
Față de precizarea petentului condamnat, instanța va lua act de manifestarea de voință a acestuia.
Ca o consecință a culpei procesuale în care se găsește, petentul va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza potrivit dispozițiilor art. 275 al. 2 C.p.p. inclusiv onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 587 C.p.p. ia act de retragerea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat V. A. D., fiul lui G. și A. N., născut la data de 27.10.1989, deținut in P. Colibași.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 200 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză din care 100 lei onorariul pentru avocatul din oficiu.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 17 Martie 2015.
Președinte,
G. A.
Grefier,
E. S.
Red.A.G
Tehnored.G.F/27.03.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 773/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|